ICCJ. Decizia nr. 8034/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8034
Dosar nr. 27105/1/2005
Nr. vechi 10643/200.
Şedinţa de la 11 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 4061 din 7 octombrie 2003, I.A.V. a chemat în judecată Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, Prefectura Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la restituirea prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare a apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, format din 3 camere, două culoare, 2 balcoane, camera de serviciu nr. 16 şi pivniţa nr. 17 de la subsol.
Pe parcursul procesului reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului, municipiul Bucureşti reprezentat prin primar să emită o dispoziţie de restituire prin echivalent a imobilului menţionat în aceeaşi modalitate şi plata unor daune cominatorii de 10.000.000 lei pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei.
Prin sentinţa civilă nr. 14 din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Bucureşti şi judecătorie, stabilindu-se competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, deoarece din interpretarea unitară a capitolului III din Legea nr. 10/2001 rezultă intenţia legiuitorului de a reglementa competenţa tribunalului în cazul litigiilor aparente în legătură cu procedura administrativă de restituire a imobilelor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, prin sentinţa civilă nr. 942 F din 15 noiembrie 2004 a admis în parte cererea precizată formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtei, Prefectura Municipiului Bucureşti să emită dispoziţia motivată de soluţionare a notificării nr. 2740 din 24 noiembrie 2001 înregistrată la această instituţie sub nr. 23855 din 2 noiembrie 2001. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca prematur formulată cererea de stabilire a valorii şi a modalităţii măsurilor reparatorii şi ca inadmisibilă cererea privind acordarea daunelor cominatorii.
Totodată instanţa a respins şi cererea faţă de Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât prin notificarea adresată de reclamantă Prefecturii Municipiului Bucureşti s-au solicitat măsuri reparatorii băneşti.
Cererea privind stabilirea valorii şi modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii a fost respinsă ca prematură, întrucât procedura prevăzută de art. 24 şi art. 30 din Legea nr. 10/2001 impune soluţionarea notificării de unitatea notificată prin emiterea dispoziţiei sau deciziei motivate. A mai stabilit instanţa ca Prefectura Municipiului Bucureşti nu s-a conformat exigenţelor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia ori de la data depunerii actelor doveditoare ataşate de reclamantă notificării, motiv pentru care a fost făcută în cauză aplicarea art. 1073, art. 1075 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1120/A din 14 iunie 2005, a admis apelul Prefectului Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 942 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulată de I.A.V. în contradictoriu cu Prefectura Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General.
Prin aceeaşi decizie a fost înlăturată din sentinţă dispoziţia privind obligarea Prefecturii Municipiului Bucureşti de a emite dispoziţia motivată de soluţionarea notificării nr. 2740 din 2 noiembrie 2001 înregistrată la nr. 23855 din 2 noiembrie 2001.
Restul dispoziţiunilor sentinţei au fost menţinute.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că Prefectura nu face parte din categoria persoanelor juridice enumerate de art. 20 din Legea nr. 10/2001 care sunt ţinute de obligaţia soluţionării notificărilor, emiţând o dispoziţie sau decizie motivată în condiţiile art. 23 din lege, deoarece nu invocă un drept în legătură cu bunul preluat de către stat şi care aparţine reclamantului. Art. 37 din Legea nr. 10/2001 stabileşte în sarcina prefecturii doar obligaţia centralizării notificărilor şi înaintarea centralizată a acestora împreună cu materialele primite către Ministerul Finanţelor Publice.
Faţă de dispoziţiunile art. 20, art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 10/2001, rezultă că prefectura reprezintă doar un intermediar în desfăşurarea procedurii de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite, nefiind implicată în mod direct în rezolvarea notificărilor, motiv pentru care respingându-se acţiunea reclamantei I.A.V., a fost înlăturată obligarea Prefecturii Bucureşti la soluţionarea notificării prin emiterea dispoziţiei sau deciziei motivate.
