ICCJ. Decizia nr. 8082/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 27 februarie 2002 P.A.E., a solicitat instanței, în contradictoriu cu Primăria comunei Oporelu, să dispună obligarea pârâtei de a-i restitui în natură terenul (arabil și pădure) astfel cum este individualizat în actul, partaj de ascendent, autentificat sub nr. 6639 din 26 februarie 1940 de fostul Tribunal Ilfov.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a aparținut autoarei sale A.D., născută V., iar pârâta, deși notificată potrivit Legii nr. 10/2001, a refuzat restituirea, motivat de faptul că terenul face obiectul Legii nr. 1/2000.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 663 din 30 aprilie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivarea că reclamanta nu a precizat suprafața de teren în legătură cu care a solicitat restituirea în natură și nici nu a făcut dovada că este moștenitoarea autoarei A.D., născută V., al cărei partaj de ascendent a fost înscris în registrul de transcripțiuni al fostului Tribunal Județean Olt, la 6 martie 1940.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Craiova care, prin decizia nr. 147 din 20 iunie 2003 a respins apelul reclamantei, reținând în esență că terenul în litigiu nu face parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta P.E.A. care, susține în esență că legiuitorul a scos din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, doar acele terenuri asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza legilor fondului funciar, iar nu terenurile agricole și forestiere în general.
Recursul se privește ca nefondat.
Este adevărat că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că acoperă și acele terenuri, din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
Dacă dispozițiile art. 8 din lege, în vechea sa redactare, puteau genera controverse sub aspectul categoriei de folosință a terenurilor ce pot fi solicitate și în baza Legii nr. 10/2001, în măsura în care nu s-a obținut restituirea, urmare procedurii instituită prin legile fondului funciar, textul, în redactarea actuală dată prin dispozițiile Legii nr. 247/2005, dispune fără echivoc că, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării.
Or, din actele cauzei, rezultă că terenul în litigiu, arabil și pădure, a cărui suprafață reclamanta nici nu a putut-o preciza, se află în extravilanul comunei Oporelu, județul Olt, și aparține domeniului de reglementare al legilor fondului funciar.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 8084/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8081/2005. Civil → |
---|