ICCJ. Decizia nr. 6719/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6719
Dosar nr. 3289/1/2005
Şedinţa publică din 17 octombrie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. 7693/C/2002, reclamanţii S.A. şi S.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii municipiul Piteşti, Consiliul local al municipiului Piteşti, Primăria Piteşti şi primarul municipiului Piteşti, pronunţarea unei hotărâri prin care să se anuleze dispoziţia nr. 954 din 16 octombrie 2002 şi să se dispună restituirea în natură a terenului de 243 mp sau acordarea de despăgubiri corespunzătoare în condiţiile în care nu ar fi posibilă restituirea în natură.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că în mod greşit notificarea a fost respinsă, conform dispoziţiei atacate, cu referire la art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că imobilul a cărui restituire s-a cerut a fost expropriat şi, chiar dacă s-a solicitat reconstituirea şi conform legilor fondului funciar, cererea pe acest temei a fost respinsă prin hotărâre a Consiliului local.
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 30 martie 2004 tribunalul a admis acţiunea, a anulat dispoziţia atacată şi a dispus restituirea către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 45,75 mp (identificat conform raportului de expertiză), stabilind că pentru diferenţa de teren, de 197,25 mp, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii în echivalent.
A fost respinsă acţiunea faţă de Primăria Piteşti şi Consiliul local Piteşti şi s-a dispus obligarea pârâţilor municipiul Piteşti, Consiliul local Piteşti la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că imobilul a cărui retrocedare s-a cerut a fost expropriat prin Decretul nr. 58/1985. Că, potrivit expertizei efectuate în cauză şi a constatărilor consemnate cu ocazia cercetării locale, a rezultat existenţa unei suprafeţe libere de construcţii, de 45,75 mp. Diferenţa de teren de 197,25 mp este afectată însă, de detalii de sistematizare (respectiv, 8,90 mp platformă betonată; 7,05 mp trotuar; 16,35 mp parcare, restul terenului fiind afectat de construcţia blocului U3).
A fost înlăturată apărarea făcută în proces în legătură cu apartenenţa suprafeţei de 45,75 mp la domeniul public al municipiului Piteşti, cu motivarea că aceasta a fost făcută abia după acordarea cuvântului pe fond, astfel încât nu a putut fi verificată cu ocazia administrării probatoriului.
Constatând dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat şi incidenţa Legii nr. 10/2001 (în condiţiile în care cererea de reconstituire formulată conform legilor fondului funciar a fost respinsă), tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului apreciat ca fiind liber (suprafaţa de 45,75 mp) şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul suprafeţei, până la 243 mp.
În raport de dispoziţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că unitatea deţinătoare este cea care primeşte şi rezolvă notificarea, în speţă, municipiul Piteşti, reprezentat de primar, acestora justificându-li-se în cauză calitate procesuală pasivă.
În privinţa Consiliului local al municipiului Piteşti, s-a reţinut că acesta nu are niciun fel de atribuţii legate de restituirea imobilelor, după cum Primăria neavând personalitate juridică, nu poate sta ca parte în proces, astfel încât acţiunea a fost respinsă faţă de aceşti doi pârâţi.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi pârâţii municipiul Piteşti, primarul municipiului Piteşti.
1) Reclamanţii au criticat soluţia întrucât nu a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe mai mari de teren şi pentru respingerea pretenţiilor în raport de Consiliul local şi Primărie, deşi aceştia administrează patrimoniul municipiului.
2) În apelul pârâţilor au fost formulate critici legate de lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Piteşti, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar în ce priveşte fondul cauzei, s-a susţinut greşita restituire în natură a unei suprafeţe de teren, deoarece constituie zona de siguranţă a blocurilor, spaţiu verde amenajat, traversat de conducte de apă şi termoficare.
Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 1915/A din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, faţă de rezultatul expertizei şi al cercetării locale, soluţia de restituire în natură doar a suprafeţei de 45,75 mp, este corectă, fiind neîntemeiate pe acest aspect, atât criticile reclamanţilor, cât şi ale pârâţilor.
Referitor la calitatea procesuală pasivă, aceasta a fost corect stabilită cu referire la municipiul Piteşti, reprezentat de primar, faţă de dispoziţiile legale privind competenţa în soluţionarea notificării, de către unitatea deţinătoare.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.
