ICCJ. Decizia nr. 795/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 795
Dosar nr. 57/62/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 208/2005, ulterior precizată, reclamanţii V.V. şi V.A. au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Braşov, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să anuleze Decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004, să o oblige pe pârâtă să le restituie terenul liber şi să le acorde despăgubiri pentru terenul ocupat de construcţii, înscris în C.F. 4120, nr.top 1247/2 şi 1248/2 şi în C.F. 4615, nr. top 1245/2/2; 1246/2/2; 1247/3/2 şi 1248/3/2.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 35/S din 22 ianuarie 2007, a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat Decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 emisă de pârâta SC P. SA Braşov, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1202,4 mp, înscrisă sub nr.top 1245/2/2; 1246/2/2; 1247/3/2 şi 1248/3/2 conform expertizei tehnice întocmită de expert ing. M.E. şi să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 2469,60 mp, identificat conform aceleiaşi expertize, la data acordării acestora.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Braşov a reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor tabulari ai terenurilor înscrise iniţial în C.F. 2195 Făgăraş nr. top 1245/1, 1246/1; 1245/2; 1246/2; 1247; 1248, care au fost preluate de stat şi care au făcut obiectul notificării pe care pârâta a trimis-o spre soluţionare, A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.), în baza art. 27 din Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 764 din 31 mai 2004 a Judecătoriei Făgăraş, definitivă şi executorie, s-a statuat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi că pârâta SC P. SA Braşov este cea care are obligaţia, potrivit legii, să soluţioneze notificarea reclamanţilor. în pofida acestui fapt, SC P. SA Braşov şi-a declinat competenţa soluţionării notificării în favoarea A.V.A.S. dar această soluţie nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei prin hotărârea judecătorească menţionată, ci încălcarea ei, ducând la tergiversarea soluţionării notificării. Legea nr. 10/2001, prin art. 9, a consacrat principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de stat iar potrivit art. 7 alin. (2) din lege, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Având în vedere că, prin expertiza tehnică, specialitatea topografie-cadastru, administrată în cauză, s-a concluzionat că suprafaţa totală a terenului - proprietatea antecesorilor reclamanţilor - care se află în incinta SC P. SA Braşov este de 3762 mp, din care suprafaţa de 1126,60 mp este ocupată de construcţii iar suprafaţa liberă care se poate restitui este de 1202,40 mp, instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă să restituie în natură suprafaţa de teren liberă şi să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a terenului ocupat de construcţii.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 79 Ap din 13 iunie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC P. SA Braşov, în baza aceloraşi considerente.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta SC P, SA Braşov, care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 35 S din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Braşov şi, în consecinţă, desfiinţarea acestei sentinţe iar pe fond, respingerea contestaţiei reclamanţilor şi menţinerea deciziei nr.465 din 22 decembrie 2004 emisă de SC P. SA Braşov în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin primul motiv de recurs, pârâta SC P. SA Braşov a cerut să se constate că prin sentinţa nr. 764 din 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş, nu s-a stabilit cu titlu irevocabil dreptul petenţilor de a le fi restituite în natură imobilele ci doar s-a statuat în sensul că trebuie să răspundă petenţilor cu privire la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând să se pronunţe şi asupra valabilităţii titlului statului asupra imobilelor preluate. Acest lucru s-a şi întâmplat, prin emiterea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 şi, prin transferarea competenţei de soluţionare a notificării către A.V.A.S., SC P. SA Braşov a stabilit implicit valabilitatea titlului statului şi incidenţa art. 27 al Legii nr. 10/2001. Aşa fiind, nu se putea reţine de către instanţa de apel puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 764 din 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş.
Printr-un al doilea motiv de recurs, pârâta SC P. SA Braşov a susţinut că nu a avut şi nu are calitatea de „unitate deţinătoare a imobilului" în sensul special conferit acestei sintagme de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că SC P. SA Braşov este „deţinătoarea imobilului şi are obligaţia de răspuns" şi că soluţia de declinare a competenţei soluţionării notificării în favoarea A.V.A.S. nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei legale ce îi revenea în acest sens.
Pârâta a mai susţinut că instanţele au ignorat faptul că nu are în proprietate terenurile cerute de reclamanţi şi că asupra lor este înscris doar un drept de administrare directă, ce nu conferă titularului şi atributul dispoziţiei juridice asupra imobilului respectiv. Mai mult, în cartea funciară, dreptul de administrare directă este înscris în favoarea întreprinderii de C.I.L.S. iar soluţiile pronunţate sunt imposibil de pus în aplicare sau executare silită.