Împotriva deciziei nr. 1120/A/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs I.A.V., arătând în esenţă că instanţa prin soluţia pronunţată a înfrânt prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001 în temeiul căruia, notificările privind restituirea imobilelor ce cad sub incidenţa legii, sub forma echivalentului bănesc trebuie adresate Prefecturii în a cărei rază se află imobilul.
Referirea instanţei la dispoziţiunile art. 37 din lege este neavenită deoarece textul reglementează o procedură de urmat după soluţionarea notificării, iar în speţă, Prefectura Municipiului Bucureşti trebuia potrivit legii să se pronunţe asupra notificării în termenul defipt de lege, indiferent de soluţie.
Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Prin acţiunea introductivă, I.A.V. a acţionat în judecată Municipiul Bucureşti, Prefectura Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice spre a fi obligaţi pârâţii la acordarea măsurilor reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, pentru imobilul proprietatea acesteia, din Bucureşti, trecut abuziv în proprietatea statului.
Petiţionara recurentă şi-a fondat acţiunea pe dispoziţiunile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că Prefectura Municipiului Bucureşti căreia i-a adresat notificarea înregistrată sub nr. 23855 din 2 noiembrie 2001, nu a soluţionat-o în termenul de 60 de zile de la data depunerii, deşi notificarea a fost însoţită de toate actele doveditoare.
Prin adresa nr. 23855/2001/SP din 13 februarie 2006, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a încunoştinţat-o pe recurentă că în temeiul art. 25 din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, notificarea acesteia a fost înaintată Primăriei municipiului Bucureşti, Direcţia Juridic, contencios şi Legislativ şi înregistrată la această autoritate sub nr. 4318 din 9 februarie 2006.
Raportat la data înregistrării notificării recurentei la Primăria Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta trebuia soluţionată, deoarece aşa cum arată petiţionara, actele ce atestau dreptul şi calitatea sa de persoană îndreptăţită erau ataşate.
Este adevărat că terenul de 60 de zile prevăzut de textul de referinţă este un termen de recomandare, dar aceasta nu motivează amânarea sine die a soluţionării notificării prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, deoarece s-ar abdica de la spiritul legii şi de la principiul interpretării acesteia în favoarea persoanelor îndreptăţite.
Întrucât procedura soluţionării notificării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [fost art. 23 alin. (1)] este subsumată exercitării unui drept subiectiv, având caracter obligatoriu, temporizarea acesteia deschide celui vătămat accesul la justiţia civilă pentru a impune finalizarea ei.
În baza deciziei sau dispoziţiei motivate, cei îndreptăţiţi, în speţă recurenta I.A.V., este legitimată să ceară instanţei judecătoreşti, obligarea persoanei juridice deţinătoare a bunului respectiv, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, căruia i-a fost înaintată notificarea, să-i răspundă acesteia, prin emiterea deciziei sau dispoziţiei în temeiul actelor ce i-au fost comunicate odată cu notificarea.
Ca urmare, sub acest aspect recursul declarat este întemeiat. Procedându-se la casarea hotărârilor pronunţate în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ., acţiunea formulată de I.A.V. va fi admisă, iar Municipiul Bucureşti prin Primarul general va fi obligat să soluţioneze notificarea.
Acţiunea va fi respinsă împotriva Prefecturii Municipiului Bucureşti şi a Prefectului precum şi împotriva Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, pentru lipsa legitimării procesuale pasive.
Faţă de obiectul acţiunii cu care instanţa a fost sesizată şi faţă de faptul că notificarea a cărei soluţionare se impune a fost înregistrată la Primăria Municipiului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta I.A.V. împotriva deciziei nr. 1120/A din 14 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 942 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi obligă Municipiului Bucureşti, prin Primarul general să soluţioneze notificarea depusă de I.A.V.
Respinge acţiunea împotriva Prefecturii municipiului Bucureşti şi a Prefectului precum şi a Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8125/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8010/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
