ICCJ. Decizia nr. 743/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 743
Dosar nr. 7132/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
V.C.N. a chemat în judecată pe O.N.F. şi O.I.M. pentru a fi obligaţi pârâţii să respecte servitutea de trecere cu piciorul şi maşina instituită convenţional prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv ridicarea lacătelor de la porţile de intrare şi legarea câinilor. De asemenea a cerut ca pârâţii să-i permită să îngrădească, pe cheltuiala sa, drumul de servitute.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2353 din 20 mai 1996 a dobândit în proprietate terenul în suprafaţă de 600 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş cu vecinătăţile precizate în act.
Ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4954 din 10 noiembrie 1997 a devenit proprietarul terenului în suprafaţă de 475,80 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş format din două parcele de 280,80 mp şi respectiv de 195 mp cu vecinii precizaţi în act. Prin contract s-a instituit de către vânzătorii O.N.F. şi O.I.M. o servitute de trecere cu autoturismul şi piciorul pe o lungime de 60 ml şi o lăţime de 3 ml pe latura dinspre sud, în favoarea reclamantului.
Pe terenul astfel achiziţionat, reclamantul a edificat o casă şi un garaj, singurul drum de acces cu autoturismul fiind cel instituit prin servitutea de trecere chiar şi după încheierea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare ce l-a făcut vecin cu o viitoare cale de acces, pentru că ridicase deja construcţia.
În perioada 1997-2001 a folosit nestingherit drumul din convenţie pe care l-a amenajat şi pietruit pe cheltuiala sa, însă din primăvara anului 2002 pârâţii i-au interzis accesul cu autoturismul montând lacăte la porţile de intrare şi aducând câini de pază.
O.N.F. şi O.I.M. au formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului V.C.N. să folosească drept drum de ieşire la calea publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv pe cel situat la limita de vest a proprietăţii sale. De asemenea, au cerut introducerea în cauză a pârâtei V.C., soţia lui V.C.N.
În motivarea cererii reconvenţionale s-a evidenţiat că la data constituirii servituţii de trecere convenţionale exista în limita de vest a proprietăţii reclamantului principal un drum propus spre a fi amenajat şi folosit drept cale de acces la drumul public. Pentru realizarea acestui drum de trecere reclamanţii reconvenţionali au cedat din proprietatea lor o suprafaţă de teren lată de 4,5 m. După amenajarea lui, reclamantul principal l-a folosit având comunicare atât cu cartierul Trivale cât şi ieşire spre PECO. Reclamantul principal şi-a montat două porţi şi de mai bine de un an de zile nu a mai folosit servitutea convenţională.
În acest context, O.N.F. a amenajat terenul grevat de servitutea de trecere întrucât era situat chiar lângă curtea sa, l-a asfaltat, a pus borduri şi porţi metalice, acţiuni la care reclamantul principal nu s-a împotrivit, abia în august 2002 a ridicat pretenţia de a folosi din nou, respectiva cale de acces.
Or, cât timp reclamantul principal avea propriul său drum de acces la calea publică, iar servitutea de trecere convenţională a devenit împovărătoare, reclamanţii reconvenţionali au cerut ca reclamantul principal să folosească drept drum de ieşire la artera principală pe cel aflat la limita de vest a proprietăţii sale.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a admis acţiunea principală formulată de V.C.N. şi a respins cererea reconvenţională promovată de pârâţii-reclamanţi O.N.F. şi O.I.M.
A obligat pe pârâţii O.N.F. şi O.I.M. să respecte servitutea de trecere cu piciorul şi maşina instituită convenţional prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, prin ridicarea lacătelor de la porţile de intrare şi să permită reclamantului a îngrădi pe cheltuiala sa, drumul de servitute.
Instanţa a reţinut în esenţă că deşi expertiza tehnică a constatat că pe latura de vest a terenului reclamantului principal a fost amenajat un drum public la care acesta are acces atât cu autoturismul cât şi cu piciorul, în fapt intrarea în garaj nu se poate face prin spatele casei acestuia pentru că ar trebui modificată construcţia.
Pe de altă parte, judecătoria a constatat şi că, în speţă, nu erau întrunite cerinţele art. 636 şi urm. C. civ. pentru stingerea servituţii de trecere, iar dacă aşa cum au pretins pârâţii servitutea ar fi devenit mai împovărătoare, proprietarul fondului aservit are obligaţia conform art. 634 C. civ. de a oferi proprietarului fondului dominant un alt loc cu aceeaşi întrebuinţare, tot din terenul aservit, ceea ce însă nu a făcut.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 332/A din 23 februarie 2004 a admis apelul declarat de O.N.F. şi O.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 3583 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei Piteşti pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor V.C.N. şi V.C.
