ICCJ. Decizia nr. 7874/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7874
Dosar nr. 25784/1/2005
(nr. vechi 9321/2005)
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra recursului declarat în cauza de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 2 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea şi în consecinţă a fost anulată dispoziţia nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de primar.
Pârâta Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea a fost obligată să restituie reclamantului în natură terenul în suprafaţă de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, şi să-i plătească acestuia despăgubiri băneşti în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcţiile demolate cu respectarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut din probele administrate că reclamantul a adresat notificarea pârâtei conform Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 450 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, imobil ce a constituit proprietatea defuncţilor săi părinţi S.G. şi S.E.
Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea prin dispoziţia nr. 1713 din 15 aprilie 2004 a respins notificarea reclamantului întrucât acesta nu a depus la dosar acte care să ateste că este persoană îndreptăţită şi că imobilul a fost preluat abuziv.
Tribunalul a considerat că într-adevăr, actele doveditoare la care se referă art. 22 din Legea nr. 10/2001 trebuie depuse în termenul defipt de legiuitor, dar pentru nedepunerea lor, nu se prevede nici o sancţiune tocmai pentru că s-ar încălca art. 20 din Constituţia României privind accesul la justiţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reţinând că reclamantul a ataşat actele doveditoare la notificarea adresată Prefecturii municipiului Râmnicu Vâlcea, instanţa a trecut la analiza pe fond a cererii acestuia pentru a i se acorda măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză s-a luat în considerare că reclamantul a primit în compensare pentru terenul în suprafaţă de 450 mp ce a fost proprietatea părinţilor săi, un alt teren situat într-o zonă a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar cu o valoare vădit diferită, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Expertul a constatat că terenul în litigiu, în suprafaţă de 450 mp, nu este afectat de nici o construcţie şi se află în zona limitrofă parcului, areal în care au mai fost restituite în natură alte suprafeţe de teren unor foşti proprietari.
Drept urmare, tribunalul a admis contestaţia reclamantului, a dispus anularea dispoziţiei emise de primar şi în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001 a obligat pârâţii să-i restituie, în natură, terenul în suprafaţă de 450 mp din Râmnicu Vâlcea.
Având în vedere evaluarea construcţiilor demolate, ce existau pe terenul în litigiu, efectuată de expertul C.M.C. instanţa a obligat pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea să plătească reclamantului despăgubiri băneşti în sumă de 1.049.000.000 lei cu respectarea art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apelul formulat de pârâţii Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţe tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 280/A din 13 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de apel a considerat că legal a procedat tribunalul soluţionând cererea reclamantului pe fond în raport de precizările depuse la fila 8 din dosar.
S-a constatat că terenul primit în compensare de reclamant în Râmnicu Vâlcea, are o valoare inferioară terenului ce a aparţinut părinţilor săi, aşa că în mod judicios s-a procedat la restituirea în natură a suprafeţei de teren în litigiu. S-a precizat că atribuirea terenului în compensare poate fi avută în vedere, eventual, la momentul când se va emite Decizia privind măsurile reparatorii pentru construcţia demolată.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. în contra acestei decizii au declarat recurs pârâţii invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenţii susţin că intimatul-reclamantul nu a depus actele doveditoare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv până la 1 iulie 2003, aşa încât este decăzut din dreptul de a le mai depune. Alegând procedura administrativă prevăzută de lege, reclamantul nu şi-a onorat obligaţiile impuse de legiuitor.
Se menţionează că prin dispoziţia primarului notificarea a fost respinsă pentru nedepunerea actelor doveditoare, deci instanţa nu era abilitată să se pronunţe pe fondul ci eventual doar să-l repună pe reclamant în termenul de a depune actele doveditoare.
Recurenţii invocă printr-o altă critică împrejurarea că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece din actele dosarului reiese că reclamantul a solicitat diferenţa de valoare între terenul obţinut în compensare în baza Legii nr. 18/1991 şi terenul pe care l-a deţinut.
Totodată se arată că în urma unor procese reclamantul a obţinut obligarea recurenţilor să-i atribuie în compensare, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar un alt teren cu aceeaşi suprafaţă, astfel că beneficiind de prevederile Legii nr. 18/1991 nu mai poate beneficia pentru acelaşi teren de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, situaţie reglementată de art. 8 din ultima lege menţionată.
Dispunând obligarea recurenţilor să-i restituie intimatului, în natură, terenul în litigiu, instanţele, nelegal, au realizat o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia în detrimentul primăriei. Se arată că reclamantul deja a vândut terenul primit în compensare prin contractele autentificate sub nr. 1793 şi 1794 din 3 octombrie 1997.
Ultimul motiv de recurs se referă la nelegalitatea deciziei atacate constând în aceea că pentru construcţiile demolate ce existau pe terenul în litigiu, reclamantului i se cuveneau doar măsuri reparatorii prin echivalent conform art.10 alin. (8) cu referire la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi nu despăgubiri băneşti cum au stabilit instanţele.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâţi.
La data de 26 octombrie 2005 au cerut introducerea în cauză, în calitate de succesori ai intimatului-reclamant B.I., numiţii P.V. şi P.G. ce au cumpărat dreptul litigios asupra terenului de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 4320 din 14 octombrie 2005.
S-a invocat ca temei juridic al cererii de introducere în cauză dispoziţiile art. 1402, art. 1403 C. civ.
Prin încheierea din data de 6 aprilie 2006, Înalta Curte a respins cererea de introducere în cauză formulată de P.V. şi P.G. întrucât nu se încadrează în cerinţele art. 1402-1403 C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Astfel, art. 1402 C. civ. se referă la retractul litigios, operaţiune juridică ale cărei elemente nu se regăsesc în contractul încheiat de intimatul B.I. şi cumpărătorii P.V. şi P.G.
