ICCJ. Decizia nr. 7784/2005. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7784
Dosar nr. 27555/1/2005
nr. vechi 11093/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 8426 din 19 decembrie 2001 reclamanţii G.I.A. şi G.M. au chemat în judecată Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti solicitând anularea deciziei nr. 2710 din 23 noiembrie2001 emisă de Consiliul Ştiinţific şi de Administraţie al Institutului, obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţiile nedemolate ce au constituit proprietatea lor şi a autorului G.D.D. şi obligarea la despăgubiri pentru construcţiile demolate; în subsidiar s-a solicitat ca, în cazul în care se dovedeşte edificarea unor construcţii noi să se dispună obligarea pârâtului la restituirea terenului liber şi a construcţiilor nedemolate şi la plata de despăgubiri pentru construcţiile demolate şi partea de teren ocupată de construcţii noi.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul cunoscut ca Ferma G. , compus din suprafaţa totală de 217 ha şi construcţii a fost preluat de Stat în mod abuziv în baza Legii nr. 187/1945 şi Decretului nr. 83/1949, iar prin adresa nr. 2710/2001 li s-a respins solicitarea cu motivarea că petenţii nu se încadrează în categoria persoanelor beneficiare ale măsurilor stipulate în Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 51 din 20 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să facă reclamanţilor ofertă de restituire pentru echivalentul corespunzător valorii imobilului deţinut, respingându-se ca neîntemeiate celelalte solicitări.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, impunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva sentinţei pronunţată în cauză au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Reclamanţii au criticat hotărârea instanţei de fond care nu s-a pronunţat asupra obiectului contestaţiei formulate şi s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 9 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Apelantul pârât a susţinut că sentinţa nu cuprinde considerentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia pronunţată şi din dispozitivul hotărârii nu rezultă ce ofertă trebuie înaintată şi ce echivalent al bunului imobil trebuie avut în vedere.
Prin Decizia civilă nr. 1201/A din 23 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât. S-a admis apelul declarat de reclamanţi, s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a fost admisă în parte contestaţia şi a fost obligat pârâtul să facă ofertă de despăgubire prin echivalent pentru construcţiile preluate de stat şi nedemolate, precum şi pentru construcţiile preluate şi demolate, situate în incinta fostei „Ferme G. ", astfel cum sunt menţionate în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.
În motivarea acestei decizii s-au reţinut, în esenţă, următoarele: referitor la apelul declarat de reclamanţi, instanţa de apel a apreciat că, în raport cu solicitarea particulară a petenţilor care creează limitele investirii, tribunalul a omis a stabili cadrul procesual din moment ce prin dispozitivul sentinţei nu se precizează obiectul concret al obligaţiei dispuse în sarcina intimatului cu privire la emiterea ofertei de despăgubiri prin echivalent. În acest sens se reţine că aşa cum este formulată notificarea ea vizează strict restituirea Fermei G. , astfel cum este identificat imobilul şi prin expertizele efectuate în cauză, fermă deţinută în prezent de I.C.D.B. Baloteşti, identificat în tarlaua 19 în suprafaţă de 4,5703 ha. Prin Decizia nr. 85397 din 25 octombrie 2004 emisă de Agenţia Domeniilor Statului se acordă în compensare reclamanţilor suprafaţa de 17 ha teren situat în extravilanul comunei Baloteşti, lot II, poziţia 25, tarlaua 120. Această decizie a fost intabulată în cartea funciară conform încheierii nr. 25508 din 30 noiembrie2004 a Judecătoriei Buftea, Biroul C.F. Urmare emiterii acestei decizii, reclamanţii şi-au restrâns pretenţiile, solicitând restituirea în natură a construcţiilor reprezentând Ferma G. sau acordarea de despăgubiri pentru valoarea lor şi restituirea în natură a diferenţei de teren aferentă. Faţă de Decizia A.D.S., reţine instanţa de apel, nu mai poate fi avută în vedere solicitarea privind restituirea în natură a bunurilor respective, dispunându-se oferta de despăgubiri prin echivalent pentru aceste bunuri.
Soluţia de respingere a apelului declarat de pârât a fost motivată în sensul că erorile care au stat la baza raţionamentelor juridice ale instanţei de fond nu au semnificaţia nemotivării hotărârii judecătoreşti ci eventual a motivării ei necorespunzătoare, iar pe de altă parte nu poate fi primită nici critica vizând lipsa dispozitivului sentinţei, tribunalul stabilind în sarcina pârâtului obligaţia întocmirii ofertei de restituire prin echivalent.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, solicitând modificarea acesteia precum şi a sentinţei pronunţată în cauză şi, pe fond, să se dispună restituirea în natură a fermei G. (ferma vegetală 2).
