ICCJ. Decizia nr. 8730/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8730
Dosar nr. 7981/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 854 /2004, reclamanta D.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Baia de Fier, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 111.437.107 lei, reactualizată, de la data de 20 ianuarie 2003 până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002, Tribunalul Gorj a modificat dispoziţia emisă de Primarul comunei Baia de Fier, jud. Gorj în temeiul Legii nr. 10/2001 în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Baia de Fier, jud. Gorj, la suma de 111.437.107 lei însă, până în prezent, aceste despăgubiri nu i-au fost acordate, astfel că se impune admiterea acţiunii. În dovedirea acţiunii a depus sentinţa civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8518/2001.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 218 din 14 iulie 2004, a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei, reţinând că pârâţii nu pot fi obligaţi la plata sumei de 111.437.107 lei, reactualizată de la data de 20 ianuarie 2003, întrucât din dispozitivul sentinţei nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj nu rezultă că s-a născut obligaţia de plată a acestei sume, ci s-a stabilit doar valoarea despăgubirilor, nu şi modalitatea în care va avea loc restituirea prin echivalent, corespunzătoare acestei sume.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta D.V. precum şi D.C. şi B.A. S-a susţinut că sentinţa civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj este “definitivă dar nu şi executorie” şi că suprafaţa de 2500 mp din terenul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 este ocupată de Dispensarul comunal iar diferenţa de 2500 mp este deţinută de M.G., ca urmare a unui schimb cu un teren pe care acesta l-a cedat primăriei , dar acest teren trebuie să li se restituie, întrucât le aparţine de drept. Reclamanta D.V. a mai arătat că reprezentanţii primăriei i-au promis că suma stabilită de expert pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp, de 111.437.107 lei, i se va achita “imediat şi necondiţionat” şi de aceea a solicitat despăgubiri băneşti fără a-i consulta şi pe ceilalţi doi moştenitori. S-a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2500 mp liberă de orice construcţie iar pentru restul suprafeţei ocupate de dispensarul comunal obligarea la plata sumei de bani stabilite de expert, cu precizarea de a se arăta cine e obligat la această plată.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin decizia nr. 913 din 25 martie 2005 a respins ca nefondat apelul cu motivarea că sentinţa civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj este definitivă şi irevocabilă iar prin modul în care s-a formulat prezenta acţiune supusă apelului rezultă că vizează punerea în executare a hotărârii menţionate aşa încât, în mod corect a fost respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei. Cu privire la apelanţii B.A. şi D.C. instanţa de apel a reţinut că aceştia nu au fost părţi în dosarul nr. 854/2004 al Tribunalului Gorj, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 218/2004 şi, drept urmare, apelul declarat de aceştia este inadmisibil.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanta D.V., D.C. şi B.A. În motivarea recursului s-a susţinut că D.C. şi B.A. sunt moştenitorii lui D.G.C., alături de mama lor şi că în mod eronat instanţa de apel nu a luat în considerare această calitate a lor care le dă acelaşi drept ca şi al mamei lor asupra terenului ce a constituit obiectul notificării, ei dorind restituirea în natură a terenului rămas liber, doar aceasta acceptând echivalentul bănesc. S-a solicitat admiterea recursului şi obligarea pârâţilor să le restituie în natură partea de teren liberă şi plata de despăgubiri în echivalent bănesc pentru suprafaţa ocupată de dispensarul comunal, cuantumul echivalentului urmând a fi stabilit printr-o nouă expertiză sau prin actualizarea sumei stabilită prin expertiza administrată în primul litigiu.
Recursul nu este fondat.
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului reiese că reclamanta D.V. a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni al cărei obiect îl constituie obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Baia de Fier la plata sumei de 111.437.107 lei, reactualizată, de la data de 20 ianuarie 2003 până la data efectivă, această sumă fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un prim litigiu, respectiv sentinţa civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj, demersul judiciar al reclamantei fiind determinat de nemulţumirea acesteia faţă de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de care a înţeles să se prevaleze.
Or, în mod corect instanţele de fond şi de apel au constatat că o asemenea acţiune este inadmisibilă cât timp prin dispozitivul sentinţei menţionate s-a stabilit numai valoarea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp situat în comuna Baia de Fier, jud. Gorj, ce a fost proprietatea soţului său, D.G., în cuantum de 111.437.107 lei, nu şi care este modalitatea de acordare a lor, în considerentele sentinţei reţinându-se că aceasta urmează a fi stabilită după apariţia Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Totodată, în mod legal instanţa de apel a reţinut că apelul declarat în cauză de B.A. şi D.C., care au motivat că sunt moştenitori, alături de mama lor, reclamanta-apelantă D.V. şi că au aceleaşi drepturi cu aceasta asupra terenului ce a fost proprietatea tatălui lor, a fost respins cu motivarea că nu au fost părţi în dosarul nr. 854/2004 al Tribunalului Gorj, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 218 din 14 iulie 2004, aceştia nefiind părţi, de altfel, nici în primul litigiu. Astfel, având în vedere acest considerent, orice susţineri şi critici pe care aceştia au înţeles să le formuleze în apel şi, ulterior, în recurs nu pot face obiect al cercetării judecătoreşti.
Deosebit de aceasta este de reţinut totodată că cererea formulată în apel şi reiterată în recurs de reclamanta D.V. şi de apelanţii B.A. şi D.C., aceea de a li se restitui în natură diferenţa de teren de 2500 mp care este liberă, reprezintă o cerere nouă ce nu poate fi primită întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. care dispun că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Faţă de temeiurile menţionate, se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.V. şi de B.A. şi D.C. împotriva deciziei nr. 931 din 25 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9409/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6860/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
