ICCJ. Decizia nr. 8084/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara la 3 iulie 2002, reclamanții P.M., P.R. și N.D.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA București, sucursala Distribuție Deva, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 811 din 3 iunie 2002, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, construcții și teren, situat în Brad, imobil înscris în C.F. Brad, sub nr. topo 102/a/2/a/1, în suprafață de 6252 mp, imobil deținut în prezent de pârâtă.
S-a solicitat totodată obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorilor lor, F.E. și F.A., de la care a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950.
S-a mai soluționat că imobilul nu a suferit transformări radicale care să fi implicat investiții, iar pe teren au fost edificate doar construcții ușoare, ce pot fi demontate, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură.
Prin sentința civilă nr. 401 din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis cererea formulată de reclamanții P.R., N.D. și P.A., în calitate de moștenitoare a defunctului P.M., și a anulat decizia nr. 811 din 3 iunie 2002 emisă de directorul general al SC E. SA a fost obligată pârâta la restituirea în natură a terenului înscris în C.F. Brad în suprafață de 5043 mp, precum și a construcțiilor sediu casierie, sediu C.D.E.E., magazie și spații depozitare situate în Brad, identificate potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expert F.C. și a raportului de expertiză construcții întocmit de expert D.M., ce face parte integrantă din hotărâre.
Au fost obligați pârâții la 17.859.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, urmare a notificării trimise de reclamanți pârâtei SC E. SA București, s-a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent, cu motivarea că reclamanții nu au vocație succesorală după defunctul F.E., iar, pe de altă parte, societatea ocupă funcțional numai o suprafață de teren de 4993 mp.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu a aparținut lui F.E. și primei soții, I.M., de la care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar reclamanții au calitate de a solicita măsuri reparatorii, calitate dată de certificatul de moștenitor.
S-a mai apreciat că Decretul nr. 92/1950 este un titlu nevalabil, întrucât a fost contrar Constituției din 1948 și astfel antecesorul reclamanților este considerat că nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate.
Excepțiile invocate de pârâte vizând litispendența și conexitatea au fost apreciate ca neîntemeiate întrucât pe rolul instanțelor există un singur dosar care are ca obiect restituirea imobilului în litigiu, iar dosarul 6830/2000 al Tribunalului Hunedoara este suspendat în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 10/2001, reclamanții înțelegând să aleagă calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu pe cea a dreptului comun.
împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâtele SC E. SA București și S.C. F.D.F.E.E.E.B. SA, sucursala D.F.F.E.E. Deva, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.
în motivarea apelului său, SC F.D.F.E.E.E.B. SA, sucursala Deva, a invocat lipsa vocației succesorale a reclamanților după defunctul F.E. și, deci, lipsa calității de moștenitor a persoanei fizice îndreptățite în accepțiunea art. 3 și art. 4 alin. (2) al Legii nr. 10/2001. S-a susținut că la data morții sale în anul 1994, F.A., unica moștenitoare a proprietarului inițial, nu avea în patrimoniu imobilul în litigiu și nici nu a înțeles să promoveze vreo acțiune în revendicare, astfel că nici reclamanții nu pot cere restituirea în natură a imobilului.
Cu privire la Decretul nr. 92/1950 s-a susținut că, potrivit H.G. nr. 498/2003 este considerat ca fiind "titlu".
în apelul său, pârâta SC E. SA București, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât, prin H.G. nr. 1342/2001 s-a reorganizat, filiala E.B. SA fiind o societate cu personalitate juridică, ce are în subordine sucursala Deva, deținătoarea imobilului în litigiu.
A mai arătat că, până la înregistrarea la registrul comerțului, toate notificările primite de fosta S.D.F.E.E. Banat au fost soluționate de SC E. SA.
Criticile formulate cu privire la fondul cauzei au fost identice cu criticile formulate de cealaltă pârâtă.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 407/A din 17 octombrie 2003, a respins ambele apeluri ca nefondate, reținând că prima instanță a apreciat corect că reclamanții au făcut dovada calității procesuale active, imobilul în litigiu fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la F.E., conform încheierii 775 din 29 septembrie 1970, dată la care acesta era căsătorit cu M.A., ulterior unică moștenitoare.
S-a apreciat că reclamanții nu au venit la succesiunea soțului mamei lor în mod direct, întrucât nu sunt descendenții acestuia, ci în calitate de fii ai soției defunctului, care la rândul său a cules întreaga avere a soțului, ca soție supraviețuitoare.
Cu privire la critica potrivit căreia F.A. ar fi trebuit să promoveze acțiunea în revendicare potrivit dreptului comun pentru ca apoi reclamanții să poată cere restituirea în natură, s-a apreciat că nici un text legal nu prevede această obligativitate.
Referitor la identificarea imobilului s-a reținut că, în mod cert, există identitate între imobilul preluat de stat și cel revendicat, așa cum a rezultat din expertiza topografică.
Motivul de apel formulat de cea de a doua pârâtă cu privire la lipsa calității procesuale a acestuia în raport de prevederile H.G. 1342/2001 prin care societatea s-a reorganizat, a fost apreciat ca nefondat întrucât la momentul emiterii deciziei atacate, SC E. SA, deși se afla în proces de reorganizare, în temeiul H.G. 627/2000 și H.G. 1342/2001, totuși a răspuns notificării.
