ICCJ. Decizia nr. 8006/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8006
Dosar nr. 3705/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la data de 10 martie 2005, S.P., în contradictoriu cu intimaţii M.T., S.A., S.D., S.G., S.M., S.N. şi S.P., a solicitat anularea deciziei civile nr. 2639 din 31 martie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 2960/2003, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Contestaţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (1), art. 318 alin. (1) şi art. 319 C. proc. civ.
În motivarea cererii, în esenţă, se susţine că, prin hotărârea atacată, s-au făcut aprecieri eronate cu privire la unele acte produse cauzei, respectiv certificat de moştenitor nr. 199/1984 care se referă la un alt imobil decât cel în litigiu; la unele chestiuni de fapt cum sunt: că suprafaţa de 1000 mp a fost atribuită în folosinţă veşnică; că după apariţia Legii nr. 18/1991 pârâtei S.P. i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate, că terenul în litigiu i-a fost atribuit după colectivizare în folosinţă şi apoi în proprietate, aflându-se în rezervă la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Mai mult, arată contestatorul, la data judecării recursului în anulare, art. 330 pct. 2 C. proc. civ. era abrogat, iar „procedura s-a făcut" fără să fie folosite căile de atac ale contestaţiei în anulare şi revizuirii.
Contestaţia nu este fondată.
Prin Decizia nr. 2639 din 31 martie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Judecătoriei Călăraşi, deciziei civile nr. 57 din 5 martie 2002 a Tribunalului Călăraşi şi deciziei nr. 1542 din 6 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâri care au fost casate şi, pe fond, s-a respins acţiunea de ieşire din indiviziune formulată de S.P. şi S.A., ca nefondată.
Pentru aceasta, s-a reţinut, în esenţă, că terenul în litigiu nu face parte din masa succesorală.
Evident, această împrejurare, reprezintă o chestiune care a fost stabilită astfel, prin aprecierea materialului probator administrat în cauză.
Contestaţia în anulare de faţă este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Or, din cele deja menţionate, dezvoltarea în fapt a motivelor invocate în nici un caz nu intră sub incidenţa prevederilor art. 317 C. proc. civ. care prevăd cu totul alte temeiuri care pot sta la baza unei astfel de căi de atac.
De asemenea, ele nu pot constitui nici temeiul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţând numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este necesar deci, pentru a fiinţa un asemenea temei juridic, să fie vorba de greşeli materiale de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Bineînţeles, greşelile la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu pot fi greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale. Altfel, ar însemna, desigur, a se admite un recurs împotriva unei hotărâri date de instanţa de recurs.
Aşadar, faţă de cele arătate, raportat la prima teză a textului citat, cum contestatorii, în mod evident, tocmai un asemenea rezultat îl urmăresc, prin contestaţia formulată astfel, cererea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de S.P. împotriva deciziei civile nr. 2639 din 31 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8000/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7977/2005. Civil → |
|---|
