ICCJ. Decizia nr. 652/2005. Civil. încheiere de şedinţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 652
Dosar nr. 5290/1/2005
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 9 iunie 2004, R.I., R.A., A.R., R.B., R.O., R.P.N. şi R.S. au solicitat instanţei suspendarea sentinţei civile nr. 1272 din 27 ianuarie 2003 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia civilă nr. 64 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanţa până la soluţionarea recursului declarat în cauză.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin aceste hotărâri s-a dispus evacuarea recurenţilor-pârâţi din imobilul situat în Constanţa, datorită unei adrese greşite emisă de Primăria Constanţa, din care rezultă că imobilul ocupat de pârâţi este acelaşi, datorită renumerotării străzilor, cu cel cumpărat de intimata-reclamantă C.D., situat în str. N. nr. 13.
Prin încheierea nr. 239/C din 8 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată, reţinând că recurenţii nu au invocat şi nu au dovedit că există motive temeinice care să justifice suspendarea deciziei recurate, aspectele invocate constituind motive de fond, ce urmează a fi cercetate cu prilejul soluţionării căii de atac şi care nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii de suspendare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii, fără a motiva calea extraordinară de atac şi fără a indica temeiul juridic pe care aceasta este fundamentată.
Prin încheierea din 5 iulie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecarea recursului, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de împrejurarea că nici una din părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu s-a cerut judecarea în lipsă.
La 2 noiembrie 2007, în acord cu dispoziţiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, în vederea discutării incidenţei prevederilor art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Potrivit acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de 1 an.
Perimarea se înfăţişează astfel, ca o sancţiune procedurală determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului.
Este practic o prezumţie de desistare de la judecată, dedusă din rămânerea cauzei în nelucrare în intervalul prevăzut de lege.
Perimarea, ca sancţiune procedurală îşi extinde domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.
Aşa fiind, recursul declarat în cauză de pârâţi, se constată ca fiind perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de pârâţii R.I., R.A., A.R., R.B., R.O., R.P.N. şi R.S. împotriva încheierii nr. 239/C din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 657/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 502/2005. Civil → |
|---|
