ICCJ. Decizia nr. 7446/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7446
Dosar nr. 19106/1/2005
Nr. vechi 5174/2005
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la 18 octombrie 2003, şi precizată la 8 decembrie 2003, reclamantul O.M.S. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului Timişoara şi O.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 1911 din 4 martie 2003, în ceea ce priveşte cota de ¼ înscrisă în C.F. Timişoara, nr. top 17269/XII, şi restituirea în natură a cotei menţionate din apartamentul nr. 12 situat în Timişoara, dispunându-se întabularea dreptului său de proprietate în cotă de 1/1.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia contestată i s-a restituit doar cota indiviză de ¾ din imobilul menţionat, apreciindu-se eronat că pentru cota de ¼ nu are calitatea de persoană îndreptăţită, deşi mama sa O.F. a depus notificare în termen legal şi, în aceste condiţii, este singurul moştenitor acceptant.
În cauză a formulat cerere de intervenţie SC S.M. SRL, arătând că foloseşte spaţiul în litigiu ca farmacie în baza contractului de locaţiune nr. 538/1999, încheiat pe un termen de 10 ani, începând cu data de 4 februarie 1999.
Prin sentinţa civilă nr. 780 din 28 iunie 2004, Tribunalul Timiş a respins acţiunea reclamantului şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC F.S.M. SRL în interesul pârâtului Primarul municipiului Timişoara, reţinând că, în raport de cota de proprietate menţionată în certificatul de moştenitor a cărui validitate nu a fost contestată, în mod just măsura restituirii dispusă de pârât a vizat numai cota de ¾ din imobilul în litigiu.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul, susţinând, în esenţă, că soţia supravieţuitoare a defunctului său tată nu a solicitat, în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei părţi cuvenite din imobil, situaţie în care de cota sa beneficiază potrivit art. 697 C. civ. ceilalţi moştenitori.
Prin Decizia civilă nr. 200 din 1 februarie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul reclamantului şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr. 1911 din 4 septembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Timişoara, dispunând restituirea în natură, în cotă de 1/1, a apartamentului nr. 12 situat în Timişoara. S-a menţinut în rest dispoziţia contestată şi s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de SC F.S.M. SRL.
S-a respins petitul având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare de C.F.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950 şi că se impune restituirea integrală în natură către moştenitorul care a formulat cerere în acest sens, ulterior acesta, împreună cu alţi eventuali moştenitori, să sisteze indiviziunea în raport de cotele părţi ce li se cuvin din succesiune.
Împotriva deciziei menţionate au declarat în termen legal recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, precum şi intervenienta SC F.S.M. SRL.
Prin motivele de recurs, s-a criticat Decizia instanţei de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 976 din 17 mai 1983, reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită doar pentru o casă de ¾ din apartamentul în litigiu şi că autoarea sa, O.F. nu a cerut restituirea conform procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, coroborat cu criticile invocate prin motivele de recurs formulate de pârâţi şi intervenienta accesorie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Legea nr. 10/2001 a conferit vocaţie la restituirea în natură sau prin echivalent persoanelor care, la data intrării sale în vigoare, şi-au exercitat deja dreptul de opţiune succesorală, acceptând, tacit sau expres, moştenirea fostului proprietar, în condiţiile dreptului comun.
Totodată, prin alin. (3) al art. 4 s-a asigurat accesul la prevederile sale şi succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, pe care, textul menţionat, reluând o soluţie consacrată în materia legilor reparatorii, îi consideră moştenitori acceptanţi, în limita bunurilor supuse restituirii, ca efect al formulării cererilor în acest sens.
Ca atare dispoziţiile alin. (3) al art. 4 conferă vocaţie la restituire numai acelora care, având chemare la moştenirea persoanelor îndreptăţite în înţelesul Legii nr. 10/2001, nu şi-au exercitat, până la intrarea în vigoare a legii, dreptul de opţiune succesorală.
Certificatul de moştenitor nr. 976 eliberat la 17 mai 1983 de fostul notariat de Stat Judeţean Timiş, care constată cota ce i se cuvine reclamantului, după regulile devoluţiunii succesorale, face dovada deplină că succesiunea defunctului O.S. (persoana îndreptăţită în accepţiunea Legii nr. 10/2001) a fost acceptată la intrarea în vigoare a legii şi au fost declaraţi moştenitori legali reclamantul cu o cotă de ¾ şi mama sa, O.F., în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ¼.
În mod corect, recurentul pârât, Primarul Municipiului Timişoara a dispus prin Decizia contestată restituirea în natură numai a cotei indivize de ¾ din apartamentul nr.12, iar nu a întregului imobil, întrucât comoştenitoarea nu a formulat cerere de restituire cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, nerespectând procedura stabilită de art. 21 şi, ca atare, fiind decăzută din dreptul de a solicita cota sa indiviză de ¼.
Numita O.F. a formulat o completare la notificare, aceasta nefiind însă datată şi comunicată prin intermediul executorului judecătoresc.
Totodată O.M.S. şi O.F. au formulat o adresă intitulată „revenire la notificarea nr. 2196/2001", prin care au solicitat restituirea apartamentului nr. 12, adresă care nu este datată, înregistrată şi comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata ca întemeiate motivele de recurs invocate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâţi şi intervenienta SC F.S.M. SRL şi va modifica Decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de contestator ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara, Primarul municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi de intervenienţii SC F.S.M. SRL împotriva deciziei civile nr. 200 din1 februarie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de contestator ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 748/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 693/2005. Civil → |
|---|
