ICCJ. Decizia nr. 699/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 5 septembrie 2002, reclamanții P.N., ș.a., procurori și respectiv personal auxiliar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor încasate pe nedrept prin reținerea pe perioada 1 ianuarie 2000 - 30 martie 2001, din drepturile salariale a contribuției de asigurări sociale de sănătate, a se dispune reactualizarea acestor sume până la data efectuării plății, prin aplicarea coeficientului de inflație corespunzător datei la care au fost încasate. Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a chemat în garanție C.N.A.S.
Prin sentința civilă nr. 2157 din 12 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a admis acțiunea, iar pârâții au fost obligați să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, actualizate până la data de 31 august 2002, să plătească aceste sume reactualizate prin aplicarea coeficientului de inflație cu începere de la 1 septembrie 2002 și până la data plății efective.
S-a respins acțiunea reclamanților față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.
Soluția pronunțată de tribunal, a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin decizia nr. 886 din 7 aprilie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Public, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 2157 din 12 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
împotriva hotărârilor susmenționate, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând în esență, că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, în sensul că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (2), art. 4,art. 6,art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, potrivit cărora magistrații nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
în conformitate cu prevederile art. 99 și respectiv ale art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și respectiv personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, această gratuitate neechivalând însă și cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.
Beneficiul gratuităților prevăzute în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997. în art. 4 din această lege este menționată regula generală a obligativității asigurării, de la care există excepțiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuției, prevăzute în art. 6 și art. 55 din aceeași lege.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și art. 55.
Cum magistrații nu sunt menționați printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că, doar prin greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate tribunalul a admis acțiunea, soluție confirmată de curtea de apel.
în consecință, recursul în anulare a fost admis conform art. 3303alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., ambele hotărâri au fost casate și în fond, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 669/2005. Civil → |
|---|