Un al treilea motiv de recurs a vizat aspectul despăgubirilor în echivalent bănesc la care se face referire în hotărârile pronunţate, recurenta-pârâtă SC P. SA Braşov susţinând că pretenţiile persoanei îndreptăţite la despăgubiri se judecă conform procedurii speciale prevăzute de art. 30 din Legea nr. 10/2001, numai ulterior încheierii unui proces-verbal de divergenţă care, în speţă, nu a fost încheiat şi că este vădit nelegală modalitatea în care instanţa de fond a obligat-o să propună reclamanţilor despăgubiri. A mai susţinut că, de altfel, petitul contestaţiei referă exclusiv la anularea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 iar instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul nu este fondat, pentru considerentele care succed.
Prin acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 580/2004 al Judecătoriei Făgăraş, reclamanţii V.V. şi V.A. cu chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Făgăraş, SC P. SA Braşov şi A.P.A.P.S. a cărui succesoare este A.V.A.S. solicitând obligarea pârâţilor să răspundă notificării pe care au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 04 iunie 2001 şi obligarea la daune cominatorii până la soluţionarea cererii de restituire în natură şi de plată a despăgubirilor.
Judecătoria Făgăraş, prin sentinţa civilă nr. 764 din 31 mai 2004 a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta SC P. SA Braşov să răspundă notificării reclamanţilor.
Reţinând că notificarea formulată de reclamanţi la data de 4 iunie 2001 a fost adresată iniţial Primăriei municipiului Făgăraş, care, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a transmis-o pârâtei SC P. SA Braşov şi că aceasta, la rândul său, a transmis-o fostei A.P.A.P.S., actual A.V.A.S., pe considerentul aplicabilităţii în speţă a art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanţa a statuat că art. 27 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, titlu valabil care, în speţă, nu există, astfel că SC P. SA Braşov este persoana juridică obligată conform legii să soluţioneze notificarea, fiind necesar a se stabili în ce măsură restituirea în natură este posibilă sau nu şi dacă reclamanţii pot opta sau nu pentru măsuri reparatorii prin echivalent, pârâta fiind cea care trebuie să se pronunţe mai întâi, conform art. 23 (în prezent art. 25) din Legea nr. 10/2001.
Sentinţa civilă nr, 764 din 31 mai 2004 a judecătoriei Făgăraş a rămas definitivă, după ce, Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 1116 Ap din 12 noiembrie 2004 a respins apelul declarat de SC P. SA Braşov, fiind investită cu formulă executorie (hotărârile judecătoreşti menţionate au fost depuse la filele 30-39 din dosarul nr. 208/C/2005 al Tribunalului Braşov).
Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, SC P. SA Braşov a emis Decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 prin care, în temeiul aceluiaşi art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi normelor metodologice de aplicare a legii, şi-a declinat, din nou, competenţa de soluţionare a notificării în favoarea A.P.A.P.S., a cărei succesoare este A.V.A.S., motivând că este privatizată integral.
Împotriva deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 emisă de pârâta SC P. SA Braşov, reclamanţii au formulat acţiunea care face obiectul prezentei cauze, pe care au precizat-o ulterior, solicitând anularea deciziei, ca netemeinică şi nelegală şi obligarea pârâtei să le restituie terenul liber pe care îl deţine şi să-i despăgubească pentru terenul pe care se află amplasate construcţiile pârâtei (filele 1-2 şi 19-20 din dosarul nr. 208/C/2005 al Tribunalului Braşov).
Soluţionând cauza în primă instanţă, Tribunalul Braşov a anulat Decizia nr. 465 din 22 decembrie 2004 şi a obligat-o pe pârâta SC P. SA Braşov să emită o nouă decizie privind restituirea în natură a terenului liber de construcţii şi să propună acordarea de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a terenului ocupat de construcţii.
Tribunalul Braşov a constatat că pârâta SC P. SA Braşov nu s-a Conformat celor statuate prin sentinţa civilă nr. 764 din 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş în primul litigiu, în sensul că SC P. SA Braşov este cea care are obligaţia de a soluţiona notificarea, în calitate de deţinătoare a imobilului, reţinând că soluţia de declinare a competenţei nu echivalează cu îndeplinirea acestei obligaţii legale.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi de instanţa de apel, care a confirmat soluţia tribunalului.
Este evident că, o dată ce, în litigiul anterior, instanţa a stabilit, cu putere de lucru judecat, că pârâta SC P. SA Braşov era persoana juridică obligată conform legii să soluţioneze notificarea, aceasta nu mai era în nici un fel îndreptăţită ca, din nou, în baza aceluiaşi text de lege, să-şi decline competenţa de soluţionare a notificării în favoarea A.P.A.P.S. a cărei succesoare este A.V.A.S.
