ICCJ. Decizia nr. 8424/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8424

Dosar nr. 31406/2/2005

Şedinţa publică din 23 octombrie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 18 ianuarie 2002, la Tribunalul Teleorman, reclamantul C.A. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 825 din 20 decembrie 2001 emisă de primarul municipiului Turnu Măgurele prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în municipiul Turnu Măgurele. Prin aceeaşi dispoziţie s-a formulat oferta de acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru terenul în suprafaţă de 98 mp cât şi pentru construcţia cu destinaţia de locuinţă în suprafaţă de 22,56 mp.

În cuprinsul acţiunii s-a arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv prin Decizia nr. 315 din 15 octombrie 1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Teleorman, fără a fi acordate despăgubiri proprietarului.

Printr-o altă acţiune înregistrată la 8 februarie 2002, reclamantul C.A. a chemat în judecată Primăria Turnu Măgurele solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 315 din 15 octombrie 1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Teleorman.

Cele două acţiuni au fost conexate de Tribunalul Teleorman la 7 aprilie 2003.

Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa nr. 743 din 10 august 2005, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.A., a anulat dispoziţia nr.825 din 20 decembrie 2001 emisă de primarul municipiului Turnu Măgurele şi a dispus restituirea în natură a imobilului (teren în suprafaţă de 98 mp şi construcţie cu destinaţia de locuinţă). Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act că reclamantul a renunţat la judecata cererii de constatare a nulităţii deciziei nr. 315/1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Teleorman. Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat în mod abuziv şi că nu a fost demolată construcţia aşa încât, în temeiul art. 9 din Legea nr. 10/2001, se impune restituirea în natură a întregului imobil.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, prin Decizia civilă nr. 33/A din 23 ianuarie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Turnu Măgurele, cu aceeaşi motivare dezvoltată şi prin considerentele sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Primăria municipiului Turnu Măgurele susţinând că Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, deoarece restituirea în natură a imobilului aflat în litigiu nu este posibilă atâta timp cât imobilul are în prezent o altă destinaţie, construcţia fiind practic, una nouă în raport cu cea revendicată de reclamant.

Recursul declarat este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Pe parcursul procesului, atât în prima instanţă cât şi în apel, Primăria municipiului Turnu Măgurele a susţinut că restituirea în natură, ca măsură reparatorie în sensul Legii nr. 102001, nu este posibilă deoarece imobilul solicitat de reclamant a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat de stat în anul 1975.

Reclamatul, la rândul său, a încercat, prin actele depuse la dosar, să dovedească faptul că atât terenul cât şi construcţia pot fi restituite în natură deoarece lucrările efectuate nu au transformat imobilul într-unul nou.

Constatând susţinerile divergente ale părţilor cu privire la situaţia actuală a imobilului, nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu a pus în discuţie completarea probelor pentru o corectă individualizare a bunului aflat în litigiu.

Pentru lămurirea unor împrejurări de fapt în legătură cu starea imobilului la data preluării de către stat şi la data cererii de restituire, trebuia ca instanţa, în exercitarea rolului activ, să pună în discuţia părţilor necesitatea cunoaşterii părerii unor specialişti şi în consecinţă efectuarea unei expertize tehnice. Pe baza examinării actelor depuse de părţi şi a măsurătorilor efectuate pe teren, expertul trebuia să identifice imobilul, să-l descrie şi să-i întocmească o schiţă lămuritoare.

Numai după completarea în acest sens a probelor instanţa era în măsură să hotărască, în deplină cunoştinţă de cauză, asupra aplicării corecte a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul aflat în litigiu.

Întrucât, în litigiul dedus judecăţii, starea de fapt nu a fost pe deplin stabilită, urmează să fie admis recursul declarat, să fie casată Decizia curţii de apel şi să fie trimisă cauza aceleaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Turnu Măgurele împotriva deciziei nr. 33/A din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează şi trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8424/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs