ICCJ. Decizia nr. 669/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1833 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Năsăud s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Z.I. și a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare a locuinței situată în Năsăud, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/1992 republicată.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei câte 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la îndeplinirea efectivă a obligației de a contracta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamanta folosește imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 4130 din 1 noiembrie 2001 încheiat între părți pe o perioadă de un an, stipulându-se totodată, că nu operează tacita relocațiune.
Deși termenul pentru care s-a încheiat contractul a expirat, reclamanta a continuat să folosească spațiul, achitând chiria la zi, situație în care fiind chiriașă, are calitate procesuală activă.
Instanța a reținut că, deși reclamanta în calitate de chiriașă are dreptul să cumpere locuința în litigiu, pârâta refuză să încheie cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare; de aceea, a fost obligată la încheierea contractului, cu daune cominatorii de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.
Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentințe.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 204/A din 30 ianuarie 2004, a admis în parte apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul că a înlăturat obligația pârâtei de plată a daunelor cominatorii, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.N. SA Cluj și a solicitat casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ.; pârâta a susținut, în esență, că, deși a notificat pe reclamantă să-și manifeste voința de a cumpăra imobilul în litigiu într-un termen de 15 zile, aceasta a trimis tardiv răspunsul, la data de 7 iulie 2003.
Recursul este nefondat.
Instanțele de fond și de apel au reținut corect că reclamanta, în calitate de titulară a contractului de închiriere nr. 4130 din 1 noiembrie 2001, pentru garsoniera situată în Năsăud, construită din fondurile bugetului de stat, este îndreptățită, în condițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 să cumpere această locuință.
Astfel, potrivit textului de lege susmenționat, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului.
Prin dispozițiile legale menționate s-a prevăzut că titularul contractului de închiriere are dreptul să cumpere locuința la cererea sa.
Notificarea făcută de pârâtă în sensul ca reclamanta să-și manifeste voința de a cumpăra într-un anumit termen, nu este de natură să ducă la pierderea de către aceasta a dreptului conferit prin lege.
Față de considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 671/2005. Civil → |
|---|
