ICCJ. Decizia nr. 650/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 650
Dosar nr. 13380/200.
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin notificare formulată la 29 martie 2001, N.V. a solicitat Primăriei Municipiului Calafat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 7000 mp, situat în intravilanul municipiului Calafat, judeţul Dolj.
Prin dispoziţia nr. 610 din 3 iulie 2001, primarul municipiului Calafat a respins cererea cu motivarea că termenul solicitat a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată în baza Legii nr. 18/1991.
La 23 iulie 2001, N.V. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să dispună obligarea Primăriei Calafat şi a SN T.R. SA, în calitate de unitate deţinătoare, de a-i restitui în natură terenul ce a făcut obiectul notificării sau de a-i acorda măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti.
Prin sentinţa nr. 95 din 27 februarie 2003, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că terenul în litigiu nu face obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind exceptat, potrivit art. 8 alin. (1), de la măsurile reparatorii stabilite prin acest act normativ.
Astfel, în favoarea reclamantului s-a emis, în baza cererii formulată de acesta conform Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 3457 din 18 august 1997, pentru o suprafaţă totală de 2,3 ha teren situat în municipiul Calafat, din care 4040 mp teren situat în intravilan iar restul de 1,896 ha, în extravilan.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de apel Timişoara, secţia civilă, care, cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 168 din 10 noiembrie 2003, urmare strămutării cauzei prin încheierea din 16 iulie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, a respins apelul contestatorului.
În cauză a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul N.V. susţinând în esenţă că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, doar terenurile agricole şi forestiere ce au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 sunt exceptate de la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ, nu şi terenurile intravilane, cum este cazul celui în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Pe de altă parte, se mai arată, se poate formula cerere şi în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele care nu au fost restituite conform legii fondului funciar, în cazul său reconstituirea dreptului de proprietate nefiind făcută pe acelaşi amplasament.
Recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestui act normativ, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 „pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997".
Textul invocat delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidenţa unor reglementări distincte.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 lit. d) şi respectiv art. 26 ale Legii fondului funciar nr. 18/1991 rezultă că şi terenurile intravilane, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţii sau alte amenajări ale localităţilor, fac obiect de reglementare al acestui act normativ spre deosebire de Legea nr.1 din 11 ianuarie 2000 ce reglementează doar reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Revenind la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, este adevărat că domeniul de reglementare al acestui act normativ are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, însă acesta acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Or, în speţă, terenul în suprafaţă de 7000 mp în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din suprafaţa totală de 2,3 ha fostă proprietate a contestatorului şi a făcut obiectul cererii de restituire formulată de acesta în baza Legii nr. 18/1991.
Din probele administrate, rezultă că în favoarea reclamantului s-a emis titlul de proprietate nr. 3457–59564 din 18 august 1997, pentru o suprafaţă totală de 2,3 ha teren situat în municipiul Calafat, din care 4040 mp teren intravilan şi 1,896 ha, teren situat în extravilan (dos. 8961/2001 al Tribunalului Dolj).
În legătură cu modalitatea soluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 2,3 ha, reclamantul a iniţiat mai multe litigii în urma soluţionării irevocabile a acestora reţinându-se că punerea în posesie pe alt amplasament pentru suprafaţa de 1,896 ha se impune în raport de dispoziţiile art. 23 din legea fondului funciar.
În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva deciziei nr. 168 din 10 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 657/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 627/2005. Civil → |
|---|
