ICCJ. Decizia nr. 7207/2005. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7207
Dosar nr. 7565/1/2005
Nr. vechi 1793/200.
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut cele ce succed:
Prin sentinţa civilă nr. 827 din 18 septembrie 2003, pronunţată în dosar nr. 7048/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta SC F.I. SRL şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 656.434.000 lei, reprezentând remuneraţia compensatorie aferentă perioadei 1 decembrie 1997-31 decembrie 2000, sumă ce urmează a fi actualizată de la această din urmă dată până la data executării efective, în raport de rata inflaţiei.
Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii mai sus arătate a fost respins, ca tardiv declarat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 2641/A din 15 decembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 685/2004.
Pentru a pronunţa Decizia menţionată, instanţa de apel a reţinut că art. 102 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de echipolenţă, ce interesează momentul de început al curgerii termenelor procedurale, aplicabil şi modului de calcul al termenului de declarare a căii de atac, întemeiat pe prezumţia luării la cunoştinţă de către parte a pronunţării şi redactării hotărârii judecătoreşti la un alt moment decât cel al comunicării efective a hotărârii.
În considerentele deciziei se arată termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. nu a început să curgă de la 23 ianuarie 2004, data comunicării sentinţei, ci la data de 14 ianuarie 2004, la care pârâta a solicitat comunicarea sentinţei, situaţie în care termenul s-a împlinit la 30 ianuarie 2004.
Conchide instanţa că apelul declarat la 5 februarie 2004 este făcut peste termenul de 15 zile, cu consecinţa decăderii părţii de a mai îndeplini actul de procedură neexecutat înlăuntrul termenului legal, conform art. 103 C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 102 C. proc. civ. deoarece aceste dispoziţii vizează ipoteza în care partea cere să i se comunice actul de procedură părţii adverse, nu şi atunci când solicită să i se comunice chiar ei actul, deoarece numai în primul caz se prezumă că partea cunoaşte actul, pe când în cel de al doilea caz, parte nu cunoaşte şi doreşte să afle conţinutul actului de procedură.
Drept urmare, cum hotărârea a fost comunicată la 23 ianuarie 2004, apelul a fost depus în termen, prin poştă, la 5 februarie 2004.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, ce reprezintă motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., Curtea a reţinut cele ce se vor arăta.
Termenul semnifică o durată, iar durata are un punct de pornire şi un punct de împlinire.
De regulă, momentul de pornire este, potrivit art. 102 alin. (1) C. proc. civ., cel al comunicării actului de procedură.
În cauză termenul de 15 zile pentru exercitarea apelului curge de la comunicarea hotărârii, conform art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Prin inserarea dispoziţiei din art. 102 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia termenele procesuale încep să curgă împotriva părţii care a cerut comunicarea de la data când a cerut-o, s-a reglementat ipoteza în care o parte cere să i se comunice celeilalte părţi un act de procedură, de conţinutul căruia se presupune că ea a luat cunoştinţă.
Textul nu se referă însă la ipoteza în care partea cere să i se comunice actul procesual respectiv, deoarece într-o atare situaţie nu se poate presupune că partea cunoaşte hotărârea.
În speţă, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) a început să curgă la 23 ianuarie 2004, data comunicării sentinţei şi s-a împlinit la 8 februarie 2004.
Recurenta a exercitat calea de atac la 5 februarie 2004, deci înlăuntrul termenului de apel.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând existenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat şi, drept consecinţă, Decizia pronunţată în apel va fi casată, cu trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia soluţionării în fond a căii de atac declarate va fi avută în vedere şi solicitarea recurentului referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC F.I. SRL împotriva deciziei nr. 2641/A din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7513/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7409/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
