ICCJ. Decizia nr. 748/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 748.
Dosar nr. 28801/1/2005
(nr. vechi 12339/2005)
Şedinţa din 27 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea notificată sub nr. 13988 din 10 august 2001 de BEJ petenta B.S.Z.L. a cerut să-i fie restituit în natură imobilul situat în Alba Iulia înscris în C.F. Alba Iulia sub nr. A+1 – „casă şi cimitir" - situat în intravilanul localităţii în suprafaţă de 1367 mp.
Prin dispoziţia nr. 260 din 18 mai 2001, Primarul Municipiului Alba Iulia a dispus restituirea în natură către petentă a construcţiilor care se identifică sub nr. top 463/1 în C.F. Alba Iulia şi şi a dispus instituirea unui drept de folosinţă în favoarea petentei, conform art. II din OUG nr. 184/2002 pentru terenul, cimitir, în suprafaţă de 1058 mp, înscris în C.F. Alba Iulia.
Prin aceeaşi dispoziţie a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în strada T., motivat de faptul că petenta având cetăţenia altui stat şi nu pe cea română nu poate dobândi cu privire la terenuri decât dreptul de folosinţă.
În motivarea deciziei s-a reţinut şi faptul că deşi în cartea funciară parcela revendicată de petentă măsoară 1367 mp, faţă de studiul din teren, ridicarea topografică şi prin folosirea metodei analitice de calcul s-a constat că această parcelă măsoară în realitate doar 1058 mp, existând o diferenţă de 309 mp în minus decât cea înscrisă în evidenţele funciare.
Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2004, reclamanta B.S.Z.L. a cerut, în contradictoriu cu pârâţii Prefectura Alba, Ministerul Finanţelor şi Consiliul Municipal Alba, reprezentat prin primar, să se modifice dispoziţia mai sus arătată în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 309 mp care nu i-a putut fi restituită în natură.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a cerut obligarea pârâtului Consiliul Municipal Alba Iulia să înainteze notificarea Prefecturii Alba spre a fi remisă Ministerului Finanţelor Publice în vederea evaluării despăgubirilor băneşti pe care este îndreptăţită să le primească pentru suprafaţa de teren mai sus arătată.
Prin sentinţa civilă nr. 31 din 15 decembrie 2004, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Prefectura Alba, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi pârâtul Primarul Municipiului Alba Iulia a fost obligat să completeze dispoziţia nr. 260 din 18 mai 2004 în sensul stabilirii de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei şi pentru o suprafaţa de 135 mp teren intravilan înscris în C.F. Alba Iulia nr.top 463/1, sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, conform valorii stabilite prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert tehnic A.G.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză suprafaţa reală a parcelei funciare nr. 463/1 este de 1203 mp şi nu de 1058 mp cât s-a reţinut de către pârâtă, situaţie în care reclamanta este îndreptăţită, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru diferenţa de 135 mp teren.
Pentru a hotărî astfel instanţa a mai reţinut că reclamanta care este cetăţean străin, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1058 mp teren a optat, în cadrul procedurii administrative, pentru instituirea în favoarea sa a unui drept de folosinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. II din OUG nr. 184/2002 precum şi faptul că atâta timp cât imobilul în litigiu are destinaţia de teren şi nu de construcţie, locuinţă aceasta nu este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36, art. 37 şi art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1129/A din 16 septembrie 2005 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia.
În motivarea deciziei s-a reţinut că prin probatoriul administrat la judecata în primă instanţă s-a demonstrat că suprafaţa de teren naţionalizată în mod efectiv din patrimoniul autorilor reclamantei şi care se identifică sub nr.top 463/1 în C.F. Alba Iulia cuprinde şi suprafaţă de 137 mp se află în prezent în posesia SC M. SRL, sens în care, pentru acest teren, care nu mai poate fi restituit în natură, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că menţiunile din cartea funciară potrivit cărora întreaga parcelă funciară 463/1 a făcut obiectul naţionalizării, titlu în baza căruia, de altminteri, statul şi-a înscris dreptul, se bucură de credibilitate şi sunt opozabile pârâtei.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare invocată de apelantă, justificată prin aceea că prima instanţă a respins obiecţiunile pe care le-a formulat cu privire la concluziile raportului de expertiză, atâta timp cât obicţiunile vizau aspecte de fapt care nu erau utile pentru dezlegarea cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba Iulia.
În motivarea recursului pârâta reiterează apărarea potrivit căreia terenul care face obiectul parcelei funciare nr. 463/1 măsoară doar 1058 mp şi nu 1307 mp cât se menţionază în cartea funciară, registru care nu garantează întinderea suprafeţei de teren.
