ICCJ. Decizia nr. 752/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 752
Dosar nr. 31563/2/2005
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii D.J., D.L., D.F. şi V.E.G. au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.706 din 09 septembrie 2003 emisă de SC E. SA., societate comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, prin care emitentul s-a pronunţat asupra notificării nr. 21/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Reclamanţii au solicitat restituirea în natură, sau în echivalent, a imobilului situat în Ploieşti,judeţul Prahova, compus din teren şi construcţie având 3 camere, sală şi dependinţe.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1040 din 26 noiembrie 2004 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia de respingere a notificării şi a obligat intimatele SC E. SA şi F.D.F.E.E. E.M.N. SA la restituirea prin echivalent a imobilului situat în Ploieşti, judeţul Prahova.
Instanţa a reţinut că Decizia nr. 706 din9 septembrie 2003 emisă de SC E. SA a fost însuşită şi de S.C. F.D.F.E.E. E.M.N. SA A mai stabilit că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, astfel că măsurile reparatorii vor fi stabilite prin echivalent.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă prin Decizia nr. 1049 din 6 iunie 2005 a admis apelurile formulate de pârâtele F.D.F.E.E. E.M.N. SA şi SC E. SA, precum şi apelul declarat de reclamanţii-contestatori D.J., D.L., D.F. şi V.E.G. A anulat sentinţa nr. 1040 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
În fond, după anularea sentinţei tribunalului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 263 din 16 iunie 2006, a respins excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti pentru judecarea cauzei în fond, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E. SA; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E.M.N. SA; a respins contestaţia formulată de reclamanţi împotriva SC E.M.N. SA, SC S. SA şi SISEE E.M.N. SA, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis contestaţia formulată de reclamanţi împotriva pârâtei SC E. SA; a anulat Decizia nr. 706 din 9 septembrie 2003 emisă de SC E. SA în baza Legii nr. 10/2001; a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001; a obligat pe SC E. SA să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului de 417 mp şi a clădirii situată pe teren, individualizată de expert I.Ş. ca având 110,10 mp construcţii la sol (casă veche parter cu 4 camere, hol şi baie); a obligat SC E. SA să procedeze conform dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (republicată) pentru continuarea procedurii de despăgubire prevăzută de lege.
Instanţa a reţinut că SC E. SA este unitatea care a respins notificarea reclamanţilor, fiind singura semnatară a deciziei contestată în prezentul litigiu.
În situaţia în care şi alte societăţi deţin părţi din imobilul revendicat acestea vor răspunde după îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Conform probelor administrate instanţa a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite, în calitate de succesori ai autorilor lor. Neexistând dovezi în sensul că proprietarii ar fi primit despăgubiri pentru imobilul preluat de stat, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubirile prevăzute de legea citată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1. Reclamanţii D.J., D.L., D.F. şi V.E., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că instanţa trebuia să le atribuie direct în proprietate imobilul iar nu să oblige pârâta să emită o dispoziţie în acest sens; terenul şi clădirea se află în posesia altei societăţi comerciale (SC E.M.N. SA) astfel că aceasta are calitate procesuală pasivă.
Acest recurs se priveşte ca nefondat.
Reclamanţii, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat pârâta SC E. SA şi au solicitat restituirea în natură a unui imobil (teren de 770 mp şi construcţie compusă din 3 camere, 1 salon şi dependinţe).
Societatea comercială notificată prin Decizia nr. 706 din 9 septembrie 2003 a respins notificarea înregistrată sub nr. 21 din 5 iulie 2001.
Prin contestaţia înregistrată la 7 octombrie 2003 reclamanţii contestă această decizie prin care emitentul a soluţionat (negativ) notificarea în sensul menţionat.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni persoana deţinătoare.
Potrivit art. 25 alin. (3) din aceeaşi lege dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Societatea comercială notificată nu a respins solicitarea restituirii în natură a imobilului revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu ar fi unitate deţinătoare ci pentru alte motive. Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi nici dovada modalităţii preluării în mod abuziv a imobilului revendicat, coroborat cu împrejurarea primirii unor despăgubiri cu ocazia părăsirii definitive a ţării (România).
Astfel că, în litigiul dedus judecăţii, conform prevederilor legale citate parte reclamantă nu pot fi decât reclamanţii în calitate de persoane îndreptăţite la restituirea în natură iar parte pârâtă entitatea care a soluţionat notificarea prin Decizia nr. 706 din 9 septembrie 2003 şi a cărei anulare a fost solicitată. Drepturile şi obligaţiile nu pot fi stabilite decât între aceste părţi litigante.
Instanţa prin hotărârea recurată nu se putea pronunţa în sensul atribuirii în mod direct a imobilului în litigiu reclamanţilor, tocmai datorită faptului că ar fi încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 (art. 27) potrivit cărora entităţile care nu puteau fi părţi pârâte în prezentul litigiu nici nu puteau să se conformeze dispozitivului (coroborat cu considerentele) deciziei recurate, care se priveşte astfel a fi legală în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 10/2001.
2. Pârâta SC E. SA, care invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, lipsa calităţii sale procesuale pasive, modul greşit în care au fost soluţionate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalte societăţi comerciale din domeniul electricităţii, precum şi greşita apreciere a probelor administrate.
Recursul se priveşte ca nefondat.
Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului de ordine 1 instanţa, prin hotărârea recurată, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză şi anume cele ale Legii nr. 10/2001.
Recurenta este persoana juridică care a primit notificarea şi pe care a respins-o pentru motivele arătate mai sus prin Decizia nr. 706 din 9 septembrie 2003, contestată în prezentul litigiu. În consecinţă corect s-a statuat prin hotărârea recurată calitatea sa procesuală pasivă.
Celelalte entităţi nu puteau avea calitate procesuală pasivă pentru aceleaşi motive expuse cu ocazia analizei aceluiaşi recurs de ordine 1.
Motivele privind netemeinicia hotărârii prin aprecierea probelor nu pot forma obiect de examinare în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie unde se examinează numai motive de nelegalitate.
Recurenta-pârâtă urmează a se conforma celor dispuse de instanţă prin hotărârea recurată, inclusiv celor privind aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanţii D.J., D.L., D.F., V.E. şi de SC E. SA împotriva deciziei nr. 263 din 16 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7819/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7321/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
