ICCJ. Decizia nr. 693/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 693.
Dosar nr. 21490/1/2005
Nr. vechi 6366/200.
Şedinţa publică din 13 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea notificată Primăriei Oraşului Călimăneşti şi Prefecturii Judeţului Vâlcea, petenţii T.I. şi Z.E., au cerut ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în staţiunea Căciulata, construcţie şi 150 mp, preluat de stat abuziv din patrimoniul autorului lor T.G.G., decedat la 14 noiembrie 1970, prin naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950, cu menţiunea că în prezent terenurile sunt ocupate de un complex hotelier, construcţiile fiind demolate.
Cu adresa nr. 5901 din 4 martie 2003 Prefectura Judeţului Vâlcea a comunicat petenţilor că a înaintat notificarea Primăriei Oraşului Călimăneşti întrucât aceasta este competentă să o soluţioneze, faţă de situaţia imobilelor în litigiu fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2004, reclamanţii Z.E. şi T.I. au cerut anularea măsurii dispuse de Prefectura judeţului Vâlcea şi obligarea acesteia să le acorde despăgubiri băneşti, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 567 din 22 iunie 2004 Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins cererea.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au dovedit faptul că autorul lor, T.I., a fost proprietarul imobilului situat în staţiunea Căciulata, construcţie şi 1700 mp, imobil care a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 precum şi faptul că, ulterior naţionalizării, construcţia existentă a fost demolată iar terenul a fost ocupat de alte construcţii.
Prima instanţă a apreciat că în mod corect pârâta Prefectura Judeţului Vâlcea, dezinvestindu-se, a trimis notificarea formulată de reclamanţi Primăriei Oraşului Călimăneşti, dat fiind că potrivit art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii prin echivalent şi nu despăgubiri băneşti conform art. 36 din lege, cum greşit solicită.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii susţinând că sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri băneşti pentru imobilele naţionalizate din patrimoniul autorului lor şi care nu mai pot fi restituite în natură şi că numai printr-o interpretare greşită a legii, prima instanţă a constatat că ar fi îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 26/A din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că deşi imobilul care a aparţinut autorului reclamanţilor a avut destinaţie de locuinţă, atâta timp cât acesta a fost demolat, în cauză sunt incidente art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele îndreptăţite pot primi măsuri reparatorii prin echivalent şi nu dispoziţiile art. 36, care permit acordarea persoanelor îndreptăţite, numai în anumite situaţii speciale, de despăgubiri băneşti.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii susţin că faţă de situaţia de fapt constatată, anume că imobil în litigiu care a fost preluat de stat din patrimoniul autorului în mod abuziv, dar cu titlu valabil, adică prin naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950, a avut destinaţia de locuinţă, în cauză nu erau incidente art. 9 alin. (2) şi art. 10 ci dispoziţiile art. 36 din lege care permit ca, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, persoana îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti.
Susţine recurenta că dreptul său de a primi despăgubiri băneşti s-a născut la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001 şi că acest drept nu poate fi înlăturat nici prin normele emise în aplicarea acestui act normativ de către guvern, nici prin precizările formulate de Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 şi nici prin modificările aduse ulterior acestui act normativ.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială a legii), în situaţia imobilelor, teren şi construcţii preluate abuziv, construcţii care au fost demolate în totalitate iar terenurile ocupate ulterior cu alte construcţii, caz în care nu mai este posibilă restituirea în natură, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, înţelegând prin aceasta sub formă de titluri de valoare nominală sau de acţiuni sau sub formă de despăgubiri băneşti.
Indiferent însă de categoria măsurilor reparatorii solicitate de către persoanele îndreptăţite şi de procedurile legale reglementate prin lege pentru trimiterea de către persoana îndreptăţită a notificării, conform art. 33 din lege (în redactarea iniţială a legii) competenţa de a soluţiona astfel de cereri revenea primarului unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul sau, după caz primarului general al Municipiului Bucureşti.
Aşa fiind, în mod corect, pârâtul Prefectul Judeţului Vâlcea, primind notificarea formulată de reclamanţi a înaintat-o Primarului Oraşului Călimăneşti în vederea analizării şi soluţionării acesteia.
Primarului Oraşului Călimăneşti a soluţionat cererea notificată de reclamanţi prin dispoziţia nr. 643 din 29 octombrie 2004.
În măsura în care reclamanţii nu sunt mulţumiţi de soluţia adoptată de Primarul Oraşului Călimăneşti cu privire la cererea notificată pot contesta dispoziţia mai sus arătată în procedura reglementată de art. 24 din lege, inclusiv sub aspectul felului măsurilor reparatorii care le-au fost sau nu acordate.
Ca atare, în mod just instanţele de fond au respins cererea reclamanţilor îndreptată împotriva adresei prin care Prefectura Judeţului Vâlcea a comunicat petenţilor că a înaintat notificarea Primăriei Oraşului Călimăneşti
În acest context al analizei este de menţionat şi faptul că referitor la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat, legiuitorul a înţeles să modifice succesiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001, inclusiv dispoziţia art. 36 invocată de către reclamanţi, instituind sub acest aspect o reglementare specială prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, reglementare potrivit căreia titlul de despăgubire urmează a fi emis persoanelor îndreptăţite numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aflate în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate care în parte se substituie şi în parte le completează pe cele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Z.E. şi T.I. împotriva deciziei nr. 26/A din 21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7446/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6295/2005. Civil. Revendicare imobiliara.... → |
|---|
