ICCJ. Decizia nr. 709/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 709
Dosar nr. 4181/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursului de faţă, constată.
Prin dispoziţia nr. 1876 din 24 octombrie 2002 emisă de Primăria Municipiului Braşov a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de B.A.G.M. a terenului în suprafaţă de 142 stânjeni, înscris în C.F. nr. top 7403/119 (sub nr. nou 23762) şi, în temeiul art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, s-a făcut oferta de despăgubire prin echivalent.
Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2002, reclamantul B.A.G.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului Braşov şi Prefectura Judeţului Braşov cerând „să fie obligate să respecte acordul intervenit între acestea şi subsemnatul asupra modalităţii prevăzute de Legea nr. 10/2001 de reparare prin echivalent".
Prin notele scrise depuse la 14 martie 2003, reclamantul şi-a precizat acţiunea, în sensul că, solicită constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 1876 din 24 octombrie 2002 emisă de prim-pârâta, Primăria Municipiului Braşov, şi obligarea acesteia să transmită notificarea pe care i-a adresat-o secund pârâtei, Prefectura Judeţului Braşov, pentru acordarea de măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri băneşti, conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamantul arată că, prin notificarea nr. 12044/2001 adresată Primăriei Municipiului Braşov, a cerut restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. (sub nr. nou 23762), nr.top. 7403/119, în suprafaţă de 142 stânjeni sau, în cazul în care restituirea nu este posibilă, acordarea de despăgubiri băneşti.
Susţine reclamantul că Primăria Municipiului Braşov i-a comunicat că terenul în litigiu este ocupat de blocuri de locuinţe şi amenajări exterioare, caz în care nu-i poate fi restituit în natură, motiv pentru care a transmis notificarea sa, spre competentă soluţionare prefecturii, competentă, potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001, pentru a decide cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti care i se cuvin.
La rândul său, Prefectura Judeţului Braşov a restituit notificarea Primăriei Municipiului Braşov, conform adresei 8199/2002 apreciind că, în calitatea sa de „persoană juridică deţinătoare a terenului", aceasta este competentă, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, să-i facă ofertă de despăgubire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Faţă de această împrejurare de fapt, reclamantul solicită ca pârâtele să fie obligate în raport de competenţele ce le revin, să îi soluţioneze notificarea.
Prin sentinţa civilă nr. 126/S din 21 martie 2003 Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată şi a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Braşov, sens în care a anulat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu secund pârâtă Prefectura Judeţului Braşov.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că pârâta Primăria Municipiului Braşov, ca structură instituţional administrativă nu se încadrează în nici una dintre categoriile de persoane juridice prevăzute de art. 26 lit. a)-d), respectiv art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954, respectiv că, nici prin dispoziţiile Legii nr. 215/2001, care reprezintă legea cadru în materia administraţiei publice locale, nu s-a reglementat acordarea de personalitate juridică primăriei, sens în care, se impune anularea cererii deduse judecăţii.
Apreciază prima instanţă că, în astfel de litigii, calitate procesuală pasivă are „primarul, în nume propriu şi nu primăria".
Referitor la cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Judeţului Braşov, tribunalul reţine că reclamantul nu dovedit existenţa unei înţelegeri în sensul acordării de despăgubiri pentru terenul în litigiu, sens în care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
În esenţă, apelantul susţine că Primăria Municipiului Braşov, date fiind dispoziţiile Legii nr. 10/2001, avea calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii, de altminteri, motivarea sentinţei atacate fiind contradictorie referitor la acest aspect.
Totodată, apelantul arată că atâta timp cât Prefectura Municipiului Braşov a respins dispoziţia emisă iniţial de Primăria Braşov, conţinând oferta de acordare de despăgubiri băneşti, deci implicându-se în procedura de soluţionare a notificării pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001, în mod greşit, tribunalul i-a fost respins cererea faţă de această pârâtă ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 59/Ap din 23 iunie 2003 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat.
În motivarea deciziei, în esenţă, se procedează la o prezentare teoretică a distincţiei calitate/capacitate procesuală în cazul persoanelor juridice de drept public, ca argument al corectei reţineri, de către prima instanţă, în speţa dedusă judecăţii, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Braşov.