Mai mult, s-a considerat că, deși în dispozitiv nu se precizează cu exactitate care dintre cele două pârâte este obligată la restituire, rezultă cu certitudine că obligația îi incumbă sucursalei Deva a SC E.B. SA Timișoara, cea care folosește efectiv imobilul.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs SC E. SA la 9 decembrie 2003 și SC E.B. SA, sucursala D.F.F.E.E. Deva la 12 noiembrie 2003.
Prin motivele sale de recurs, pârâta SC E. SA a criticat decizia instanței de apel pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu s-a avut în vedere protocolul încheiat între reprezentanții legali ai celor două societăți (art. 8), în care s-a menționat că SC E.B. SA va prelua toate drepturile și va fi ținută de toate obligațiile SC E. SA, substituindu-se acesteia și în litigiile în curs.
Cu privire la fondul cauzei s-a criticat decizia recurată pentru greșita reținere a faptului că imobilul a fost naționalizat în perioada căsătoriei dintre F.E. (fostul proprietar tabular) și F.A., de facto imobilul în litigiu fiind preluat la data încheierii procesului verbal, document ce a stat la baza încheierii de C.F. din 29 septembrie 1970 și care lipsește din arhive. S-a susținut că, potrivit art. 17,art. 19 și art. 20 din Decretul-lege nr. 117 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, în vigoare la acea dată, dreptul de proprietate în cazul naționalizării se înscrie fără acordul de voință sau consimțământul fostului proprietar și fără dovedirea cu înscrisuri transmiterilor succesive.
S-a mai arătat că reclamanții nu au administrat dovezi din care să rezulte că F.A. este unica moștenitoare a lui F.E.
Cea de a treia critică a vizat greșita reținere a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 494 C. civ. referitor la construcțiile existente pe terenul revendicat, dispoziții ce nu sunt aplicabile în condițiile în care revendicarea este solicitată în baza Legii nr. 10/2001.
în dovedirea motivelor de recurs pârâta SC E. SA a depus la dosar Protocolul încheiat între cele două pârâte la 12 aprilie 2002.
Prin recursul său, pârâta SC E.B. SA, sucursala Deva, a criticat decizia recurată pentru greșita apreciere a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, între reclamanți și fostul proprietar neexistând nici un grad de rudenie.
Argumentele invocate în susținerea acestei critici sunt asemănătoare cu cele invocate de recurenta SC E. SA, recurenta SC E.B. SA arătând totodată că P.M. nu mai trăia la data depunerii cererii de restituire, iar moștenitoarea acestuia, P.A. nu a formulat cerere în acest sens, fiind astfel decăzută din termenul în care s-ar fi putut interpreta că ar fi fost repusă în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta SC E.B. SA a formulat și cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 401/2003 a Tribunalul Hunedoara, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. până la soluționarea recursului, motivat de faptul că desfășoară o activitate de interes public, ce ar putea fi perturbată afectând consumatorii casnici din zonă.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la critica formulată de recurenta SC E. SA vizând lipsa calității sale procesuale pasive, Curtea va reține că aceasta este neîntemeiată întrucât acțiunea introductivă a avut ca obiect atât cererea de restituire a imobilului preluat abuziv, cât și anularea deciziei nr. 811 din 3 iunie 2002 emisă de recurenta SC E. SA București.
Mai mult protocolul invocat prin motivele de recurs este încheiat între pârâte la 12 aprilie 2002, producând efecte ulterior semnării lui, deci ulterior emiterii deciziei contestate, emise de SC E. SA.
Criticile formulate de către recurentele pârâte cu privire la fondul cauzei vor fi apreciate ca neîntemeiate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., ce rezultă din dezvoltarea motivelor pentru care s-a recurat decizia instanței de apel.
Invocând lipsa calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, recurentele au susținut că intimații nu justifică calitatea prevăzută de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Recurentele ignoră, astfel, actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, reținând că F.E., proprietarul inițial al imobilului în litigiu, a fost căsătorit cu I.I.M., care a decedat la 23 mai 1966.
Imobilul în litigiu a fost naționalizat de la F.E. după încheierea căsătoriei sale cu M.A., la 3 aprilie 1970.
F.A. a fost unica moștenitoare a proprietarului F.E., decedat la 6 martie 1971, ca soție supraviețuitoare.
Din situația prezentată, rezultă că, așa cum a apreciat și instanța de apel, reclamanții nu au venit în mod direct la succesiunea soțului mamei lor, ci în calitate de fii ai soției defunctului (care a cules întreaga avere rămasă după soțul său conform art. 679 C. civ.).
în locul defunctului P.M., fiu al soției proprietarului, F.A., a rămas ca moștenitor P.A., parte în proces.
De asemenea, Curtea va reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt respinși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii.
Critica potrivit căreia dispozițiile art. 494 C. civ. nu sunt aplicabile este nefondată.
Construcțiile existente pe terenul revendicat, deși nu au fost notate în C.F., au fost evidențiate de expertiza efectuată în cauză. în plus, chiar recurenta SC E. SA a declarat prin motivele sale de apel că nu se poate determina cine a edificat aceste clădiri, astfel încât se aplică dreptul comun în motivele de accesiune imobiliară, respectiv dispozițiile art. 494 C. civ.
Ca atare, pentru considerentele menționate s-a apreciat că decizia recurată este legală și temeinică, nefiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și au fost respinse recursurile pârâtelor ca nefondate.
în consecință, a fost respinsă și cererea de suspendare a executării formulate de SC E.B. SA, ca rămasă fără obiect.
← ICCJ. Decizia nr. 8091/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8082/2005. Civil → |
---|