ICCJ. Decizia nr. 7667/2005. Civil. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7667
Dosar nr. 29022/1/2005
Nr. 12560/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006 – C 7
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 noiembrie 2005 SC A. SA cu sediul în Alba Iulia, prin reprezentantul legal, a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 6905 din 20 septembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3895/2003.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se susţine că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale întrucât judecarea s-a făcut în lipsa titularului dreptului de proprietate, respectiv Statul Român, a cărui citare în cauză nu s-a dispus de către instanţa de recurs.
Contestatoarea mai susţine că deşi a invocat 6 motive de recurs, instanţa supremă a omis să se pronunţe asupra acestora respingându-i recursul printr-un considerent care are o formulare generală.
Mai susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs ce priveşte aspectul legalităţii trecerii în proprietatea statului, cu titlu de terenuri părăsite, a terenurilor identificate în C.F. Alba Iulia şi dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În fine, mai susţine că instanţa a comis o greşeală materială gravă care constă în aceea că a reţinut că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi prin urmare, îi revine obligaţia să plătească sume reparatorii în echivalent, ignorând faptul că este societate comercială cu capital integral privat ce nu poate fi inclusă în categoria unităţilor deţinătoare la care face referire articolul 20 din Legea nr. 10/2001.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se poate cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul de lege citat vizează în prima ipoteză, greşeli materiale evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi, spre exemplu, neobservarea faptului că la dosar există chitanţa privind plata taxei de timbru, etc.
Textul de lege menţionat nu vizează însă greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale.
Teza a II-a a aceluiaşi text art. 318 alin. (1) C. proc. civ., vizează şi ipoteza omisiunii examinării unui motiv de casare sau modificare ca urmare a respingerii recursului sau al admiterii lui doar în parte.
În speţă, faptul că instanţa de recurs nu ar fi dispus citarea în cauză a Statului Român nu se circumscrie în ipoteza I-a a articolului de lege menţionat, în realitate contestatoarea invocând o pretinsă greşeală de judecată. De altfel, aşa cum rezultă din dosarul de recurs, Statul Român, prin Consiliul Local Alba Iulia, a fost parte în proces (Fila 91 dosar 3895/2003).
Referitor la cea de a doua menţiune, din examinarea deciziei atacate rezultă că contestatoarea-recurentă a invocat drept motiv de casare a deciziei instanţei de apel greşita reţinere de către instanţe a obligaţiei sale de a acorda reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile în care, se susţine că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu de către Statul Român.
Faptul că instanţa de recurs i-a respins recursul printr-un considerent care are o formulare generală, nu se circumscrie în ipoteza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, contestatoarea invocând o pretinsă eroare de judecată.
Susţinerea contestatoarei că instanţa de recurs ar fi omis să se pronunţe asupra altor cinci motive de recurs este neîntemeiată, în condiţiile în care recursul său nu cuprinde decât un singur motiv de nelegalitate, care a fost analizat de către instanţă.
La fel este şi cazul celorlalte susţineri din contestaţie: faptul că instanţa de recurs a reţinut greşit că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi prin urmare, îi revine obligaţia să plătească sume reparatorii în echivalent; ignorarea de către instanţă a prevederilor art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Din interpretarea contestaţiei în anulare se observă că contestatoarea tinde privi ca rejudecarea căii de atac, prin transformarea contestaţiei în anulare în recurs, fiind în realitate recurs la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare formulată în cauză se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anularea deciziei nr. 6905 din 20 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de SC A. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 775/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 751/2005. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
