ICCJ. Decizia nr. 6952/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea din 21 martie 2001 întocmită în temeiul Legii nr. 10/2001 H.P.T. a solicitat SC R. SA Giurgiu restituirea în natură a imobilului "Moară și anexe", compus din clădirea morii, o altă clădire (parter și etaj), terenul aferent în suprafață de 4180 mp, precum și utilajele ce compuneau moara.
La data de 3 august 2001 reclamantul H.P.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu și A.P.A.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate la restituirea în natură a imobilului ce a format obiectul notificării.
în motivarea acțiunii reclamantul a învederat că imobilul ce a aparținut autorului său, H.P., reprezentând moară și presă de ulei, situat în comuna Daia, județul Giurgiu, a fost naționalizat la data de 11 iunie 1948. Reclamantul a notificat-o pe pârâta SC R. SA Giurgiu cu solicitarea de restituire în natură a nemișcătorului, a anexelor și a utilajelor ce compun moara, însă pârâta, prin adresa nr. 158 din 9 aprilie 2001, l-a îndreptat pe reclamant către unitatea care a efectuat privatizarea societății și aceasta doar pentru alte măsuri reparatorii. întrucât din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 373 din 15 iulie 1994 rezultă că pârâta SC R. SA Giurgiu deține 70% din capitalul social, prin alte notificări adresate Prefecturii Giurgiu, Primăriei comunei Daia, D.G.F.P. Giurgiu și pârâtei A.P.A.P.S., reclamantul a cerut să i se restituie în natură partea de 30% din imobil, iar pentru restul de 70% despăgubiri în echivalent, însă, la aceste solicitări nu a primit nici un răspuns.
Prin întâmpinare, pârâta SC R. SA Giurgiu a cerut respingerea acțiunii cu motivarea că deține în proprietate întregul imobil urmare a dobândirii acestuia în cadrul procesului de privatizare, iar pârâta A.P.A.P.S., tot pe cale de întâmpinare a cerut instanței de judecată să administreze probe în scopul de a verifica dacă reclamantul are calitatea de proprietar și să se stabilească valabilitatea titlului statului asupra nemișcătorului pentru a se constata aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001.
La data de 10 martie 2002 a decedat reclamantul H.T., litigiul fiind continuat de moștenitorii acestuia, H.F. (soție supraviețuitoare), H.P.F. și H.M. (fii).
Prin sentința civilă nr. 322 din 29 mai 2002 Tribunalul Giurgiu a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului. Prin aceeași sentință s-a stabilit "că, în speță, moștenitorii fostului proprietar au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare ipotezei în care bunul se află în concret la această dată".
Sentința Tribunalului Giurgiu (al cărui dispozitiv a fost reprodus întocmai mai sus) a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, care, prin decizia nr. 477/A din 25 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanților.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
"La fila 117 din dosarul de fond a fost depusă decizia civilă nr. 428/1997 pronunțată de Tribunalul Giurgiu prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul H.T., în contradictoriu cu pârâta R. SA, având același obiect, respectiv moara cu anexele și terenul aferent.
Prin decizia civilă nr. 542/1998 pronunțată de secția a III a civilă a Curții de Apel București, decizia mai suscitată a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul H.T., instanța reținând că titular al dreptului de proprietate al imobilului revendicat este SC R. SA.
Față de împrejurarea că prin decizia civilă nr. 428/1997, pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost analizat modul de trecere în proprietatea Statului a imobilului revendicat și s-a reținut că SC R. SA a dobândit imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 373/1994 încheiat cu F.P.S., reținându-se că reclamantul nu mai este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, Curtea a constatat că instanța fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1201 și alin. (4) al art. 1200 C. civ., reținând că în cauză operează autoritatea de lucru judecat".
împotriva hotărârii dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanții H.F., H.P.F. și H.M. care au formulat următoarele critici: greșit instanțele au reținut autoritatea de lucru judecat întrucât prin hotărârile judecătorești anterioare nu a fost analizată valabilitatea titlului statului; imobilul revendicat a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 119/1948 deoarece moara avea o capacitate relativ mică și a fost construită și utilată pe cont propriu de autorul H.P.; nefiind preluată cu titlu valabil, statul nu putea înstrăina moara către pârâta SC R. SA Giurgiu, cu atât mai mult cu cât cele două contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni au fost încheiate în timpul soluționării dosarului anterior de revendicare, situație care demonstrează reaua-credință a persoanei juridice subdobânditoare.
Recursul este fondat.
La data de 6 mai 1994 reclamantul H.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu și D.G.F.P. Giurgiu pentru ca hotărârea ce se va pronunța să fie obligate a-i lăsa în deplină proprietate imobilul situat în comuna Daia, județul Giurgiu, reprezentând o moară, cu anexe și terenul aferent construcțiilor.