1. Apelanţii-reclamanţi au formulat critici sub următoarele aspecte:
- Greşita apreciere asupra lipsei calităţii procesuale a Consiliului local al municipiului Piteşti, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19 din Legea nr. 215/2001 şi faptul că acesta reprezintă şi realizează, în mod autonom, întreaga administraţie a municipiului.
- Instanţa de apel a încălcat legea în privinţa apelului declarat de partea adversă, pe care l-a apreciat în mod greşit ca fiind exercitat de doi pârâţi în comun, municipiul Piteşti şi primarul municipiului Piteşti, deşi, dacă dorea să exercite calea de atac prevăzută de lege, primarul trebuia să depună un apel semnat doar de el.
- Decizia atacată este deficitară în privinţa motivării, întrucât ea realizează mai degrabă o descriere a celei pronunţate de tribunal, fără a expune argumentele de fapt şi de drept care stau la baza soluţiei. Acest aspect rezultă şi din modalitatea în care este tratat motivul de apel referitor la parcarea abuziv amenajată pe terenul revendicat, încă din anul 2000.
- Instanţa a ignorat raportul de expertiză întocmit în cauză din care rezultă posibilitatea ca suprafaţa ocupată de parcare şi noul trotuar să fie retrocedat alăturat.
- Neadmiţând retrocedarea în natură a imobilului, instanţa a lăsat nesancţionat abuzul pârâţilor care au nesocotit normele juridice care reglementează dreptul de proprietate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
2. Pârâţii municipiul Piteşti, primarul municipiului Piteşti, Primăria municipiului Piteşti şi Consiliul local Piteşti au declarat recurs, aducând următoarele critici deciziei:
- Greşita apreciere asupra calităţii procesuale a municipiului Piteşti, deşi potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziţie motivată a primarilor".
- Pe fondul cauzei, s-a susţinut caracterul nelegal al soluţiei de restituire în natură a terenului, întrucât acesta face parte din zona de siguranţă a blocurilor de locuit U2 şi U3, spaţiu verde amenajat, fiind traversat de conducte de apă şi termoficare.
Terenul de 45,75 mp, deşi menţionat în raportul de expertiză ca fiind liber şi neafectat de lucrări de investiţii, este în zona de siguranţă a blocurilor.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând criticile formulate prin intermediul recursurilor exercitate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
I) Mai întâi, sub aspect procedural, aspectele invocate de ambele părţi sunt nefondate.
Astfel, statuarea instanţelor asupra cadrului procesual, prin respingerea acţiunii, pentru lipsa legitimării faţă de Consiliul local Piteşti, s-a realizat în mod corect.
Susţinând contrariul, respectiv, existenţa calităţii procesuale pasive a acestui pârât, reclamanţii fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 215/2001, ignorând faptul că în speţă sunt aplicabile prevederile unei alte legi, speciale, care reglementează o anumită procedură şi anumite competenţe în soluţionarea cererilor având ca obiect imobilele preluate abuziv de către stat.
Astfel, în reglementarea Legii nr. 10/2001, în situaţia bunurilor aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, restituirea se face prin dispoziţie motivată a primarului, nefiind prevăzută vreo competenţă a consiliului local.
Or, în raportul dintre o lege generală şi una specială (cum este cea de reparaţie, care stabileşte în sarcina anumitor persoane atribuţii în legătură cu rezolvarea notificărilor), are prioritate norma specială, potrivit regulii de drept „specialul derogă de la general" (specialia generalibus derogant).
- În ce priveşte învestirea instanţei de apel, instanţa a apreciat de asemenea corect, că apelul a fost exercitat nu numai de municipiul Piteşti, ci şi de primarul municipiului Piteşti, aceştia fiind cei doi pârâţi cărora prima instanţă le-a stabilit calitatea procesuală pasivă şi în raport de care a fost admisă acţiunea.
Susţinerea că, pentru a fi considerat un apel de sine-stătător, primarul ar fi trebuit să depună un apel separat, semnat doar de el, nu poate fi primită, întrucât un act procedural ca instrumentum, poate conţine mai multe manifestări de voinţă, producând astfel, mai multe efecte juridice.
- De asemenea, este greşită susţinerea din recursul pârâţilor, în sensul că municipiul Piteşti nu ar avea legitimare procesuală, deoarece potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, emiterea dispoziţiei se face de către primar.
Deşi este real că emitentul actului este primarul, acesta nu acţionează în nume propriu, ci ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale (în speţă, municipiul), în al cărei patrimoniu se găseşte bunul [art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată].