A admis cererea reconvenţională formulată de reclamanţii-pârâţi O.N.F. şi O.I.M, constatând stins dreptul de servitute de trecere al acestora.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că după constituirea servituţii convenţionale, terenul reclamanţilor-intimaţi nu a mai fost loc înfundat întrucât s-a creat pe latura de vest a proprietăţii acestora un drum de acces spre calea publică, pentru care chiar apelanţii-pârâţi din acţiunea principală au cedat o suprafaţă de teren.
Or, întrucât s-a stabilit existenţa unui drum construit ce permitea accesul intimaţilor-reclamanţi la calea publică, terenul nemaifiind deci înfundat, având ieşire directă pe o lăţime de 22,5 m, pe latura de vest a proprietăţii sale, s-a conchis că servitutea instituită a devenit împovărătoare pentru apelanţi.
În contra menţionatei decizii, au declarat recurs V.C.N. şi V.C. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţa de apel a acordat pârâţilor-reclamanţi în cererea reconvenţională mai mult decât au cerut, respectiv stingerea servituţii stabilită prin convenţia de vânzare-cumpărare, de fapt ceea ce practic aceştia nici nu au solicitat.
De asemenea, s-a învederat că au fost încălcate dispoziţiile art. 634 C. civ. întrucât pârâţii-reclamanţi nu au produs nici o dovadă din care să rezulte că s-ar fi schimbat în vreun fel situaţia existentă la data încheierii contractului, respectiv că servitutea creată a devenit împovărătoare pentru fondul lor şi nici că au oferit o altă cale de acces.
Mai mult, prin cererea reconvenţională reclamanţii-pârâţi au invocat doar faptul că, între timp, pe latura de vest a proprietăţii recurenţilor-reclamanţi din acţiunea principală, aşa cum a fost ea stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954/1997, exista ieşire directă la calea publică. Astfel fiind instanţa de apel nu avea posibilitatea să modifice servitutea de trecere instituită prin contractul menţionat fără ca prin aceasta să nu înfrângă dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 977–985 C. civ.
Cu alte cuvinte clauza din contract prin care s-a instituit servitutea de trecere nu putea fi înlăturată, modificată sau desfiinţată decât prin voinţa expresă a ambelor părţi, în condiţiile în care nu exista vreuna din situaţiile prin care legea să autorizeze înlăturarea ei.
Pe de altă parte, prin hotărârea dată instanţa de apel a constatat stins dreptul de servitute, fără a preciza în care din cauzele de stingere a servituţilor se încadrează, respectiv au fost încălcate dispoziţiile art. 636–643 C. civ., întrucât nu exista, în speţă, nici una din situaţiile menţionate de textele legale invocate care să permită instanţei de apel să constate stins dreptul de servitute.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 112 C. proc. civ., reclamantul este obligat să indice normele de drept aplicabile şi implicit să determine fundamentul dreptului invocat prin acţiune, însă, conform art. 129 şi art. 130 din acelaşi cod instanţele, în baza rolului activ, au obligaţia să dea acţiunii calificarea juridică exactă.
Cu referire la cazul în speţă şi la cererea reconvenţională, O.N.F. şi O.I.M. au solicitat obligarea pârâtului-reconvenţional V.C.N. să folosească drept drum de ieşire la calea publică un alt loc de trecere decât cel stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4954 din 10 noiembrie 1997, respectiv cel situat la limita de vest a proprietăţii sale, iar în drept au invocat dispoziţiile art. 634 C. civ.
Din cele expuse rezultă că reclamanţii reconvenţionali au fixat atât obiectul cererii în justiţie cât şi temeiul juridic al pretenţiilor formulate.
Instanţa de fond, respingând cererea reconvenţională a apreciat că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 634 C. civ. şi a enumerat cu titlu exemplificativ şi cazurile de stingere a servituţilor evidenţiate de art. 636 şi urm. C. civ. pentru a demonstra că acestea nu sunt aplicabile în speţă.
Curtea de apel, admiţând cererea reconvenţională a constatat stins dreptul de servitute de trecere al reclamantului principal V.C.N. fără însă a indica normele de drept în temeiul cărora a pronunţat soluţia.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanţa are obligaţia de a judeca pricina în cadrul legal corespunzător pretenţiilor formulate.
În acest context, dispunând stingerea dreptului de servitute de trecere, rezultă că instanţa de apel a înţeles să-şi fundamenteze soluţia pe dispoziţiile art. 636 şi urm. C. civ.
Or, schimbarea cadrului juridic fixat de reclamanţii reconvenţionali obliga instanţa de apel să îl pună în discuţia părţilor, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. pentru a respecta principiul contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi celelalte principii ale procesului civil.
Cum instanţa de apel nu a procedat în acest mod recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de V.N. şi V.C. împotriva deciziei nr. 332/A din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 742/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 707/2005. Civil → |
|---|