Totodată, cum suprafaţa de 135 mp este ocupată de o altă persoană juridică, fiind atribuită în condiţiile Legii nr. 18/1991, recurenta apreciază că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu cade în sfera de reglementare a acestui act normativ acele terenuri care au făcut obiectul altor legi de reparaţie, inclusiv ale Legii nr. 18/1991.
Susţine recurenta că în ipoteza în care instanţele constatau că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, calitatea procesuală pasivă în cauză avea Ministerul Finanţelor şi reiterează critica privind încălcarea dreptului său la apărare la judecata în primă instanţă, respectiv pe cea privind greşita sa obligare la plata totală a cheltuielilor de judecată avansate de reclamanţi.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri când sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. sau când, instanţele de fond nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale pricinii şi, ca atare, nu se poate verifica dacă acestea au aplicat sau nu corect legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.
Or, în speţă, la judecata în fond a cauzei, instanţele au constat că imobilul preluat în mod efectiv din patrimoniul autorilor reclamanţilor cuprindea pe lângă clădirea şi terenul în suprafaţă de 1058 mp, imobile care au fost deja restituite reclamantei, construcţiile în natură iar terenul prin instituirea unui drept de folosinţă special prin dispoziţia nr. 260/2004 a Primarului Municipiului Alba Iulia, şi suprafaţa de 135 mp teren care, în prezent, este ocupată de societatea comercială M. SRL.
Pentru această suprafaţă de teren, care făcea corp comun cu cea restituită prin Decizia atacată de către reclamantă, pârâta, în raport de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, avea calitate procesuală pasivă, adică avea competenţa de a stabili categoria de măsuri reparatorii la care reclamanta era îndreptăţită.
Stabilirea întinderii suprafeţei de teren preluată din patrimoniul autorilor reclamantei de către stat nu s-a făcut doar prin verificarea cuprinsului cărţii funciare, cum greşit susţine recurenta, ci în baza concluziilor expertizei efectuate de expertul A.G.
Respingerea de către instanţă a obiecţiunilor aduse concluziilor raportului de expertiză formulate de pârâtă nu se constituie într-o încălcare a dreptului la apărare, cum greşit afirmă recurenta, utilitatea efectuării unor măsurători suplimentare, inclusiv a terenurilor care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane în procedura Legii nr. 18/1991, fiind dată în aprecierea instanţelor de fond, instanţe care le-au găsit a nu fi utile pentru dezlegarea pricinii deduse judecăţii.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei au fost pe deplin stabilite la judecata în primă instanţă şi, apoi, confirmate de instanţa de apel şi cum, prin recurs, potrivit legii, în asemenea situaţie nu se pot formula critici cu privire la aspectele de fapt ale procesului, motivul de recurs prin care pârâta invocă o greşită apreciere a instanţelor de fond cu privire la întinderea suprafeţei de teren preluată de stat din patrimoniul autorilor reclamantei, prin naţionalizare, nu poate fi primit.
De altminteri, referitor la terenul în suprafaţă de 135 mp teren recurenta invocă în apărare că reclamanta nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru acesta motivat de faptul că ar fi făcut obiectul unei alte legi de reparaţie, anume al Legii nr. 18/1991 iar, ulterior, al unui contract de vânzare cumpărare în încheiat cu societatea comercială mai sus (f.129 fd.), caz în care, în speţă ar fi dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Această critică formulată de recurentă şi care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi însă primită.
Mai întâi, este de observat că terenul în litigiu este situat în intravilanul localităţii caz în care cade în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, lege care are caracter de complinire cât privesc celelalte legi reparatorii, inclusiv Legea nr. 18/1991.
Mai apoi, este de menţionat că prin dispoziţia legală mai sus arătată (art. 8) legiuitorul a înţeles să excludă din sfera de aplicaţie a acestui act normativ numai acele terenuri care au făcut obiectul altor legi de reparaţie şi în cadrul cărora foştii proprietari puteau să-şi valorifice drepturile.
Această dispoziţie nu exclude însă dreptul la reparaţie al fostului proprietar, deposedat în mod abuziv de stat, în cazul în care, în procedurile altor acte normative de reparaţie s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, altele decât fostul proprietar, astfel cum greşit o interpretează recurenta.
Ca atare, cum, în procedura Legii nr. 18/1991, nu reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 135 mp teren ci unei alte persoane care a înstrăinat terenul către SC M. SRL, aspect necontestat de către recurentă, caz în care acest teren nu mai poate fi restituit şi fostului proprietar în procedura Legii nr. 10/2001, în mod corect instanţele de fond au constat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile de excepţie prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, cum pârâta a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu se constată exista unor împrejurări de natură să conducă la exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă sau la diminuarea cuantumului acestora, se dovedeşte a fi nefondată şi critica formulată de recurentă sub acest aspect.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecăţii ca nefondat cu obligarea recurentei şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 1129/A din 16 septembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 1289,85 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.S.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7446/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