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se susţine în principal că cererea intimaţilor-reclamanţi formulată în apel de a se admite compensarea dispusă de A.D.S. prin Decizia nr. 85397/2004 este inadmisibilă întrucât s-ar acorda reclamanţilor teren pe raza comunei Baloteşti cu toate că ferma este pe raza satului Săftica, că s-ar admite o îmbogăţire fără justă cauză având în vedere valoarea terenului cedat, că s-au încălcat prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. prin formularea unei noi cereri în apel, concluzionându-se că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii prin admiterea apelului şi schimbarea naturii şi înţelesului lămurit al apelului, Decizia pronunţată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, cum cere expres acest text de lege.
Dimpotrivă, instanţa de apel a îndreptat omisiunile şi reţinerile eronate ale instanţei de fond în acest sens, reţinând în mod judicios actul juridic dedus judecăţii în raport cu solicitarea particulară a reclamanţilor. De altfel, este de observat că prin respectivul motiv de recurs, recurentul face confuzie între actul juridic dedus judecăţii şi judecata în apel, instituţii juridice diferite, cu regim juridic propriu.
Nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; recurentul-pârât nu a precizat în mod concret în ce constă lipsa temeiului legal, iar pe de altă parte nu s-a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cum se susţine.
Astfel, pe parcursul soluţionării apelului, părţile de comun acord au solicitat amânarea judecăţii şi chiar suspendarea pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.
După repunerea pe rol a cauzei, apelanţii-reclamanţi au solicitat continuarea judecăţii pentru soluţionarea tuturor solicitărilor, respectiv a celor privitoare la restituirea în natură sau echivalent a construcţiilor ce reprezintă ferma G. .
O asemenea solicitare nu are caracterul unei cereri noi şi nici nu a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cum susţine recurentul.
Respectiva solicitare se încadrează în dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., neavând caracterul unei cereri modificatoare, împrejurare reţinută în mod corect şi de instanţa de apel.
După cum rezultă din redactarea motivelor de recurs criticile principale vizează Decizia nr. 85397/2004, prin emiterea căreia susţine recurentul, se acordă teren pe raza altei localităţi şi se admite o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor.
Această critică însă, excede cadrului procesual în cauză.
Astfel, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat anularea deciziei nr. 2710 din 23 noiembrie2001 prin care Consiliul Stiinţific şi de Administraţie al Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti le-a respins notificarea, precum şi restituirea în natură a imobilului compus din teren şi construcţiile nedemolate ce au aparţinut autorului lor şi reclamanţilor, obligarea pârâtului la despăgubiri pentru construcţiile demolate sau, în cazul în care se va dovedi edificarea unor noi construcţii, obligarea pârâtului la restituirea terenului liber şi a construcţiilor nedemolate şi la despăgubiri pentru construcţiile demolate şi pentru partea de teren ocupată de construcţii noi.
Pe parcursul judecăţii pârâtul a avut o atitudine constantă în sensul că nu poate dispune cu privire la imobilele solicitate, iar prin adresa nr. 1075 din 1 aprilie 2004 a transmis notificarea reclamanţilor Agenţiei Domeniilor Statului.
Prin Decizia nr. 85397 din 25 octombrie 2004 emisă de această instituţie se arată că imobilul solicitat de persoanele îndreptăţite G. se află în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului şi în exploatarea Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti. Întrucât Institutul şi Academia de Ştiinţe Agricole Silvice susţin faptul că pe terenul ce face obiectul notificării institutul deţine investiţii importante, necesare pentru desfăşurarea activităţii de cercetare şi producţie s-a respins solicitarea petenţilor privind restituirea în natură a imobilului, construcţii şi teren ferma G. identificat în intravilanul comunei Baloteşti în Tarla 19, în suprafaţă de 4,5703 ha.
Pentru acest imobil s-a acordat petenţilor în compensare suprafaţa de 17 ha teren situat în extravilanul comunei Baloteşti, domeniul public al statului.
Această decizie nu a fost atacată în conformitate cu prevederile art. 24 actualmente art. 26, din Legea nr. 10/2001; ea a fost intabulată în cartea funciară prin încheierea nr. 25508 din 30 noiembrie2004 a Judecătoriei Buftea, Biroul de C.F.
Susţinerile ulterioare ale recurentului că este de acord să restituie în natură fosta fermă G. , cu anularea implicită a deciziei nr. 85397/2004, sunt formulate într-un cadru nelegal, străin de cel al procesului de faţă şi nu pot fi reţinute ca temei al admisibilităţii recursului.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Bovine Baloteşti împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7834/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7694/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
