ICCJ. Decizia nr. 7211/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7211
Dosar nr. 37.325/3/2005
Şedinţa publică din 30 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 14 februarie 2002, B.I.A., prin mandatar G.G., a cerut primarului comunei Chitila, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Chitila, judeţul Ilfov, teren în suprafaţă de 453 ha şi respectiv 6904 mp, fostă proprietate a autorului său I.I.M., imobil pretins a fi fost preluat de stat, fără un titlu valabil.
Acelaşi imobil, a făcut şi obiectul notificării nr. 541 din 19 noiembrie 2003, prin care G.G. şi M.M., în calitate de cumpărători ai drepturilor succesorale litigioase ale autoarei B.M.I.A., au solicitat Agenţiei Domeniilor Statului, restituirea în natură a nemişcătorului.
Ulterior, drepturile succesorale litigioase au fost din nou cesionate, lui C.M.J. care, prin acţiunea formulată la 28 iunie 2005, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului să oblige pârâta la punerea în executare a hotărârii nr. 22 din 2 decembrie 2004 în sensul de a emite, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, decizie de restituire a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, prin compensare cu un imobil în echivalent.
Reclamantul a solicitat totodată, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei de restituire.
Investită iniţial cu soluţionarea litigiului, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa nr. 9731 din 7 octombrie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1398 din 1 noiembrie 2006, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Domeniilor Statului precum şi cererea formulată de reclamantul C.M.J.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că există identitate între persoana pârâtei şi entitatea investită cu soluţionarea notificării, situaţie în care calitatea procesuală pasivă, îi incumbă.
Cât priveşte fondul cauzei, tribunalul a apreciat că până la soluţionarea notificării, instanţa nu se poate substitui entităţii investite în acest sens, singura în măsură să aprecieze asupra modalităţii de finalizare a etapei administrative.
Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 228 A din 12 aprilie 2007, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru soluţionare pe fond, aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin poziţia adoptată, prima instanţă l-a lăsat pe reclamant la discreţia autorităţii pârâte care, deşi s-a dovedit că are argumente de respingere a notificării, arătate prin întâmpinare, întârzie fără justificare în emiterea unei decizii de soluţionare a cererii de restituire în natură a terenului.
Soluţia primei instanţe, se mai arată, deschide calea nesocotirii dreptului reclamantului la un proces echitabil, prin încălcarea dreptului său de a accede la o instanţă căci, în lipsa unei decizii/dispoziţii motivate, pe care pârâta întârzie să o emită, garanţiile procesuale oferite de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, devin iluzorii, înfrângându-se totodată şi exigenţa soluţionării procesului într-un termen rezonabil, în a cărui durată se înscrie şi etapa administrativă de soluţionare a unei cereri.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, Agenţia Domeniilor Statului care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit s-a reţinut că instanţa trebuia să se pronunţe pe fondul cererilor formulate de reclamant, în condiţiile în care procedura administrativă nu era epuizată, în cauză nefiind emisă o decizie sau dispoziţie motivată.
Astfel, se mai arată, în lipsa unei astfel de decizii, instanţa nu se poate subroga în drepturile şi obligaţiile entităţii investite cu soluţionarea notificării.
- reclamantul, care este doar cesionarul drepturilor litigioase, nu are calitatea de persoană îndreptăţită de a solicita măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, din dispoziţiile art. 3 şi art. 4 ale acestui act normativ rezultând că dreptul de a cere restituirea unui imobil preluat abuziv, are caracter intuitu personae.
- terenul ce a fost obiectul notificării iniţiale, formulată la 14 februarie 2002, nu intră în categoria imobilelor ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, întrucât se afla în extravilan, la data formulării cererii de restituire, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
- acordarea, în compensare, a terenului situat în Bucureşti, astfel cum solicită reclamantul, nu este posibilă întrucât acest teren se află în domeniul public al statului, situaţie în care este necesară parcurgerea procedurii, prevăzute de Legea nr. 213/1998, respectiv dezafectarea din domeniul public şi trecerea în domeniul privat.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Deşi cu o motivare greşită, care urmează a fi înlăturată, prima instanţă a dat o rezolvare corectă celor două chestiuni care sunt de esenţa litigiului respectiv calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenţia Domeniilor Statului şi admisibilitatea acţiunii formulată, la 28 iunie 2005, de reclamantul C.M.J.
Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantul a iniţiat demersul judiciar, în calitatea sa de cumpărător al drepturilor succesorale litigioase, rezultate din notificarea nr. 280 din 14 februarie 2002, formulată de B.M.I.A., moştenitoarea fostului proprietar al terenurilor în legătură cu care s-a iniţiat cererea de restituire, I.I.M.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestui act normativ, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptăţite la restituire, legiuitorul le enumeră limitativ, restrictiv, singura excepţie de la regula instituită prin dispoziţiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu personae al reparaţiei, fiind prevăzută în art. 4 alin. (2), care recunoaşte acest drept şi moştenitorilor persoanei fizice îndreptăţite, prin succesiune legală sau testamentară.
Or, în speţă, reclamantul nu are calitatea de moştenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza contractelor de cesiune a drepturilor litigioase perfectate cu moştenitoarea fostului proprietar al terenului, contracte încheiate de altfel, în etapa necontencioasă, imediat următoare formulării notificării.
În consecinţă, calitatea de persoană îndreptăţită în înţelesul legii, aparţinea doar Y.A.B. singura în măsură să solicite restituirea imobilului, pe calea Legii nr. 10/2001, împrejurarea încheierii unor contracte de cesiune a drepturilor litigioase fiind o chestiune care interesează strict părţile contractante, fără a putea influenţa, părţile raportului juridic născut ca urmare a formulării cererii de restituire, în baza prevederilor legii speciale, şi respectiv derularea procedurii administrative prealabile.
Aşadar, chiar dacă reclamantul se consideră a fi un succesor cu titlu particular al imobilelor în litigiu, în temeiul contractelor amintite, nu se poate considera persoană îndreptăţită în condiţiile şi sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a terenului sau, mai mult, a compensării acestuia cu un alt imobil, oferit în echivalent de către entitatea investită.
De subliniat că, prin cele mai sus expuse, nu se contestă valabilitatea şi efectele juridice între părţi ale actelor juridice exhibate de reclamant care, în condiţiile dreptului comun, poate da curs, pe orice cale, recunoaşterii acestor efecte.
Aceste acte juridice nu-i pot conferi însă legitimare procesuală activă, în litigiile având ca obiect cereri fondate pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
O altă chestiune, de esenţa litigiului, care, în speţă, conduce neechivoc la concluzia temeiniciei soluţiei de respingere a cererii formulată de reclamant, se referă la categoria de folosinţă a terenului ce a făcut obiectul notificării, funcţie de care se poate aprecia dacă nemişcătorul face sau nu obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 8 alin. (1) din acest act normativ, nu intră sub incidenţa legii, terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000.
Textul invocat, delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidenţa unor reglementări distincte.
Or, din probele administrate în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că terenurile ce au aparţinut moşiei I.J.M., ce s-au regăsit în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se aflau, la data formulării notificării de către moştenitoarea B.M.I.A., în extravilanul localităţii Chitila şi respectiv Mogoşoaia, judeţul Ilfov.
Astfel, din totalul de 146,06 ha situată pe raza comunei Mogoşoaia a fost trecută în intravilanul localităţii suprafaţa de 100 de ha, abia în anul 2004, deci, ulterior formulării notificării, potrivit Hotărârii nr. 11 din 5 mai 2004 a Consiliului local şi avizului nr. 1677/3/C 3 din 1 aprilie 2004 al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism a Consiliului Judeţean Ilfov (a se vedea în acest sens f. 123, 133, 170, 263, 280, 333 şi 338, dosar 37.325/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
Aşa fiind, cum în speţă nu sunt îndeplinite două din cerinţele esenţiale ale legii, referitoare la dovada calităţii de persoană îndreptăţită precum şi a împrejurării că imobilul solicitat pe calea notificării, face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, în mod greşit cauza a fost trimisă primei instanţe, spre rejudecare.
Ca atare, recursul se va admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi respingerii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe, a cărei soluţie va fi menţinută, cu substituirea motivării, conform celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 228/A din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamantul C.M.J. împotriva sentinţei nr. 1398 din 1 noiembrie2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8236/2005. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 6985/2005. Civil → |
|---|