Referitor la criticile apelantului privind soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată faţă de pârâta Prefectura Judeţului Braşov se reţine că, atâta timp cât reclamantul a purtat cu această instituţie doar corespondenţă, în mod just, prima instanţă i-a respins cererea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.A.G.M. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs reclamantul arată că instanţa de apel nu a răspuns criticilor sale ci doar s-a limitat la a relua argumentele reţinute de prima instanţă.
În esenţă, recurentul susţine că în mod greşit instanţele, în aplicarea legii, au reţinut că Primăria Municipiului Braşov nu ar avea capacitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
Se mai arată că instanţele aveau obligaţia să analizeze pretenţiile sale formulate împotriva Prefecturii Judeţului Braşov, pârâtă care a fost investită de primărie pentru a dispune asupra notificării sale, cu menţiunea că, iniţial, în soluţionarea notificării sale, Primăria Braşov i-a făcut o ofertă de despăgubiri prin dispoziţia nr. 12.044 din 26 aprilie 2001, ofertă pe care, în mod eronat şi prin eludarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în loc să o analizeze, Prefectura Braşov a respins-o, dispunând restituirea notificării sale primăriei, aspect care a condus la pronunţarea deciziei a cărei anulare o solicită.
Analizând recursul instanţa constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, sunt persoane juridice de drept public comunele, oraşele, municipiile, judeţele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unităţile administrativ teritoriale.
Aceste persoane juridice pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, anume primarii ori prefecţii, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 87 pct.2 C. proc. civ.
Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă, instanţelor judecătoreşti, în baza rolului activ, le revine obligaţia de a califica şi reţine „denumirea" acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecăţii şi de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Este şi cazul Legii nr. 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalităţile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menţionează „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti (adică a reprezentanţilor lor legali).
Or, prin dispoziţia legală menţionată, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de „primărie" pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului", comuna, oraşul sau municipiul, şi nu o aşa-zisă „structura funcţională".
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De altminteri, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidenţă, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitare atribuţiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată", intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligaţie, în nume propriu".
Ca atare, concluzia instanţelor de fond, în sensul că, în litigiile fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, „primăria" nu ar avea capacitate de folosinţă, respectiv, că ar trebui chemat în judecată în calitate de pârât, „primarul, în nume propriu", este greşită.
Referitor la capătul de cerere privind pârâtul Judeţul Braşov este de observat că instanţele nu au fost preocupate pentru a stabili care este obiectul acestei cereri.
Obligaţia instanţelor de a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii dă eficienţă şi constituie garanţia aplicării principiului contradictorialităţii.
Dacă formulările reclamantului sunt neclare şi confuze fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, instanţa are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii şi temeiul juridic al acesteia, aspecte care permit exercitarea controlului judiciar.
Astfel, prin petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să respecte acordul intervenit între acestea şi subsemnatul asupra modalităţii prevăzută de Legea nr. 10/2001 de reparare prin echivalent.
Ulterior însă, aspect reţinut şi de prima instanţă, prin „notele de şedinţă", înţelegând prin aceasta notele depuse la 14 martie 2003, reclamantul şi-ar fi precizat obiectul cererii, inclusiv în raport de pârâtul Judeţul Braşov, în sensul obligării acestui pârât la plata de despăgubiri băneşti, aspect care însă nu a fost pus în dezbaterea părţilor şi clarificat la termenul de judecată din 21 martie 2003 când au avut loc dezbaterile.
Aşa fiind, cererea reclamantului referitoare la acest pârât a fost soluţionată de către instanţele de judecată formal, fără a lămuri care este obiectul acesteia, fapt ce echivalează cu un refuz de a judeca pe fond pretenţia.
În consecinţă, cum în cauza dedusă judecăţii în mod greşit instanţele au reţinut că ar fi incidentă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Braşov şi cum acestea au omis să stabilească obiectul cererii de chemare în judecată în raport de pârâtul Judeţul Braşov, aspecte care au condus la o necercetare a fondului pricinii, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., constată că se impune admiterea recursului şi casarea tuturor hotărârilor cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva deciziei nr. 59/Ap din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 126/S din 21 martie 2003 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, şi trimite cauza aceluiaşi tribunal spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 697/2005. Civil → |
|---|
