ICCJ. Decizia nr. 6625/2005. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6625
Dosar nr. 7150/2005
Şedinţa publică din 9 septembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 19164 din 14 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanta S.I.R.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local la municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara, SC O.T. SRL şi SC A.D.P. SA, restituirea integrală şi în natură a imobilului situat în Timişoara, constatarea nulităţii absolute a oricăror contracte de vânzare cumpărare prin care s-au înstrăinat părţi din imobil, rectificarea cărţii funciare, să se constate deschisă succesiunea după defuncţii S.O., O.S. şi T.S. şi că unica moştenitoare a acestora este reclamanta şi să se dispună intabularea în C.F. a dreptului său de proprietate.
Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea în sensul că a chemat în judecată şi pe pârâţii M.I., M.R., S.A. şi S.I. şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 870/R din 17 septembrie 1997 şi nr. 909/R din 22 octombrie 1997, încheiate între aceştia cu SC O.T. SRL, având ca obiect apartamentele nr.2 5 şi 26 din imobilul în litigiu.
După rezolvarea conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Timiş şi tranşat de Curtea de Apel Timişoara în favoarea Judecătoriei Timişoara, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4003/2003.
În această fază procesuală, Agenţia pentru Dezvoltare Regională V Vest a formulat cerere de intervenţie în favoarea Consiliului Local Timişoara, arătând că este beneficiara contractului de închiriere nr. 1078/2000, pentru suprafaţa locativă cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, având ca obiect sediul Agenţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 622 din 27 ianuarie 2004 Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea astfel cum a fost motivată şi completată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997 şi nr. 870/R din 17 septembrie 1997, respingând celelalte capete ale acţiunii. A fost admisă şi cererea de intervenţie accesorie.
Reclamanta şi pârâţii au declarat apel împotriva sus-menţionatei sentinţe, iar prin Decizia civilă nr. 2359/A din 19 octombrie 2004 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român. S-a respins petitul acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, cu privire la apartamentele nr. 25 şi 26 din imobil. S-a respins cererea de intervenţie accesorie. S-a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria municipiului Timişoara, Agenţia Domeniilor Statului SA pentru lipsa calităţii procesuale a acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 3184 din 20 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 622/2004 a Judecătoriei Timişoara şi pe fond s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în sensul că: s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului situat în Timişoara; s-au constatat nule contractele de vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997 şi nr. 870/R din 17 septembrie 1997; s-a dispus rectificarea în C.F. în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului menţionat; s-a respins cererea de intervenţie accesorie.
Recursul declarat de pârâţi a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că imobilul revendicat a aparţinut autorilor reclamantei, calitatea acesteia fiind dovedită prin certificatul de moştenitor, că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, prin încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, iar contractele de vânzare cumpărare a celor două apartamente sunt lovite de nulitate absolută, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 şi art. 46 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la recursul declarat de pârâţi, s-a reţinut că acesta este nefondat întrucât extrasul de C.F. nu diferenţiază corpul A şi B al imobilului în litigiu, cum şi-au întemeiat aceştia recursul, făcându-se referire la imobil în ansamblul lui, proprietatea numiţilor S.O., O.S. şi S.T., în cotele precizate.
Susţinerea recurenţilor-pârâţi că foştii chiriaşi au fost de bună-credinţă la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, se arată în motivarea deciziei, este irelevantă faţă de interdicţia stipulată prin lege la momentul înstrăinării.
Pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul Local la municipiului Timişoara au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în recurs, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea prezentei contestaţii, se analizează speţa dedusă judecăţii şi probatoriul administrat şi se conchide că „antecesorii notificatoarei au fost proprietari doar asupra imobilului evidenţiat în C.F. ca fiind corpul A de clădire, ... că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti admiţând acţiunea şi asupra corpului B,... că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze extrasul C.F. ".
Intimata–reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca fiind tardiv formulată, respectiv cu depăşirea termenului de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. şi, neîntemeiată, întrucât între dispoziţiile art.318 C. proc. civ., invocat ca temei al contestaţiei şi motivele prezentate în cuprinsul contestaţiei în anulare nu există corespondenţă.
Intimaţii-pârâţi M.I., M.R., precum şi intimata-intervenientă Agenţia pentru Dezvoltare Regională V Vest au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, invocând aceleaşi motive ca şi intimata-reclamantă.
Verificând Decizia contestată, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată următoarele:
In raport de prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare de faţă este formulată în termenul prevăzut de lege, astfel că nu poate fi reţinută excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de intimaţii în cauză.
Analiza contestaţiei pe fond, în raport de criticile formulate expuse şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia în anulare, cale de atac extraordinară de retractare, se exercită numai împotriva hotărârii judecătoreşti irevocabile, pentru motive expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit ultimului text menţionat, invocat în prezenta cauză hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Greşelile materiale menţionate în text se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, care să nu vizeze stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor.
Criticile formulate de contestatori sunt însă critici de fond, aceştia invocând pretinse greşeli de judecată ca urmare a aprecierii eronate a probelor administrate în cauză.
Contestatorii nu au invocat şi nu au indicat motivele de recurs care nu au fost cercetate de instanţa de recurs, în sensul prevederilor cuprinse în teza a II-a a art. 318 C. proc. civ.
Faţă de toate considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul Local al municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 3184 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2866/2005. Civil. Restituire metale... | ICCJ. Decizia nr. 6624/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs → |
|---|
