ICCJ. Decizia nr. 7463/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7463
Dosar nr. 1507/2005
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă constată.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 549 din 1 iunie 2004 pronunţată în dosarul nr. 4213/2003, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.F. la 6 martie 2000, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi Universitatea naţională de artă teatrală şi cinematografică I.L.Caragiale; a admis cererea de intervenţie formulată de D.L. şi a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.
Tribunalul a reţinut, în luarea hotărârii menţionate, că reclamanta şi soţul său D.M., în prezent decedat, au dobândit în proprietate, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7224 din 16 iulie 1979, apartamentul revendicat, compus dintr-o cameră şi dependinţe. Apartamentul a trecut în proprietatea statului, conform adresei nr. 921 din 12 octombrie 2000 emisă de SC T.A. SA în baza Decretului de expropriere nr. 217/1989. Prin acest decret au fost expropriate mai multe terenuri şi construcţii, printre care şi garsoniera proprietatea reclamantei, în vederea realizării unui număr de 4519 apartamente.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară a reţinut tribunalul că imobilul revendicat de reclamantă şi intervenientă (succesoare a tatălui său, D.M., numerotat în prezent cu nr. 801 este acelaşi cu imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 7224/1979, numerotat la acea dată cu nr. 210.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2396A din 10 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul Bucureşti pentru considerentele ce succed.
Reclamanta a fost expropriată în baza Decretului de expropriere nr. 217/1985 fără însă a se fi îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie, în sensul că scopul pentru care s-a făcut exproprierea nu s-a realizat. Garsoniera nu a fost demolată şi în locul ei nu s-au realizat locuinţele şi dotările comerciale şi tehnico-edilitare pentru care s-a aprobat decretul de expropriere.
Se mai arată că reclamanta nu a fost despăgubită în prealabil, fapt ce rezultă din adresa nr. 6805 din 7 decembrie 2001 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, statul nu are un titlu legal asupra imobilului revendicat.
Curtea a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 9, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile întrucât Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 121/2003, pronunţată în primul ciclu procesual al dosarului, a statuat revocabil că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun (art. 480-481 C. civ.) şi nu cele ale legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei declarat recurs apelantul-pârât municipiul Bucureşti.
Prin motivele de recurs, întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este criticată hotărârea pentru cele ce urmează: imobilul a trecut în proprietatea statului prin puterea legii, cu titlu valabil, respectiv Decretul nr. 217/1989 şi că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 pot fi aplicabile numai imobilelor expropriate după intrarea în vigoare a acestei legi.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 481 C. civ. proprietatea poate fi cedată numai pentru cauză de utilitate publică şi cu o prealabilă şi justă despăgubire.
Scopul decretului de expropriere, în baza căruia apartamentul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 7224/1979 a fost acela de a fi realizat un număr de 4519 apartamente precum şi a dotărilor comerciale şi tehnico-edilitare aferente ansamblurilor de locuinţe din B-dul V.S., între P.U. şi P.C.
Cauza de utilitate publică nu a fost atinsă întrucât apartamentul nu a fost demolat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnico judiciară efectuat în cauză, raport de expertiză ce a constatat identitatea dintre imobilul revendicat şi cel existent în teren la un alt număr poştal decât cel iniţial.
Expropriatorul nu a îndeplinit nici cea de-a doua condiţie stipulat în art. 481 C. civ. (dreaptă şi prealabilă despăgubire) pentru ca imobilul să fie trecut în proprietatea statului în mod valabil.
Astfel, din adresa cu nr. 68057 din 7 decembrie 2001 emisă de Consiliul general al municipiului Bucureşti, rezultă preluarea garsonierei fără plata despăgubirii cerută de legiuitor.
Cum trecerea în patrimoniul statului a bunului revendicat s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta are câştig de cauză în baza dispoziţiilor art. 480 C. civ.
Criticile referitoare la neaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 sunt străine cauzei câtă vreme instanţele, conformându-se dispoziţiilor obligatorii ale deciziei date de Curtea Supremă de Justiţie, a soluţionat pricina în baza dispoziţiilor de drept comun, art. 480-481 C. civ.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 2396/A din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7507/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7440/2005. Civil. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