Convenţia exhibată de P.V. şi P.G. se circumscrie vânzării-cumpărării unui drept litigios în temeiul căreia cumpătătorii devin succesorii cu titlu particular ai vânzătorului.
Acest contrat nu conferă cumpătătorilor calitatea de persoană îndreptăţită aşa cum este definită de Legea nr. 10/2001 ce stipulează imperativ că pot cere măsuri reparatorii numai proprietarii bunurilor preluate abuziv ce aveau această calitate la momentul preluării sau moştenitorii legali şi respectiv testamentari ai proprietarului.
Cu privire la recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, Înalta Curte îl va admite ca fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod judicios, instanţele au reţinut din notificare, contestaţie şi precizările contestaţiei formulate de intimatul-reclamant B.I. că acesta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, stabilirea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, teren ce este liber de construcţii şi restituibil în natură şi acordarea unor despăgubiri sau prin măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile aflate pe teren şi demolate.
Astfel, în limitele investirii, în mod corect a fost anulată dispoziţia nr. 1713/2004 emisă de primar prin care s-a respins notificarea intimatului B.I. cu motivarea că acesta nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu a făcut dovada că statul a preluat abuziv imobilul.
Respectând dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului instanţele au luat în consideraţie înscrisurile depuse de intimat în faza judiciară considerând că termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare privind proprietatea supra imobilului se referă numai la faza administrativă.
Interpretarea în sens contrar a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 ar conduce la încălcarea accesului la procedurile jurisdicţionale.
Având plenitudinea de competenţă, instanţa are abilitarea de a verifica pe fond cererea de acordare a măsurilor reparatorii chiar dacă în faza administrativă unitatea deţinătoare a respins notificarea pe o excepţie.
Sub aceste aspecte, criticile din recursul pârâţilor sunt nefondate.
Din probele administrate s-a reţinut că intimatul B.I. a dovedit cu actele depuse că este moştenitorul proprietarilor imobilului în litigiu, respectiv S.I.G. şi B.(S.)E.
Imobilul compus din teren în suprafaţă de 450 mp şi construcţii este situat în Râmnicu Vâlcea şi a fost demolat fără a se emite decret de expropriere şi fără ca proprietarii să fie despăgubiţi.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, intimatul-reclamant B.I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, cerere ce i-a fost respinsă de Comisia de aplicarea Legii nr. 18/1991.
Nemulţumit de această soluţie, intimatul a formulat o plângere ce i-a fost admisă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 11177 din 29 noiembrie 1993 în baza căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Întrucât Comisia de fond funciar nu l-a pus în posesie cu terenul în litigiu, B.I. a mai formulat o acţiune ce i-a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 1634 din 5 decembrie 1995 a Tribunalului Vâlcea care a obligat Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea să-l pună în posesie pe reclamant cu o suprafaţă de teren de 450 mp, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea conform sentinţei civile nr. 11177/1993 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Executând această hotărârea, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a emis titlul de proprietate nr. 731/4452 din 14 iunie 1996 prin care i-a atribuit intimatului B.I. suprafaţa de 451 mp teren în Râmnicu Vâlcea, strada Topolog.
Terenul astfel obţinut a fost vândut de intimat în anul 1997 conform actelor depuse la dosar.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, intimatul B.I. a solicitat în prezenta cauză restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, şi despăgubiri băneşti sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţia demolată aflată pe teren.
Instanţa de fond, anulând dispoziţia nr. 1713/2004 emisă de primar, a dispus restituirea în natură către intimatul-reclamant a terenului în litigiu cu motivarea că acesta este liber de orice construcţie, iar în baza Legii nr. 18/1991 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin compensare cu un teren în suprafaţă de 451 mp situat într-o zonă inferioară celei în care este situat terenul proprietatea sa. Sentinţa a fost confirmată şi de instanţa de apel.
Ambele hotărâri sunt nelegale deoarece în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 ce prevăd că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Or, în cauză, intimatului-reclamant i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, fiindu-i atribuit în compensare un alt teren în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Ca atare, beneficiind de efectele reparatorii ale Legii nr. 18/1991, intimatul nu mai are vocaţie de a i se restitui din nou în natură terenul în temeiul altei legi reparatorii, cum este Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât la stăruinţa sa, prin acţiunile formulate, instanţele au stabilit că terenul este supus prevederilor Legii nr. 18/1991.
Referitor la construcţiile aflate pe terenul în litigiu ce au fost demolate fără a fi expropriate şi fără a se acorda despăgubiri, în mod corect s-a stabilit că intimatul beneficiază de prevederile Legii nr. 10/2001 şi i se cuvin măsuri reparatorii.
Prin expertiză s-a stabilit că valoarea acestor construcţii este de 1.049.000.000 lei.
Întrucât Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 şi astfel art. 36 a fost abrogat, se va constata că, intimatul-reclamant este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (dispoziţiile legii noi în materie de imobile fiind de imediată aplicare).
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul pârâţilor, va casa Decizia instanţei de apel precum şi sentinţa tribunalului şi în fond va admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul B.I.
Va anula dispoziţia nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea şi va constata că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcţia în litigiu, demolată, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Va respinge cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 450 mp din municipiul Râmnicu Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea şi primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea împotriva deciziei nr. 280/A din 13 aprilie 2005 pronunţată de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 1046 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, şi în fond:
Admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul B.I.
Anulează dispoziţia nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de Primar.
Constată că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcţia demolată conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Respinge cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 450 mp din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9503/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6719/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