Inițial, Judecătoria Giurgiu, prin sentința nr. 3527 din 18 septembrie 1995, a admis acțiunea în revendicare, numai că, Tribunalul Giurgiu, prin decizia nr. 428 din 17 septembrie 1997 (hotărâre irevocabilă) a admis apelul pârâtei SC R. SA Giurgiu, a schimbat sentința judecătoriei și a respins acțiunea în revendicare.
Din lectura considerentelor deciziei dată de Tribunalul Giurgiu (filele 117-119 dosar de fond) rezultă că două au fost motivele care au justificat soluția de respingere a acțiunii în revendicare:
1)reclamantul nu a mai fost considerat titular al dreptului de proprietate asupra nemișcătorului, deoarece pârâta SC R. SA Giurgiu are acest drept prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990;
2)bunul revendicat nu făcea parte din categoria celor la care se referă Legea nr. 112/1995, tribunalul apreciind prin decizia menționată că situația bunului "va fi reglementată prin legi speciale, competența rezolvării revenind deci puterii legiuitoare".
Fără a comenta în nici un fel decizia invocată de cele două instanțe ca având putere de lucru judecat în litigiu de față, se impun, totuși, două concluzii. Prima, în primul proces nu s-a analizat în nici un mod valabilitatea titlului statului asupra nemișcătorului revendicat. A doua, trimițând la o lege viitoare de reparațiune și apreciind că rezolvarea cazului ar fi de competența puterii legiuitoare, se poate aprecia în mod justificat că prima acțiune în revendicare nu a fost respinsă în fond, ci, mai degrabă, prin invocarea unei excepții procedurale, odată ce s-a decis că rezolvarea cazului ar fi revenit altei puteri în stat decât cea judecătorească.
Potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 (în prezent, art. 47 urmare a modificării operată prin Legea nr. 247/2005) "persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi".
Atât în temeiul textului citat, cât și pentru că prin decizia nr. 428 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Giurgiu prima acțiune în revendicare a fost respinsă pentru considerațiuni procedurale, fără ca fondul raporturilor juridice dintre părți să fi fost soluționat, se constată că greșit instanțele au rezolvat prezenta acțiune a reclamantului, continuată de moștenitori, pe tărâmul autorității de lucru judecat.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat se cere a fi întrunită tripla identitate de elemente (art. 1201 C. civ.):identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem causa) și identitatea de părți (eadem conditio personarum). Al doilea element al puterii lucrului judecat, adică elementul ce are relevanță în speță, și anume identitatea de cauză, se referă la faptul că a doua cerere trebuie să aibă același fundament juridic.
Or, chiar dacă prima acțiune în revendicare ar fi fost respinsă pe fond, prin art. 48 (actualul art. 47) din Legea nr. 10/2001, legislatorul a înțeles să-și impună, pentru considerațiuni de reparație a unor abuzuri comise în trecut, preferințele sale în sensul ca în temeiul noului fundament juridic creat să se poată rediscuta chestiuni analizate în primul proces finalizat, definitiv și irevocabil, prin respingerea acțiunii în revendicare.
Este adevărat, așa cum s-a apreciat unanim în doctrină, că nici o lege, modificatoare, abrogativă sau interpretativă, nu poate înfrânge interdicția unei noi judecăți determinată de puterea lucrului judecat. Numai o lege nouă, prin care s-a creat un nou drept subiectiv, ar putea justifica o nouă acțiune în justiție, iar această posibilitate ar excede cadrului determinativ al puterii lucrului judecat, întrucât prin adoptarea noii legi nu mai subzistă identitatea de cauză între cele două acțiuni ce au astfel un fundament juridic distinct.
Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamanți se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, au fost casate hotărârile date în cauză cu consecința reluării judecății la instanța de fond.
în rejudecare, instanța de trimitere va cerceta, pe bază de dovezi, atât valabilitatea titlului statului asupra nemișcătorului revendicat în temeiul noii legi, cât și titlul exhibat de pârâta SC R. SA Giurgiu, reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare nr. 373 din 15 iulie 1994 și nr. 121 din 5 august 1994. Tot în rejudecare instanța de trimitere va analiza susținerea reclamanților referitoare la reaua-credință a pârâtei subdobânditoare dedusă din faptul că a cumpărat bunul în timpul primului proces în revendicare și în care SC R. SA Giurgiu era parte și, pe cale de consecință, dacă pârâta cumpărătoare a cunoscut sau putea să cunoască, prin simplă informare, adevăratul proprietar al nemișcătorului litigios.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6978/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8089/2005. Civil → |
|---|
