ICCJ. Decizia nr. 7569/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7569
Dosar nr. 32.028/3/2005
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 385 din 22 martie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A.Y. şi A.G.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârât la soluţionarea notificării înregistrate sub nr. 4602 din 4 octombrie 2001, formulată de reclamante; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că pârâta nu s-a pronunţat asupra notificării având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în Bucureşti, în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001, termen care a expirat în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 165A din 15 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Atât în vechea reglementare, cât şi în cea actuală (art. 25 din Legea nr. 10/2001) termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluţionarea notificării nu este unul de recomandare, ci obligă entitatea notificată să soluţioneze cererea, legea neprevăzând posibilitatea prelungirii acestuia condiţionat de depunerea unor acte.
În mod corect tribunalul a considerat că în cauză termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 23, actualmente art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu a fost respectat în mod culpabil de către pârât.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi reluând, de fapt, criticile formulate în apel.
Astfel, recurentul susţine că termenul de 60 de zile nu a început să curgă, deoarece reclamantele nu au făcut dovada că au depus la dosarul administrativ toate actele doveditoare prevăzute în mod expres de lege.
Aceasta, deoarece calculul termenului poate avea două date de referinţă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001; prevederea este reluată şi după modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, în sensul că notificarea se soluţionează după depunerea tuturor actelor doveditoare.
Cum în speţă reclamantele nu s-au conformat, obligarea pârâtului la emiterea dispoziţiei motivate este prematură.
Intimatele nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 25 alin. (1) după modificarea prin Legea nr. 247/2005, prevede în termeni imperativi că, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Cum după depunerea notificării şi înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantele nu au fost înştiinţate de pârât în legătură cu necesitatea completării dosarului, nu le este imputabil acestora că nu s-au conformat şi nici nu li se putea pretinde să depună la dosar o declaraţie în sensul că nu mai au de depus alte înscrisuri doveditoare.
De asemenea, câtă vreme reclamantele susţin că, odată cu notificarea, au ataşat şi actele pe care le consideră doveditoare, entitatea sesizată trebuie să se pronunţe asupra notificării, neputând să amâne acest răspuns peste termenul prevăzut de lege, cu motivarea că actele nu sunt complete sau nu îmbracă forma prevăzută de lege, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligaţii legale.
Reclamantele sunt cele care, solicitând soluţionarea notificării pe baza actelor depuse la dosar, îşi asumă riscul ca, în ipoteza în care aceste acte sunt incomplete sau neconforme cu cerinţele legii, soluţia să nu le fie favorabilă.
Reţinându-se că pârâtul refuză în mod nejustificat să soluţioneze notificarea, deşi termenul prevăzut de lege în acest scop a fost depăşit, în mod legal a fost admisă cererea reclamantelor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia atacată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar împotriva deciziei nr. 165 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către intimate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7604/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7324/2005. Civil → |
|---|
