ICCJ. Decizia nr. 8966/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la 21 octombrie 2002, reclamanții P.G.N., G.G.I., P.G., C.L. și P.N.I. au chemat în judecată pe pârâtele Cooperativa de Consum Malaia și Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Județului Vâlcea pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea deciziei nr. 3 din 18 septembrie 2002 a Consiliului de Administrație a Cooperativei de Consum Malaia.
în motivarea cererii s-a arătat că prin decizia menționată au fost respinse cererile reclamanților de majorare a despăgubirilor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin decretul nr. 38 din 12 februarie 1973 a fost expropriat un teren cu construcție aparținând autorilor reclamanților. La data exproprierii, autorii reclamanților au fost despăgubiți cu 2950 lei, sumă derizorie față de valoarea imobilului.
La 4 martie 2003 au formulat cerere de intervenție în interes propriu P.N., C.L., G.G.I., P.G. ș.a., solicitând să se constate că au aceleași drepturi ca și reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 428 din 9 septembrie 2003 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația și cererea de intervenție în interes propriu, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Vâlcea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și a anulat Decizia nr. 3/2002 stabilind că despăgubirile cuvenite petiționarilor sunt în valoare de 116.549.530 lei pentru suprafața de teren de 1236, 44 mp și de 1.122.968.000 lei pentru construcția expropriată și demolată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilele pentru care se solicită despăgubiri au aparținut autorilor petiționarilor, și că acestea au fost expropriate prin Decretul nr. 38/1973.
Pentru această expropriere s-au plătit despăgubiri în valoare de 19.730 lei.
Prin rapoarte de expertiză au fost stabilite sumele actualizate ce se cuvin pentru expropriere.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către Cooperativa de consum Malaia a fost admis prin decizia civilă nr. 90 A din 21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Sentința a fost schimbată în parte, în sensul că suma stabilită drept despăgubiri pentru construcții este de 821.093.000 lei în loc de 1.122.968.000 lei.
în considerentele deciziei instanței de apel s-a reținut că prima instanță a greșit întrucât nu a luat în considerare răspunsul expertului la obiecțiunile făcute de pârâtă la raportul de expertiză, și prin care se stabilea că suma cuvenită reclamanților este de 821.093.000 lei.
împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat în drept pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., critica privind următoarele aspecte:
Hotărârea este nelegală și netemeinică, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece intervenienții nu au trimis notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu au dreptul la despăgubiri. In privința notificării transmise de P.V.G. și C.V.L. ambele instanțe au acordat mai mult decât s-a cerut pentru că s-a apreciat greșit cuantumul despăgubirilor.
Hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece instanțele au apreciat că toți intimații, indiferent de calitatea procesuală, au dreptul la despăgubiri. Din actele dosarului nu rezultă că intimații sunt singurii moștenitori și este dovedit că imobilul construcție se referă la alte suprafețe decât cele stabilite prin expertiză.
în raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. hotărârea este nelegală deoarece actul juridic dedus judecății este decizia nr. 3 din 18 septembrie 2002 a cărei anulare s-a cerut. Or, instanța de fond s-a pronunțat în sensul desființării acesteia.
S-au încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel încât hotărârea este nelegală potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanții și intervenienții nu au calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001. Față de actele normative reparatorii importante adoptate după anul 1989, aveau posibilitatea să ceară despăgubiri în temeiul acestor legi.
Dreptul la despăgubiri este supus prescripției în termen de 3 ani care a început să curgă de la 22 decembrie 1989.
Despăgubirile trebuiau cerute potrivit Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 112/1995.
Hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Ambele instanțe nu au făcut nici o analiză asupra despăgubirilor acordate celor îndreptățiți și nu s-au pronunțat asupra probelor administrate privitoare la vechimea imobilului.
Se impunea ca intimații sau o parte din ei, în special reclamanții, să depună actul de proprietate atât pentru teren cât și pentru construcție și, de asemenea, să depună autorizația de construcție pentru că se presupune că și în anul 1917 era obligatorie autorizația de construcție.
Afirmația că imobilul era nelocuit este susținută de statul de plată a drepturilor bănești din care rezultă că numai două persoane locuiau în comuna Malaia, dar nu în imobil.
Valoarea imobilului a fost stabilită arbitrar, expertul fiind obligat să țină cont și de evaluarea făcută prin procesul verbal nr. 17 din 26 aprilie 1972.
Recursul nu este întemeiat.
Motivul de modificare pentru plus petita prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanța a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererile cu care a fost învestită.
Nici prin cererea introductivă de instanță, ca de altfel nici prin cererea de intervenție, nu s-a solicitat obligarea la plata unei anumite sume pentru ca, dând mai mult, să se considere că instanța s-a pronunțat plus petita.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea poate fi modificată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu au nici o legătură cu textul menționat.
Astfel, faptul că, așa cum susține recurenta, instanțele au apreciat că indiferent de calitatea lor procesuală petenții au dreptul la despăgubiri și că din actele dosarului nu rezultă că intimații sunt singurii moștenitori, nu înseamnă că hotărârea instanței de apel nu este motivată.
Având în vedere că acest motiv de modificare este de ordine publică, Curtea a verificat din oficiu hotărârea dată în apel, și a constatat că aceasta este motivată cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Nu este întemeiată nici critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme nu s-a arătat în ce constă nelegalitatea, respectiv ce interpretare eronată s-a dat deciziei contestate.
Ambele instanțe au analizat această decizie din perspectiva Legii nr. 10/2001, ca fiind actul prin care unitatea notificată a răspuns notificării.
Nu a putut fi primit nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, așa cum rezultă chiar din motivarea cererii introductive de instanță, reclamanții au sesizat tribunalul cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Drept urmare, în cadrul unei critici întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., trebuie arătat de ce nu au fost respectate prevederile acestei legi.
Simplul fapt că, în opinia recurentei, în speță ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 112/1995 nu justifică admiterea căii de atac. Prin soluția propusă, recurenta solicită aplicarea retroactivă a Legii nr. 33/1994 de vreme ce imobilele pentru care s-au solicitat despăgubiri nu au fost expropriate în sistemul acestei legi.
Pe de altă parte, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 este esențial ca imobilul cu destinația de locuință să fi fost trecut ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, iar la 22 decembrie 1989 să se fi aflat în posesia statului sau a altor persoane juridice. Or, imobilele pentru care se solicită despăgubiri au fost demolate.
în fine, nu este întemeiată nici critica întemeiată pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., hotărârea putea fi modificată când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Prin motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a criticat hotărârea pentru că intimații "sau o parte din ei" trebuiau să depună la dosar anumite înscrisuri. De vreme ce textul menționat nu îngăduie să se formuleze critici prin care să se invoce neadministrarea unor probe, motivul de recurs nu este întemeiat.
Pe de altă parte, se critică modul în care au fost efectuate expertizele dispuse în cauză. Așadar, se contestă temeinicia hotărârii, ceea ce art. 304 C. proc. civ. nu îngăduie.
Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10299/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8183/2005. Civil → |
|---|