- Tot în legătură cu aspectele procesuale ale pricinii, urmează să se constate lipsa de interes în exercitarea căii de atac de către Consiliul local Piteşti şi Primăria oraşului Piteşti, în condiţiile în care soluţia primei instanţe a constat în respingerea acţiunii faţă de aceşti doi pârâţi, soluţie menţinută în apel.
Ca atare, nefiind vorba de părţi căzute în pretenţii, acestea nu pot justifica un interes în declanşarea controlului judiciar asupra unei soluţii care le este favorabilă, sens în care va fi respins recursul.
2) În ce priveşte fondul cauzei, urmează să se constate caracterul neîntemeiat al criticilor reclamanţilor şi dimpotrivă, caracterul fondat al celor formulate de părţi.
Astfel, instanţele au apreciat că din totalul suprafeţei de 243 mp teren a cărei restituire s-a cerut, poate face obiectul retrocedării în natură suprafaţa de 45,75 mp, în timp ce pentru diferenţă se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent.
Pentru ca imobilele, terenuri preluate abuziv să facă obiect al restituirii în natură, este necesar ca acestea să fie libere.
În sensul legii, sunt considerate libere terenurile care nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcţional întregul teren [art. 11 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001].
În speţă însă, terenul care a fost expropriat se constituie în zona de protecţie şi utilitate a două blocuri (U2 şi U3, din Piteşti,), fiind afectată de parcare auto, trotuar pietonal, platformă betonată şi spaţiu verde, traversat de ţevi de apă, gaze şi canalizare (filele 55-57 fond, filele 89-91 fond).
Tocmai datorită acestei afectaţiuni a terenului, prin hotărârea Consiliului local Piteşti nr. 194 din 2 septembrie 1999, acesta a fost inclus în domeniul public de interes local.
Împrejurarea că parte din teren (45,75 mp) este reprezentat de spaţiu verde nu înseamnă că este vorba de teren liber supus restituirii în natură, întrucât pe de o parte, aparţine zonei de utilitate a celor două blocuri de locuinţe, fiind situat în faţa spaţiilor comerciale ce deservesc aceste imobile şi pe de altă parte, este traversat de conducte de canalizare, ţevi de apă şi de gaze.
Cu atât mai puţin poate fi considerat că teren liber în accepţiunea legii, acela ocupat de parcarea auto, trotuar pietonal sau platforma betonată din faţa spaţiilor comerciale, toate aceste amenajări fiind destinate să asigure funcţionalitatea blocurilor de locuinţe.
Faptul că parcarea auto a fost amenajată în anul 2000 (când susţin recurenţii că se afla în derulare procesul vizând revendicarea imobilului), nu este de natură să impună retrocedarea în natură, întrucât nu modifică în niciun fel ipoteza de aplicabilitate a normei art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele arătate şi care vin să suplinească în parte, motivarea instanţei anterioare, urmează să fie respins recursul reclamanţilor şi admis recursul pârâţilor, în sensul modificării în parte a deciziei atacate, prin admiterea apelului părţilor. În consecinţă, va fi schimbată, în parte, sentinţa primei instanţe, în sensul înlăturării dispoziţiei privind restituirea în natură a terenului de 45,75 mp şi constatării că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de 243 mp teren.
Vor fi menţinute dispoziţiile deciziei, privind respingerea apelului reclamanţilor, şi cele ale sentinţei (referitoare la respingerea acţiunii faţă de Consiliul local Piteşti şi Primăria Piteşti).
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii promovate, nu va mai subzista nici obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina Municipiului Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti, fiind vorba de un capăt de cerere accesoriu ce urmează soarta principalului.
Conform considerentelor arătate anterior, recursul declarat de Consiliul local Piteşti şi Primăria oraşului Piteşti va fi respins pentru lipsă de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.A. şi S.I. împotriva deciziei nr. 1915/A din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Respinge, pentru lipsă de interes, recursul declarat Primăria municipiului Piteşti şi Consiliul Local al municipiului Piteşti.
Admite recursul declarat pârâţii municipiul Piteşti şi primarul municipiului Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică, în parte, Decizia atacată.
Admite apelul declarat de municipiul Piteşti şi primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei nr. 66 din 30 martie 2004 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziţiile privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 45,75 mp şi constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru întregul teren în suprafaţă de 243 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7874/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6667/2005. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs → |
|---|
