ICCJ. Decizia nr. 7066/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 15 ianuarie 2004, reclamantul V.D. a chemat în judecată Primăria satului Bucești, solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și posesie, suprafața de 1.500 mp teren, situat în extravilan.
Prin sentința civilă nr. 200 din 3 mai 2004, Judecătoria Liești a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul, deși are titlu de proprietate, emis în baza Legii nr. 18/1991, bunul a cărui revendicare se cere nu este încă individualizat.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 18/A din 7 ianuarie 2005, Curtea de Apel Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
A reținut Curtea că, potrivit dispozițiilor art. 2821 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, hotărârea instanței de fond, față de valoarea obiectului cauzei, este supusă doar recursului, iar potrivit art. 299 alin. (2) și (3) C. proc. civ., recursul se judecă de instanța imediat superioară.
Tribunalul Galați, prin decizia civilă nr. 255 din 8 iunie 2005, la rândul său, a declinat competența materială de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Galați și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul a constatat că, fiind vorba despre o acțiune în revendicare, art. 2821 C. proc. civ. nu este aplicabil, iar calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond este apelul.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 725 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a unei legi noi de procedură, rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.
în cauză, sentința instanței de fond a fost pronunțată la 3 mai 2004, dată la care Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 nu fusese încă adoptată. Conform dispozițiilor procedurale atunci în vigoare (art. 287 C. proc. civ.), nu erau supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Hotărârile pronunțate de instanțele de fond în cererile ce aveau ca obiect acțiuni în revendicare imobiliară, indiferent de valoarea bunului revendicat, erau supuse apelului.
Prin urmare, raportat la data la care a fost pronunțată sentința și în aplicarea dispozițiilor art. 725 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea Judecătoriei Liești putea fi atacată cu apel.
Stabilită fiind astfel calea de atac, urmează a se determina instanța ce are competența să o soluționeze.
Față de legislația în vigoare la acea dată, soluția judecării apelului de către curtea de apel era cea legală.
Dispozițiile Codului de procedură civilă, însă, au cunoscut și alte modificări, ulterioare datei la care au fost pronunțate cele două decizii de declinare, astfel încât, în prezent, conform Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, se soluționează de tribunale.
Prin urmare, față de dispozițiile tranzitorii ale acestui din urmă act normativ, înalta Curte a stabilit în favoarea Tribunalului Galați competența de soluționare a apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7083/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7076/2005. Civil → |
|---|