Obligaţia sa era aceea de a se conforma dispozitivului sentinţei civile nr. 764 din 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş şi anume de a stabili în ce măsură restituirea în natură este posibilă sau nu, dacă reclamanţii pot opta sau nu pentru măsuri reparatorii prin echivalent (aşa cum s-a reţinut prin considerentele sentinţei menţionate) şi de a se pronunţa, în raport cu situaţia de fapt pe care urma s-o stabilească şi dispoziţiile legale incidente, în sensul admiterii sau, respectiv, respingerii notificării formulate la data de 4 iunie 2001 de V.A. şi V.V., dar în nici un caz nu-şi putea declina, din nou, competenţa de soluţionare a notificării deoarece această soluţie fusese deja cenzurată de instanţă, constatându-se că este nelegală şi netemeinică.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 764 din 31 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Făgăraş şi a constatat că un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi aceeaşi cauză nu mai este posibil şi că părţile trebuie să se supună hotărârii judecătoreşti, motivul de recurs vizând acest aspect fiind nefondat.
Susţinerile recurentei-pârâte, care constituie al doilea motiv de recurs, potrivit cărora nu a avut şi nu are calitatea de „unitate deţinătoare a imobilului" în sensul special conferit acestei sintagme de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că SC P. SA Braşov este „deţinătoarea imobilului şi are obligaţia de răspuns" sunt infirmate de înscrisurile aflate la dosar din care reiese că imobilul în litigiu este evidenţiat în patrimoniul SC P. SA Braşov şi se află în deţinerea sa, concluzie care rezultă şi din raportul de expertiză administrat în cauză (filele 48, 130, 131, 135-146 din dosarul nr. 208/2005 al Tribunalului Braşov, respectiv adresa nr. 2891 din 19 octombrie 2003 emisa de pârâtă către A.P.A.P.S. în care arată că terenurile înscrise în C.F. nr. 4615 Făgăraş, C.F. nr. 4120 Făgăraş se află în patrimoniul său cu titlu de drept de administrare; extras registru mijloace fixe, situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul SC P. SA Braşov, certificat de atestare fiscală nr. 2600 din 15 octombrie 1999 emis de Primăria municipiului Făgăraş din care reiese că pârâta este impusă fiscal pentru teren în suprafaţă de 4752,6 mp).
De altfel, însăşi pârâta SC P. SA Braşov, prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a fondului a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1991 cu FPS, se atestă că societatea deţine în proprietate terenurile şi clădirile prevăzute în anexa la contract, între acestea făcând parte şi imobilul în litigiu iar în probatiune, la data de 10 aprilie 2006 a depus „Notă de şedinţă", însoţită de înscrisurile deja menţionate, cu care a înţeles să facă dovada că Decizia nr. 465/2004 emisă în temeiul art. 27 al Legii nr. 10/2001 este legală, deoarece imobilul în litigiu este evidenţiat în patrimoniul său, fiind privatizată integral la data intrării în vigoare a legii.
Având în vedere cele menţionate, rămâne fără relevanţă faptul că în cartea funciară, dreptul de administrare directă este înscris în favoarea întreprinderii de C.I.L.S., cu atât mai mult cu cât, prin considerentele sentinţei nr. 764 din 31 aprilie 2004 a Judecătoriei Făgăraş, necontestate de pârâta SC P. SA Braşov, s-a reţinut că este succesoarea întreprinderii de C.I.L.S., sucursala Făgăraş.
Nu sunt fondate nici criticile prin care recurenta-pârâtă a susţinut că este vădit nelegală modalitatea în care instanţa de fond a obligat-o să propună reclamanţilor despăgubiri, arătând că pretenţiile persoanei îndreptăţite la despăgubiri se judecă după procedura specială prevăzută de art. 30 din Legea nr. 10/2001, numai ulterior încheierii unui proces-verbal de divergenţă care, în speţă, nu a fost încheiat.
Astfel, este de reţinut că articolul 30 din Legea nr. 10/2001 nu mai era în vigoare la data soluţionării cauzei, fiind abrogat prin Titlul I art. unic pct. 6 din OUG nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, publicată în M.Of. Partea I, nr. 1194 din 30 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 262/2006 şi prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar invocarea lui de către recurenta-pârâtă nu se justifică, deoarece acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri se face în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prin care s-au adus modificări mai multor acte normative, printre care şi Legii nr. 10/2001.
Nici critica recurentei-pârâte vizând faptul că petitul contestaţiei se referă exclusiv la anularea deciziei nr. 465 din 22 decembrie 2004 şi că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut nu poate fi primită, deoarece reclamanţii V.V. şi V.A. şi-au completat acţiunea, la prima zi de înfăţişare, în temeiul art. 132 C. proc. civ. şi au cerut ca pârâta SC P. SA Braşov să le restituie terenul liber pe care îl deţine şi să îi despăgubească pentru terenul ocupat de construcţii (filele 19-20 din dosarul nr. nr. 208/C/2005 al Tribunalului Braşov), instanţa de fond soluţionând cauza în cadrul procesual determinat de reclamanţi.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că Decizia atacată este legală iar recursul este nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA Braşov împotriva deciziei nr. 79 Ap din 13 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1480/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6111/2005. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
