ICCJ. Decizia nr. 851/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 851.
Dosar nr. 33752/2/2005
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii N.D.E. şi M.M.V. au chemat în judecată pe pârâţii M.V., Municipiul Bucureşti, prin Primarul general şi SC H.N. SA, solicitând Judecătoriei sectorului 1, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 14229 din 5 august 2004, să constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.2 situat în Bucureşti, şi să dispună obligarea pârâţilor de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor apartamentul menţionat.
În raport cu valoarea apartamentului, de 25.000 EURO, astfel cum a fost indicată de reclamanţi, Judecătoria sectorului 1, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1122 din 21 decembrie 2004, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, de asemenea, a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi SC H.N.SA şi a disjuns capătul de cerere privind revendicarea, formulat în contradictoriu cu pârâta M.V.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, apelul fiind respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 102/A din 3 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 33752/2/2005.
Împotriva deciziei pronunţate în etapa procesuală a apelului au declarat recurs apelanţii reclamanţi N.D.E. şi M.M.V., criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
La termenul de dezbateri, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a pus în discuţie, din oficiu, motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona apelul.
În cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Prin derogare de la prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe", legiuitorul a statuat în art. II din Legea nr. 219/2005 că, atât în primă instanţă cât şi în căile de atac, proceselor în curs de judecată li se aplică normele de competenţă prevăzute de „prezenta lege".
Chiar dacă instanţele erau legal investite cu soluţionarea unor cauze, în primă instanţă sau în căile de atac, în temeiul normelor tranzitorii menţionate schimbarea normelor de competenţă este de imediată aplicare şi proceselor în curs, cu consecinţa că instanţa investită conform regulilor de competenţă anterioare urma să se dezinvestească şi să trimită dosarul la instanţa competentă potrivit „prezentei legi".
Din această perspectivă, prin art. II din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a avut în vedere criteriul competenţei materiale procesuale, respectiv stabilirea competenţei (inclusiv pe verticală) în funcţie de natura, obiectul şi valoarea litigiului.
Este adevărat că această interpretare sacrifică parţial competenţa materială de atribuţie a instanţelor de control judiciar, dar, dacă aplicarea legii impune această interpretare, înseamnă că însuşi legiuitorul a anulat implicit, parţial şi competenţa de atribuţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a curţilor de apel, reglementând o soluţie procedurală de excepţie, pe o perioadă determinată şi anume aceea ca recursurile declarate împotriva hotărârilor date de curţile de apel şi apelurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate de tribunale să fie soluţionate tot de curţile de apel (recursurile), respectiv de tribunale (apelurile), în cauzele care, în funcţie de natura, obiectul şi valoarea litigiului, sunt („potrivit prezentei legi") de competenţa în primă instanţă a judecătoriei.
În prezenta cauză, din punct de vedere procesual, după intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, Curtea de Apel Bucureşti nu mai era competentă să soluţioneze apelul într-un litigiu cu o valoare sub 5 miliarde lei, ci, în temeiul dispoziţiilor art. II alin. (2) din actul normativ menţionat, trebuia să trimită dosarul Tribunalului Bucureşti urmând procedura prevăzută de alin. (4) al aceluiaşi articol de lege.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze Decizia şi să trimită cauza pentru soluţionarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii N.D.E. şi M.M.V. împotriva deciziei nr. 102/A din 3 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru soluţionarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8586/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8424/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
