ICCJ. Decizia nr. 6676/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6676

Dosar nr. 10716/2005

Şedinţa din 12 septembrie 2005

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 6 mai 2003 la Judecătoria Târgu-Mureş, dosar nr. 3253/2003, reclamanta K.M. a chemat în judecată pe pârâţii B.L.A. şi B.M., pentru ca se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2090 din 21 iunie 2001, vizând imobilul situat în Târgu-Mureş, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

B.D. a formulat cerere de intervenţie accesorie prin care a solicitat admiterea acţiunii reclamantei întrucât înstrăinarea imobilului a fost ilegală.

Judecătoria Târgu-Mureş, prin sentinţa civilă nr. 2265 din 22 aprilie 2004, a respins acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie, reţinând că actul atacat este perfect valabil, fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 953-954 şi art. 966-968 C. civ.

Împotriva hotărârii au declarat apel intervenientul B.D. şi reclamanta K.M., care au fost înregistrate sub numărul 1685/2004 la Curtea de Apel Târgu-Mureş.

În apelurile civile deduse judecăţii, instanţa de control judiciar a invocat din oficiu competenţa materială de soluţionare a acestora, raportat la dispoziţiile Legii nr. 195/2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003.

Prin Decizia civilă nr. 20/A din 14 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, s-a declinat în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a căii de atac formulate de reclamantă şi intervenient împotriva sentinţei civile nr. 2265 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu-Mureş.

Tribunalul Mureş, prin Decizia nr. 155 din 17 iunie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de reclamantă şi intervenient în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru emiterea regulatorului de competenţă.

S-a reţinut că, faţă de hotărârea atacată sunt incidente normele procedurale anterioare modificării cuprinsă de Legea nr. 195/2004, aşadar hotărârea este supusă căii de atac a apelului, neintrând sub incidenţa art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă fiind curtea de apel.

Din examinarea actelor dosarului rezultă următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă, când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

Asupra conflictului de faţă:

La data înregistrării căii de atac la judecătorie, 26 iulie 2004, art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. era modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 195/2004, lege intrată în vigoare la data de 29 mai 2004, fiind publicată în M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004.

În conformitate cu art. 1 pct. 4 din Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă privind litigii a căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv.

Punctul 5 al aceleiaşi legi menţionează că, în situaţiile în care, hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare care a pronunţat hotărârea în cauză.

În speţă, sunt întrunite cerinţele legale menţionate, astfel că se va stabili conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 2265 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu-Mureş în favoarea Tribunalului Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva sentinţei nr. 2265 din 22 aprilie 2004 a Judecătoriei Târgu-Mureş în favoarea Tribunalului Mureş.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6676/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei