ICCJ. Decizia nr. 8000/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8000
Dosar nr. 19097/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii S.G. şi S.E., au chemat în judecată pe pârâţii SC C. SA şi SC P.C.M.C. SRL, solicitând obligarea pârâtelor să emită şi să comunice Decizia de restituire în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. 425 Timişoara nr.top. 1098 iar, în subsidiar, să se pronunţe o decizie corespunzătoare dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cu daune cominatorii de 15 milioane lei pe zi de întârziere.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 529 din 13 iunie 2004, a respins acţiunea, reţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, întrucât nu s-a dovedit identitatea dintre proprietarul tabular K.E. şi bunicul reclamanţilor K.I., precum şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei II care a fost chemată în garanţie în nume propriu, deşi are calitatea de lichidator al pârâtei I.
Prin Decizia civilă nr. 1677 din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Timişoara, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 529 din 13 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Timiş, pe care a anulat-o şi, rejudecând, a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei SC A. SRL Timişoara, ca lipsită de obiect; a respins şi cererea formulată de pârâtă pentru constatarea unui drept de retenţie cu privire la imobilul din litigiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit litigiul a fost soluţionat pe cale de excepţie, pentru lipsa calităţii procesuale active şi a celei pasive în ce priveşte pârâta II existând identitatea între K.E. şi K.I. iar pârâta II fiind chemată în judecată în raport cu starea economico-financiară a pârâtei I aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Cu privire la fondul pricinii s-a constatat că:
Pe parcursul soluţionării apelului a fost emisă dispoziţia de restituire nr. 30/4709 din 4 iunie 2004 în condiţiile Legii nr. 10/2001 acţiunea rămânând astfel fără obiect.
Litigiul nu poate fi soluţionat nici prin prisma petitelor ridicate, prin modificarea de acţiuni referitor la restituirea în natură, evacuare, rectificarea înscrierilor de carte funciară, cereri care în parte au rămas de asemenea fără obiect, pentru aceleaşi considerente, sau urmează a fi validate prin punerea în executare a deciziei de restituire în natură, inclusiv sub aspectul formalităţilor de publicitate imobiliară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâta SC A. SRL.
În recursul formulat de reclamanţi, se susţine, în esenţă, că:
În mod greşit a fost introdusă în cauză, ca având calitate procesuală pasivă, SC A. SRL Timişoara, la solicitarea SC C. SA, cererea fiind tardiv formulată faţă de prevederile art. 64 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, pe fond contractul de cesiune de creanţă încheiat între cele două societăţi este lovit de nulitate absolută în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, chestiune pentru a cărei soluţionare s-au şi adresat, separat, instanţelor de judecată.
Recursul declarat de pârâtă, nu a fost motivat.
Recursul formulat de reclamanţi nu este întemeiat.
Legal la termenul din 10 iunie 2004 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC A. SRL Timişoara, la cererea pârâtei SC C. SA Timişoara aflată în procedură de lichidare judiciară, care, astfel, a fost scoasă din cauză.
Pentru aceasta, corect instanţa a apreciat, ca temei al acestei măsuri procedurale, asupra contractului de cesiune de creanţă (drepturile litigioase în legătură cu imobilul din litigiu), reţinând transmiterea pe această cale a calităţii procesuale pasive asupra pârâtei SC A. SRL.
De altfel, din încheierea de dezbateri respectivă, nu rezultă că reclamanţii s-ar fi opus acestei cereri, ei arătând numai că acţiunea a rămas fără obiect întrucât dispoziţia de restituire în natură a imobilului a fost emisă.
Pe de altă parte, este de observat că prezentul recurs este îndreptat nu asupra încheierii de şedinţă din 10 iunie 2004 prin care s-a dispus în sensul celor menţionate, ci, explicit, împotriva numai a deciziei civile nr. 1677 din 15 iulie 2004, a cărui soluţie însă nu constituie obiect al motivelor de recurs.
Or, urmare modificării aduse art. 282 C. proc. civ. cu referire la art. 299 C. proc. civ., prin Legea nr. 219/2005, textul respectiv nu mai conţine prevederea după care „apelul împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare".
Cât priveşte chestiunea valabilităţii contractului de vânzare menţionat, cum instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere, nu putea decât să ia act, astfel, de existenţa acestuia, cu atât mai mult, cu cât chiar reclamanţii arată că, pe cale separată au solicitat desfiinţarea actului, neformulând în prezentul cadru procesual o altă cerere corespunzătoare acestei împrejurări.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, cum acesta nu cuprinde motivele de casare şi dezvoltarea lor, în raport de prevederile art. 3021 raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata nulitatea lui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.E. şi S.G. împotriva deciziei civile nr. 1677 din 15 iulie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8028/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8006/2005. Civil → |
|---|
