ICCJ. Decizia nr. 10299/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 13 august 2002 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamantul S.A.S. a chemat în judecată Prefectura județului Botoșani, susținând că aceasta nu respectă prevederile Legii nr. 10/2001 în privința mai multor notificări care i-au fost adresate de reclamant în calitate de moștenitor al autorului său S.N., proprietar al mai multor imobile în comuna Vlăsinești. A mai arătat că sunt de asemenea moștenitori ai lui S.N. și numiții B.M.R. și B.S.M.T., citați de tribunal în calitate de reclamanți.
Prin întâmpinare, pârâta a susținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii în echivalent însă cererea lor este prematură.
La termenul de judecată de la 15 ianuarie 2003, tribunalul, din litigiu, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 62 din 26 februarie 2003, a admis acțiunea și a obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, să emită în favoarea reclamanților titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în valoare de 3.175.416.011 lei.
S-a reținut în esență că, așa cum rezultă din expertiza tehnică, aceasta este valoarea construcțiilor ce au aparținut autorului reclamanților și au fost preluate abuziv și demolate după instaurarea regimului totalitar.
împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâții Prefectura județului Botoșani și Ministerul Finanțelor Publice.
în apelul său, Prefectura a susținut că obligarea sa la despăgubiri este prematură, în condițiile în care procedura Legii nr. 10/2001 nu s-a finalizat iar legea specială în materie nu a fost încă adoptată.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat modalitatea procedurală prin care a fost introdus în cauză, din oficiu, la penultimul termen de judecată, fără a-și putea face apărări.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 604 din 11 martie 2004, a admis apelurile pârâților, a schimbat în parte sentința și a admis acțiunea numai în limita sumei de 85 milioane lei titluri de valoare nominală reprezentând doar contravaloarea morii țărănești ce a aparținut autorilor reclamanților. în ceea ce privește restul pretențiilor, înalta Curte a motivat că acestea puteau fi valorificate în condițiile Legii nr. 1/2001, ceea ce reclamanții nu au făcut.
împotriva acestei decizii au declarat recurs nemotivat în drept reclamanții care, după ce au relatat desfășurarea cauzei, au susținut în esență că dintre hotărârile pronunțate, cea corectă aparține tribunalului.
Recurenții-reclamanți au depus ca înscrisuri noi în sensul art. 305 C. proc. civ. mai multe hotărâri judecătorești.
Examinând recursul în contextul art. 306 alin. (3) c. proc. civ., înalta Curte reține următoarele:
Ambele instanțe, și cu deosebire cea de fond, au soluționat cauza manifestând lipsă de rol activ și de stăruință în aflarea adevărului, omițând să observe lacune și contradicții importante în cadrul probatoriului și luând măsuri procedurale greșite.
Astfel, există o lipsă totală de dovezi cu privire la calitatea reclamanților de "persoane îndreptățite" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001. Este semnificativ că nici tribunalul și nici Curtea de apel nu au observat că la dosar nu se află nici măcar un înscris care să ateste calitatea reclamanților de succesori ai lui S.N.
Pe de altă parte, nu s-au depus titlurile de proprietate ale pretinsului autor al reclamanților, procesele-verbale depuse la dosar fiind total nesemnificative. Practic, soluția instanțelor are la bază în mod exclusiv o expertiză tehnică ipotetică, realizată, așa cum arată și experta, în urma discuțiilor cu persoanele mai în vârstă din localitate.
De această situație sunt responsabili atât reclamanții, potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., dar și instanțele care, așa cum s-a arătat, au încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ.
Pe de altă parte, maniera tribunalului, de a introduce în cauză, din oficiu (!), la penultimul termen de judecată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, este vădit neprocedurală, ea încălcând evident prevederile art. 49 și urm. C. proc. civ.
în fine, în recurs s-au depus, ca înscrisuri noi, o serie de hotărâri judecătorești, unele definitive, referitoare la averea rămasă de pe urma defunctului S.N. iar problemele pe care acestea le indică nu pot fi rezolvate direct în această fază procesuală.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) combinat cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, instanța de fond urmând să procedeze în conformitate cu prevederile prezentei decizii, administrând probe noi și lămurind aspectele neelucidate ale pricinii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10304/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8966/2005. Civil → |
|---|
