ICCJ. Decizia nr. 6673/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6673
Dosar nr. 9870/1/2005
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele.
La data de 30 ianuarie 2004 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 788/2004, reclamantele Z.M., S.E. şi D.E. în calitate de moştenitoare ale defuncţilor părinţi P.G. şi A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Calafat şi Prefectura judeţului Dolj restituirea în natură sau în echivalent bănesc a contravalorii unei batoze de treierat paie, a locomotivei cu aburi şi accesoriile necesare funcţionării , cu care părinţi lor s-au trecut la C.A.P., comuna Basarabi, judeţul Dolj.
În motivare reclamantele au arătat că pârâtele au emis dispoziţia nr. 4310 din 29 decembrie 200 prin care s-a respins restituirea în natură a utilajelor solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 210 din 11 mai 2004, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamantelor cu motivarea că bunurile solicitate de acestea nu se regăsesc în categoria imobilelor preluate abuziv descrise în art. 2 lit. a)-h) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, reclamantele au formulat în termen legal apel, critica vizând următoarele aspecte:
- hotărârea a fost dată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezlegarea în fond a cauzei;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. întrucât nu a pus în discuţia părţilor faptul că imobilele solicitate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, astfel că reclamantele au fost în imposibilitate de a se apăra pe acest aspect;
- la primul termen de judecată reclamantele au făcut precizarea că temeiul juridic al acţiunii îl constituie art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii utilajelor incorporate într-un atelier mecanic ce a fost retrocedat ca şi clădire în baza unei înţelegeri cu primăria, fără ca aceste bunuri să fie imobile prin natura lor, ci prin destinaţie.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 3381 din 13 octombrie 2004 a respins apelul reclamantelor, reţinând în esenţă că instanţa de fond a fost investită iniţial cu o acţiune, contestaţie formulată în baza Legii 10/2001, împotriva dispoziţiei nr. 4310 din 29 decembrie 2003 prin care s-a respins restituirea în natură a utilajelor solicitate , temeiul de drept constituindu-l art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, însă, ulterior reclamanţii şi-au precizat temeiul juridic ca fiind art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii prima instanţă fiind investită în mod expres a se pronunţa pe temeiul de drept invocat, nu a pus în discuţia părţilor dacă imobilele solicitate fac sau nu fac obiectul Legii 10/2001, întrucât dacă ar fi fost aşa, s-ar fi echivalat cu o antepronunţare.
Nemulţumite fiind de soluţia pronunţată de instanţa de apel, reclamantele Z.M., S.E. şi D.E. au declarat în termen legal recurs, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 18 februarie 2007, sub nr. 9870/1/2005, critica privind următoarele aspecte:
- instanţele de fond şi de apel nu au înţeles obiectul dedus judecăţii dat fiind faptul că bunurile solicitate au fost utilaje preluate odată cu atelierul mecanic , acestea fiind înglobate într-un imobil prin încorporare;
- cele două instanţe nu erau abilitate să invoce alte aspecte din oficiu.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantele au indicat ca temei legal art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 (fila 2 dosar fond), iar la data de 9 martie 2004 avocatul ales al reclamanţilor şi-a precizat acţiunea în sensul că temeiul juridic îl reprezintă art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii unor utilaje care erau încorporate într-un atelier mecanic care a fost retrocedat ca şi clădire în baza unei înţelegeri cu primăria, fără notificare (înainte de apariţia Legii 10/2001).
Or, nemulţumirea recurentelor că instanţa nu a pus în discuţie dacă imobilele solicitate se încadrează sau nu în categoria celor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită atâta vreme cât din întreg materialul probator rezultă cu certitudine că aceste bunuri se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 29 alin. (1), (3) şi urm. din Legea 18/1991, la categoria "maşini, utilaje şi alte mijloace fixe ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie desfiinţate".
Bunurile revendicate de reclamanţi nu se încadrează în categoria bunurilor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în această perioadă.
Este de observat că prin adresa nr. 2713 din 25 martie 2004 s-a precizat că autorul reclamantului P.G. din Basarabi, s-a înscris în G.A.C. cu cererea nr. 122 din 7 decembrie 1952 prin care a solicitat să fie primit cu garnitura de treer nr. 20280 marca Marchall.
Astfel se constată că instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt şi de drept a cauzei pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, motiv pentru care susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantele Z.M., S.E., D.E. împotriva deciziei nr. 3381 din 13 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 7413/2005. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6450/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|