ICCJ. Decizia nr. 707/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 707
Dosar nr. 2383/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 7 iunie 2002 reclamantul L.D.I.V. a chemat în judecată Primăria comunei Pănătău solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată a-i restitui terenul în suprafaţă de cca. 2 ha situat în intravilanul satului Sibiciu de Jos comuna Pănătău aflat în administrarea acesteia.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, că acest teren care constituie grădina aflată în continuarea terenului de curţi, clădiri aferentă casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, a aparţinut tatălui său defunctul D.B., care a fost deposedat în baza Decretului nr. 83/1949 de întreaga sa avere imobiliară. Că ulterior terenul a intrat în perimetrul CAP, care a edificat pe acesta grajduri şi câteva locuinţe cu anexe gospodăreşti, iar pârâta, la notificarea ce i-a fost adresată conform Legii nr. 10/2001 a răspuns că cererea este neîntemeiată, pentru că suprafaţa de 2 ha a fost solicitată în baza Legilor nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului prin sentinţa civilă nr. 478 din 25 octombrie 2002 reţinând că Primăria comunei Pănătău prin dispoziţia nr. 20 din 20 martie 2002 a respins în mod corect cererea de restituire a suprafeţei revendicate, întrucât potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 7 lit. b) din HG nr. 614/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii, nu intră sub incidenţa acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Soluţia tribunalului a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care prin Decizia nr. 38 din 3 martie 2003 a respins, ca nefondat apelul reclamantului L.D.I.V. pentru aceleaşi considerente ca instanţa de fond.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. A invocat în cerere motivele prevăzute de art. 304 pct. 7–11 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit instanţele au considerat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul a cărui retrocedare în natură a fost solicitat prin acţiune, nu a făcut obiectul vreunei cereri de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000 şi nu a fost atribuit nimănui, o parte din suprafaţă fiind liberă de construcţii, iar altă parte fiind ocupată de grajdurile fostei cooperative de producţie aflate în stare avansată de degradare şi de anexe gospodăreşti.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În primul rând este de reţinut, în legătură cu faptul că în cauză nu ar fi aplicabilă Legea nr. 10/2001, că potrivit art. 6 din lege, printre imobilele care pot face obiectul restituirii se includ şi terenurile, cu sau fără construcţii cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării.
Prin HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, se stabilesc şi principiile care stau la baza soluţionării notificărilor. Astfel Capitolul I lit. f) din norme statuează că prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi în situaţia în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate. Cap. II pct. 6.1 lit. c) din norme menţionează că incidenţa legii intervine pentru terenurile din intravilan neocupate de construcţii sau care nu au făcut obiectul reconstituirii ori constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare, indiferent de afectaţiunea juridică actuală a acestora.
Mai mult, pct. 8.1 (cap. II) din norme prevede la alin. 1 că restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcţii ale terţilor, ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare). În alin. (2) se menţionează „Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost încă restituite, din formularea şi nerestituite cuprinsă la art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite".
Având în vedere dispoziţiile normative citate, susţinerile reclamantului din cererea introductivă, apel şi recurs în sensul că asupra terenului ce formează obiectul litigiului nu a fost reconstituit, sau constituit dreptul de proprietate, coroborate cu dispoziţia nr. 20 din 20 martie 2002 a Primăriei Pănătău în care se menţionează că terenul a fost solicitat, deci nu atribuit, se constată că, în speţă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Cu referire la art. 7 din HG 614/2001 care a stat la baza soluţiilor pronunţate de instanţe, se impune a menţiona abrogarea expresă prin art. 3 din HG 498/2003.
Aşa după cum rezultă din expunerea rezumată a actelor dosarului, în notificare, L.D.I.V. a solicitat despăgubiri, iar prin acţiune a solicitat restituirea terenului arătând că o parte din suprafaţă este ocupată de grajdurile fostului CAP în stare avansată de degradare şi anexe gospodăreşti, iar altă parte poate fi restituită în natură fiind liberă.
Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are valoarea unei norme de principiu, conform căreia imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data introducerii cererii de restituire, iar alin. (2) stabileşte excepţia, care constă în aceea că atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă se aplică măsuri reparatorii prin echivalent. Art. 10 din lege dezvoltă, de la caz la caz, situaţiile în care se poate efectua restituirea în natură sau se pot acorda reparaţii, iar pct. 10.5. din norme lămureşte cum se procedează în situaţia în care pe terenul notificat se află edificate construcţii ce nu mai sunt necesare deţinătorului.
Raportat la solicitarea reclamantului, pentru ca instanţa să poată hotărî dacă în cauză se impune restituirea în natură sau acordarea unei măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile prevăzute de lege, este esenţial să se stabilească pe deplin starea de fapt. Concret, să se stabilească suprafaţa liberă, eventual reconstituită sau constituită, suprafaţa construită, să se verifice dacă deţinătoarei îi mai este necesară eventuala construcţie edificată, ceea ce instanţele de fond şi de apel nu au făcut, pronunţând hotărâri nelegale şi netemeinice, supuse casării.
În consecinţă, recursul declarat de reclamant va fi admis, Decizia pronunţată de curtea de apel, precum şi sentinţa pronunţată de tribunal, vor fi casate, iar cauza urmează să fie trimisă pentru rejudecare instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării se va administra întregul probatoriu necesar pentru stabilirea deplină a stării de fapt şi lămurirea împrejurărilor menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul L.D.I.V. împotriva deciziei nr. 38 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 478 din 25 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 696/2005. Civil → |
|---|
