ICCJ. Decizia nr. 7540/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7540

Dosar nr. 5464/200.

Şedinţa publică din 4 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 5 martie 2001, reclamantele I.F. şi D.A. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Primăria oraşului Băile Olăneşti, retrocedarea terenului în suprafaţă de 800 mp, fostă proprietate a autorului lor I.D., trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 201/1988.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, terenul solicitat nu a fost afectat unor detalii de sistematizare iar municipalitatea nu a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 163 din 15 aprilie 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantelor suprafaţa de 309,08 mp astfel cum a fost identificată prin expertiza întocmită în cauză.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că din terenul fostă proprietate a autorului I.D., în suprafaţă de 765,5 mp, expropriat în vederea construirii de locuinţe, numai o parte a fost destinat acestui scop, suprafaţa de 309,08 mp fiind afectată blocului V 2, proiectat anterior anului 1990 şi care nu a mai fost realizat din lipsă de fonduri, ulterior destinaţia terenului fiind schimbată în vederea construirii unor locuinţe sociale.

Apelul declarat de pârâtul oraşul Băile Olăneşti a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 52/A din 12 septembrie 2002, a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a respins acţiunea, cu motivarea că terenul în litigiu a fost utilizat potrivit scopului pentru care s-a dispus exproprierea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamantele I.F. şi D.A., care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţin, în esenţă, că instanţa a dat o greşită interpretare, probelor administrate în cauză din care rezultă că terenul nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost expropriat, neexistând identitate între construcţia aflată în prezent pe teren, în stadiu de structură de rezistenţă şi obiectivul pentru care s-a realizat exproprierea, împrejurare care trebuia să conducă la retrocedarea terenului în condiţiile inexistenţei unei noi declaraţii de utilitate publică.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 201 din 20 august 1987, ulterior, prin Hotărârea Consiliului local Băile Olăneşti nr. 20 din 9 august 1999 şi HG nr. 1362 din 27 decembrie 2001, fiind atestat ca aparţinând domeniului public al oraşului Băile Olăneşti. Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză suprafaţa expropriată a fost cuprinsă într-un plan urbanistic de detaliu al oraşului Băile Olăneşti, pe o parte din aceasta fiind construite blocuri de locuinţe, iar pe terenul de 309,08 mp, din fosta proprietate a autorului reclamantelor, fiind amplasată o structură din beton şi zidărie, reprezentând demisolul şi parterul unui bloc, încă nefinalizat (a se vedea planşele foto şi schiţa terenului, dos nr. 1553/c/2001 al Tribunalului Vâlcea, secţia civilă).

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, simplul fapt al nefinalizării unui obiectiv, aflat, de altfel, într-un stadiu avansat al executării, nu poate conduce la concluzia că nu s-a realizat scopul exproprierii şi respectiv nu se justifică utilitatea publică, în condiţiile în care terenul este afectat detaliilor generale de sistematizare a localităţii.

În consecinţă, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantele D.A. şi I.F. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 12 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7540/2005. Civil