ICCJ. Decizia nr. 6802/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 315 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Olt a admis acțiunea formulată de reclamanții C.N. și C.F. și a obligat pârâta D.J.O.T.S. să restituie reclamanților în natură suprafața de 0,37 ha teren, cu următoarele vecinătăți: Est - rest incintă ștrand P., Vest - str. Ș., Sud - str. Ș, F.B., Nord - rest incintă ștrand P.

A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina și Primarul municipiului Slatina.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada că în perioada 1955-1963 au deținut în proprietate suprafața de 0,37 ha teren, iar pârâta a susținut că terenul face parte din domeniul public, invocând doar anexele privind inventarierea bunurilor, fără să indice vreo Hotărâre de Guvern.

Mai reține instanța de fond că, raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, terenul nu aparține domeniului public, iar în prezent este liber de construcții, deoarece pista asfaltată pentru carturi este într-o avansată stare de degradare. De aceea, conform art. 2 lit. h), art. 7 alin. (1), art. 16 alin. (4) și art. 20 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare, D.J.O.T.S., trebuie să restituie reclamanților terenul în natură.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 191 din 29 august 2003, a admis apelul declarat de pârâta D.J.O.T.S., a anulat sentința apelată și a dispus efectuarea unei cercetări locale.

Instanța de apel a reținut că excepțiile tardivității și prematurității sunt neîntemeiate, deoarece notificarea a fost trimisă în termenul legal, iar față de data când s-a trimis notificarea, termenul pentru soluționarea ei a expirat. Instanța de fond, însă, a apreciat superficial probele dosarului și , pentru stabilirea împrejurării dacă terenul este afectat de utilități publice se impune efectuarea unei cercetări locale.

Prin decizia civilă nr. 432 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții Primăria municipiului Slatina și Primarul municipiului Slatina să restituie reclamanților în natură terenul în suprafață de 0,37 ha, situat în incinta ștrandului Progresul, reținând că pârâta nu a depus acte care să confirme susținerile sale că pe terenul care face obiectul litigiului trece conducta de apă a Municipiului Slatina. Față de cele consemnate în procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării locale, expertiza tehnică efectuată în cauză este oportună, iar utilitățile la care se referă apelanta nu sunt funcționale.

Această hotărâre a fost îndreptată din oficiu prin încheierea din data de 21 ianuarie 2004, în sensul că este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, nefiind irevocabilă cum s-a înscris în dispozitiv, iar prin încheierea dată la 11 februarie 2004 s-a admis cererea formulată de reclamanți și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că a fost obligată pârâta D.J.O.T.S. să restituie reclamanților terenul în suprafață de 0,37 ha.

în încheierea de îndreptare s-a reținut că din eroare au fost obligați să restituie terenul Primarul municipiului Slatina și Primăria municipiului Slatina, deși deținătoarea terenului este pârâta D.T.S. De aceea, calitate procesuală are această pârâtă și nu Primarul municipiului Slatina și Primăria municipiului Slatina, cum greșit s-a înscris în hotărâre.

împotriva deciziei civile nr. 432 din 8 decembrie 2003 au declarat recurs pârâtele A.N.S.-D.S. Olt și Primăria municipiului Slatina.

Pârâta A.N.S., D.S. Olt, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulează următoarele critici.

- Hotărârea este nelegală, pentru că au fost obligați să restituie terenul Primarul municipiului Slatina și Primăria municipiului Slatina, deși terenul este deținut de D.S. Olt, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut în sensul că hotărârea nu este irevocabilă, fiind supusă recursului.

- Greșit s-a reținut că terenul este deținut fără titlu valabil și nu au fost analizate actele depuse la termenul din data de 8 decembrie 2003, din care rezultă că terenul este afectat de utilități publice.

Susține recurenta, că administrează imobilul în baza unui titlu valabil (cererea de transfer mijloace fixe, emisă de Consiliul județean pentru Educație Fizică și Sport Olt și inventarul bunurilor domeniului public, aprobat prin H.G. nr. 1045/2000, transcris sub nr. 2621 din 20 mai 2002) și că notificarea adresată primăriei i-a fost transmisă la data de 25 martie 2003. De aceea, acțiunea reclamanților, care nu au lăsat să treacă termenul de recomandare de 60 zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este prematur introdusă.

- Imobilul este afectat de utilități de interes public și anume: pistă carting, teren tenis de câmp, suprafață bitumată, iar pe sub teren trece rețeaua de canalizare și cea de alimentare cu apă a zonei Progresul. Jaloanele care delimitau pista de cartinguri sunt tăiate, pentru că actualele norme și măsurile de securitate privind desfășurarea cartingului nu mai prevăd menținerea lor.

Primăria municipiului Slatina, invocând art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ., în esență, invocă lipsa calității procesuale a primăriei, susținând că, potrivit art. 91 din Legea nr. 215/2001, primăria reprezintă o structură funcțională, iar, conform art. 97 din lege, primarul reprezintă unitatea în relațiile cu alte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție. Drepturile procedurale și obligațiile se exercită de comună, oraș sau județ, iar respingerea excepției de către instanță, cu motivarea că dispoziția de respingere poartă antetul primăriei, este greșită.

