ICCJ. Decizia nr. 8010/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8010
Dosar nr. 29633/1/2005
nr. vechi 13171/2005
Şedinţa publică din 11 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 202 din 8 august 2001, a B.E.J. C.P., petenţii L.E.T. şi L.G. au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit şi cca. 500 mp, naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu menţiunea că în prezent terenul este ocupat de un bloc de locuinţe.
Prin dispoziţia nr. 5406 din 5 noiembrie 2004, Primarul Municipiului Tulcea a respins notificarea, reţinând că petenţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu şi pe cale de consecinţă nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin cererea formulată la 13 decembrie 2004, reclamanţii L.E.T., L.G. şi L.A. au cerut anularea dispoziţiei menţionate şi restituirea în natură a imobilului sau, în caz de imposibilitate, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că au calitatea de succesori legali ai fostului proprietar L.G. al imobilului în litigiu, care era situat în Municipiul Tulcea, şi din patrimoniul căruia acesta a fost preluat în mod abuziv de stat împrejurare în care sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 503 din 17 martie 2005 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, a respins cererea formulată de reclamanta L.A., pentru lipsa calităţii procesuale active iar cererea formulată de L.E.T. şi L.G. ca nefondată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că atâta timp cât nu a formulat notificare în procedura administrativă reglementată prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanta L.A. nu are calitate procesuală activă să conteste dispoziţia emisă de pârât.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii L.G. şi L.E.T. nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu au depus înscrisuri cu care să probeze că autorul invocat, L.G., ar fi fost proprietarul imobilului în litigiu, certificatul eliberat de Direcţia Generală a Arhivelor Statului neputând fi considerat un act doveditor al dreptului pretins.
Prin Decizia civilă nr. 804/C din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii L.E.T. şi L.G., pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
În motivarea deciziei, instanţa a apreciat că certificatul emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului face dovada doar cu privire la preluarea abuzivă a imobilului dar că acesta nu poate fi considerat un act doveditor al dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului reclamanţii susţin că numai printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţele de fond le-au respins cererea deşi şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai proprietarului bunului precum şi faptul că acesta a fost preluat de stat, în mod abuziv prin naţionalizare, preluarea fiind evidenţiată în anexa la Decretul nr. 92/1950, la lit. l), poziţia 303, astfel cum rezultă din certificatul emis de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Filiala Arhivelor Statului a Judeţului Galaţi.
Analizând critica formulată şi care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În drept, înscrisul prin care se atestă dobândirea unui drept subiectiv constituie, într-adevăr, proba cea mai demnă de a fi crezută, întrucât, fiind o probă preconstituită, va arăta raportul juridic intervenit într-o manieră cât mai precisă.
Deşi constituie o probă exactă şi fidelă a raportului juridic pe care îl constată, înscrisurile, cu trecerea anilor, se degradează sau pot fi pierdute ori distruse, caz în care, legiuitorul este în drept să deroge şi să permită titularilor anumitor raporturi juridice să invoce, pe lângă înscrisurile constatatoare, şi alte mijloace de probă în dovedirea acestora.
Este şi cazul Legii nr. 10/2001 prin care s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act normativ care, în redactarea iniţială, impunea persoanelor îndreptăţite să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, înscrisurile constatatoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată şi, uneori, chiar anterior datei de 6 martie 1945.
Or, era de presupus că astfel de înscrisuri, dată fiind perioada mare de timp în care bunurile s-au aflat în proprietatea statului comunist fără ca foştii proprietari să poată prevedea apariţia sau evoluţia evenimentelor viitoare, prin trecerea anilor, s-au deteriorat grav sau au fost pierdute de către titularii drepturilor sau moştenitorii acestora.
În complinirea dificultăţii prezentării unor astfel de înscrisuri probatorii, legea a fost modificată şi, prin dispoziţiile art. 24 alin. (1), în redactarea actuală, legiuitorul a statuat că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz întinderea, dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.
În speţă, în listele anexă la Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, poziţia nr. 303, este evidenţiat ca proprietar al imobilului în litigiu autorul invocat prin cererea de chemare în judecată, L.G., din patrimoniul căruia s-au naţionalizat 8 apartamente situate în Galaţi.
Aşa fiind, cum instanţele de fond, pentru motivul reţinut în mod greşit, anume lipsa înscrisului doveditor al dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu al autorului invocat de reclamanţi, nu au intrat în cercetarea fondului pricinii, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârile date în primă instanţă şi apel şi va trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii L.E.T. şi L.G. împotriva deciziei nr. 804/C din 21 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 503 din 17 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, şi trimite cauza aceleeaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8034/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 800/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
