ICCJ. Decizia nr. 6905/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr.125 din 31 iulie 2001, SC A. SA a respins cererea formulată de T.M.M., pe calea notificării, conform Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau echivalent a terenurilor înscrise în C.F. Alba Iulia, preluate abuziv de Statul Român, în baza Decretelor de expropriere nr. 511/1969, 138/1970 și 53/1971.
La 31 august 2001, persoana îndreptățită s-a adresat instanței solicitând, în contradictoriu cu SC A. SA Alba Iulia, A.P.A.P.S. București și Prefectura județului Alba, anularea deciziei, anularea parțială a titlului de proprietate al SC A. asupra terenului în cauză, obligarea unității deținătoare de a-i recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului și de a-i restitui în natură suprafețele libere de construcții și în echivalent terenul care este indispensabil desfășurării activității societății.
S-a mai solicitat totodată să se dispună anularea încheierii de intabulare a SC A., asupra terenului în litigiu.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 1104 din 10 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea și în consecință a anulat decizia, a constatat că suprafețele în litigiu au fost abuziv preluate de stat, făcând parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 și că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin. (2) din acest act normativ.
A respins celelalte capete de cerere din acțiune. A respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Statul Român prin Consiliul local Alba Iulia și A.P.A.P.S. București.
în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 0178 seria M 03 emis de Ministerul Industriilor și obligarea SC A. SA Alba Iulia la restituirea în natură a terenului în litigiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că Statul a preluat abuziv terenul ce a făcut obiectul notificării, decretele de expropriere neproducându-și efectele scontate atâta vreme cât nu au fost publicate în Buletinul Oficial.
Ca atare, titlul reclamantului asupra imobilului nu a fost desființat întrucât nu a existat un act valabil de preluare a acestuia de către stat, transferul proprietății neavând loc.
Cu toate acestea, se mai reține, măsurile reparatorii acordate persoanei îndreptățite, nu pot fi decât cele prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenurile în litigiu sunt ocupate în întregime de clădiri, drumuri interioare și depozite, toate fiind necesare procesului de producție al SC A. SA Alba Iulia.
Hotărârea instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 335 A din 24 aprilie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de reclamant și cele două pârâte.
împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamantul T.M.M. precum și pârâtele SC A. SA și Prefectura județului Alba, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
în recursul său, continuat ulterior de succesorii T.J. și T.D., reclamantul, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., susține că instanțele au ignorat capătul 3 de cerere ce viza obligarea SC A. SA de a-i recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului care, fiind preluat abuziv, nu putea conduce decât la soluția restituirii în natură, conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recursul pârâtei SC A. SA vizează greșita reținere de către instanțe a obligației sale de a acorda reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile în care, se susține, terenul în litigiu a fost preluat cu titlu de către Statul Român.
Ca atare, se mai arată, notificarea trebuia adresată instituției publice implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S., în acord cu dispozițiile art. 27 alin. (2) din lege.
Prefectura Județului Alba critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei rețineri a calității sale procesuale pasive precum și a necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță, în raport de petitele acțiunii formulată de reclamant, care sunt de resortul dreptului comun.
Recursurile sunt nefondate.
în ceea ce privește recursul reclamantului T.M.M.
Capătul 3 al acțiunii formulată la 31 august 2001 viza obligarea pârâtei SC A. SA de a-i recunoaște reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, petit analizat de instanța fondului și respins în considerarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M-03 nr. 0178 din 14 mai 1993, emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC A. SA
în ceea ce privește cererea privind restituirea în natură a terenurilor ce au făcut obiectul notificării, prima instanță a luat act de faptul că reclamantul, la 3 decembrie 2002 și-a precizat acțiunea în sensul că a renunțat la petitele 2 și 4, ultimul vizând această modalitate de stabilire a măsurilor reparatorii.
De altfel, așa cum corect au reținut cele două instanțe, terenurile în litigiu nu puteau fi restituite în natură în condițiile în care acestea sunt ocupate în întregime de construcții și drumuri interioare, necesare funcționării societății deținătoare, aspect relevat, de altfel, de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Nefondat este și recursul pârâtei SC A. SA, neputându-se susține că terenurile ce au făcut obiectul notificării au fost preluate cu titlu de către stat, în condițiile în care cele trei decrete de expropriere (nr. 511/1969, 138/1970 și 53/1971) nu au fost publicate în Buletinul Oficial al României și ca atare nu-și puteau produce efectele prevăzute de lege.
A se vedea în acest sens și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt trecute abuziv în proprietatea statului imobilele preluate în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate.
în acest context, dispozițiile art. 27 din lege, care se referă la imobilele preluate cu titlu valabil nu sunt aplicabile, obligația acordării măsurilor reparatorii în echivalent revenind unității deținătoare, în speță SC A. SA, societate comercială cu capital 100 % privat.
în ceea ce privește criticile formulate de Prefectura Județului Alba, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu se poate reține lipsa calității sale procesuale pasive în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din lege, prefectura are competența de a înregistra și cuantifica despăgubirile bănești în cazul în care persoana îndreptățită, în virtutea dreptului său de opțiune, a ales această modalitate de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
Cât privește susținerile referitoare la greșita soluționare a litigiului de către tribunal, în primă instanță, acestea sunt de asemenea nefondate, în contextul în care, la 3 ianuarie 2002, reclamantul, prin apărător, și-a precizat acțiunea în sensul că solicită anularea deciziei nr. 125 din 31 iulie 2001 emisă de SC A. SA.
Ca atare, cadrul procesual este circumscris dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, celelalte petite din acțiune urmând regimul cererilor accesorii, care, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Față de cele ce preced, recursurile declarate în cauză au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6910/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6900/2005. Civil → |
|---|