Mai arată recurenta că, deși în considerentele deciziei se reține că pârâta-apelantă D.J.T.S. este actualul deținător al terenului, greșit în dispozitiv sunt obligați la restituire primarul și primăria.

Recursurile sunt nefondate.

Susținerile recurentelor-pârâte fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.

Criticile privitoare la faptul că obligația de restituire aparține pârâtei A.N.S.-D.S. Olt, care deține terenul și nu Primarului municipiului Slatina și Primăriei municipiului Slatina, formulate de ambele recurente și susținerea recurentei, Primăria municipiului Slatina că există contradicții între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, sunt neîntemeiate, deoarece decizia atacată a fost îndreptată prin încheierea din data de 11 februarie 2004 (nerecurată de părți), în sensul susținerilor recurentelor.

în încheierea de îndreptare s-a reținut că din eroare au fost obligați la restituirea imobilului Primarul municipiului Slatina și Primăria municipiului Slatina, care nu au calitate procesuală pasivă și a fost obligată la restituire unitatea deținătoare D.S.T. Olt.

De altfel, reprezentanta recurentei Primăria municipiului Slatina, având cuvântul în dezbaterea recursului, a precizat că la momentul declarării recursului nu s-a cunoscut că decizia a fost îndreptată, și a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Neîntemeiate sunt și celelalte critici.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanții au adresat Primăriei municipiului Slatina, în termenul prevăzut de lege, notificarea prin care au cerut ca terenul să le fie restituit în natură. Persoana juridică notificată nu s-a pronunțat asupra notificării în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) și nici nu a comunicat reclamanților care este unitatea deținătoare, așa cum dispune art. 26 alin. (2) din lege [art. 28 alin. (2) din legea republicată].

Lipsa răspunsului i-a determinat pe reclamanți să formuleze acțiunea, înregistrată la data de 8 decembrie 2002, prin care au cerut ca pârâții Primăria municipiului Slatina și Primarul municipiului Slatina să fie obligați să le restituie terenul în natură.

Pârâta, D.J.O.T.S., a fost introdusă în proces, ca urmare a precizărilor făcute de pârâții Primăria municipiului Slatina și Primarul municipiului Slatina că aceasta este unitatea deținătoare a terenului, iar prin concluziile scrise, depuse la instanța de fond, aflate la filele 37, 38 dosar, fără să conteste primirea notificării, susține că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece aparține domeniului public al statului și că reclamanții sunt îndreptățiți, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, numai la măsuri reparatorii prin echivalent.

în declarația de apel, confirmând faptul transmiterii notificării de către primărie, pârâta D.J.O.T.S. a invocat tardivitatea formulării notificării și prematuritatea, iar instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor excepții prin decizia civilă nr. 191 din 29 august 2003, prin care, anulându-se sentința apelată, s-a fixat termen numai pentru efectuarea cercetării locale și rejudecarea acțiunii în raport de această probă.

Și în declarația de recurs, recurenta pârâtă susține că acțiunea este prematur formulată, însă această susținere nu este întemeiată.

Reclamanții, ca persoane îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, își pot realiza dreptul pe calea acțiunii în justiție, deoarece Primăria municipiului Slatina nu s-a pronunțat asupra notificării și nu le-a comunicat care este unitatea deținătoare, iar recurenta D.S. Olt, care a confirmat primirea notificării transmisă de primărie, a susținut în mod constant că terenul nu poate fi restituit, atitudine care constituie refuz de restituire în natură a bunului.

Soluția restituirii în natură a terenului este legală, în raport cu art. 16 din Legea nr. 10/2001.

în forma anterioară modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, textul cuprindea, în alin. (4), prevederea că alin. (1)-(3) nu se aplică imobilelor preluate de stat fără titlu valabil.

Textul menționat privea valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat și nu a actelor în baza cărora bunul a fost trecut în administrarea unității deținătoare.

Or, în prezenta cauză, în lipsa unor acte care să ateste modul de preluare a terenului de către stat, corect s-a reținut prin hotărârea atacată că preluarea s-a făcut în mod abuziv (doar în fapt).

Intimații sunt îndreptățiți la restituirea în natură și potrivit noului conținut al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

Textul dispune "în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la emiterea deciziei sau dispoziției, pentru cele arătate la pct.1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)".

Prin urmare, potrivit textului citat, imobilul se restituie în natură foștilor proprietari, chiar și atunci când este afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, fiind stabilită doar obligația de a-i menține afectațiunea pe anumite perioade de timp, după distincțiile prevăzute expres.

De altfel, în prezenta cauză, consemnările făcute în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării locale atestă faptul că terenul nu este afectat nemijlocit activităților sportive la care se referă recurenta sau altor activități de interes public.

Instanța a constatat că bazinul de înot, care nu este în stare de a fi folosit, se află la cca 6-8 m de terenul care face obiectul procesului, că pista de carting prezintă fisuri "și chiar pârâta a precizat că nu mai funcționează de 1 an", că "terenul este fără gazon, cu mărăcini" și țevile de termoficare sunt amplasate pe exterior.

Pentru considerentele expuse, constatându-se că hotărârea atacată este legală, au fost respinse ambele recursuri.

A fost respinsă și cererea intimaților pentru obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, deoarece aceștia nu au depus la dosar acte cu care să facă dovada cheltuielilor efectuate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6802/2005. Civil