ICCJ. Decizia nr. 8990/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8990
Dosar nr. 18512/1/2005
Nr. vechi 4877/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea notificată sub nr. 27/21 de BEJ Ţ.V.,reclamantul D.I. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, preluat prin naţionalizare în baza Decretului nr. 92/1950 din patrimoniul părinţilor săi, D.H.I. şi M., ambii decedaţi.
Prin dispoziţia nr. 585 din 19 august 2003, Primarul Municipiului Tecuci a respins notificarea motivat de faptul că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.
Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamantul D.I. a cerut anularea dispoziţiei menţionate şi pe fond admiterea cererii şi restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Tecuci.
Reclamantul a susţinut că prin actele de stare civilă a făcut dovada calităţii sale de moştenitor a proprietarilor imobilului cu menţiunea că din patrimoniul tatălui său, D.H.I. au fost naţionalizate imobilele din str. S., pentru care el a formulat cerere de retrocedare precum şi cel de la nr. 151 pentru care a formulat cerere de restituire H.C.
Prin sentinţa civilă nr. 557 din 16 iunie 2004, Tribunalul Galaţi a respins cerere ca nefondată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamantul nu aprezentat o dovadă care să ateste că autorul său ar fi fost proprietarul imobilelor situate în str. S.nr. 151 şi nr. 223 din municipiul Tecuci imobile care, de altminteri, nu se identifică cu cel solicitat de reclamant prin notificare.
Prin Decizia civilă nr. 291/A din 22 februarie 2005, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat dispoziţia contestată şi a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în municipiul Tecuci.
În motivarea deciziei s-a reţinut că anexa la Decretul nr. 92/1958, act normativ în baza căruia s-a dispus naţionalizarea imobilelor situate în str. S. nr. 151 şi 223 din patrimoniul numiţilor D.E. şi H.I., constituie un act doveditor al dreptului de proprietate în sensul Legii nr. 10/2001, menţiunile acestuia, de altminteri, coroborându-se cu menţiunile celorlalte înscrisuri emise de autorităţile locale precum şi cu cele cuprinse în actul de proprietate al imobilului învecinat.
Aşa fiind, apreciind că reclamantul a dovedit că autorul său era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului din str. S. nr. 223 (actualmente nr. 227), instanţa de apel a dispus ca acesta să fie restituit în natură reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Tecuci invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că reclamantul nu a respectat cerinţa prevăzută de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a formulat notificare separată pentru fiecare dintreimobilele care solicită a-i fi restituite, că din înscrisurile prin care se atestă naţionalizarea imobilelor din strada S. nr. 151 şi nr. 223 eliberate de Direcţia Arhivelor Naţionale a Judeţului Galaţi nu rezultă ce cotă parte din aceste imobile era proprietatea autorului reclamantului şi că restituirea în natură nu era posibilă întrucât imobilul indicat în notificare a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14698 din 11 aprilie 2003 către SC P.SRL.
Analizând recursul Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Constatarea faptelor, astfel cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi este atributul exclusiv al instanţelor de fond iar hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată cu privire la situaţia de fapt cu suficientă claritate, prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva în fapt şi în drept hotărârea constituind una din garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Identificarea imobilului în cazul cererilor prin care se solicită retrocedarea acestora este o cerinţă esenţială, prevăzută de altminteri şi prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) din lege iar operaţiunea se impune cu atât mai mult în cazul în care există indicii cu privire la modificarea datelor de identificare ale imobilelor între momentul deposedării de către stat a imobilului, în speţă în anul 1958, şi momentul la care se solicită retrocedarea în natură a acestuia, anul 2001.
Măsura se impunea în cauza dedusă judecăţii şi faţă de împrejurarea că pârâta s-a apărat în sensul că nu mai deţine imobilul în litigiu întrucât acesta ar fi făcut obiectul unei înstrăinări în favoarea unei alte persoane, mai înainte de declanşarea procedurii judiciare, situaţie în care persoana îndreptăţită urma să îşi precizeze, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, poziţia sa procesuală faţă de eventualele acte de înstrăinare ale imobilului întocmite de entitatea deţinătoare.
O asemenea omisiune săvârşită de instanţele de fond este esenţială şi impune reluarea judecăţii cauzei de la prima instanţă.
Aşa fiind, reţinând că împrejurările de fapt ale cauzei, pentru considerentele arătate, nu au fost pe deplin stabilite, în conformitate cu dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârile date de instanţele de fond şi a trimite cauza pentru reluarea judecăţii la prima instanţă.
În rejudecare, instanţele vor proceda la identificarea imobilului care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamantul D.I. cu privire la care se afirmă că la momentul naţionalizării era situat în „str. S. (...) nr. 223" vor stabili dacă acesta se individualizează în prezent prin aceleaşi elemente de identificare şi, respectiv, care este situaţia juridică actuală a bunului.
Faţă de menţiunile din anexa la Decretul de naţionalizare din care rezultă că din patrimoniul numiţilor„D.E. şi H.I." au fost naţionalizate imobilele din „str. S. nr. 151 şi nr. 223 cu 3 apartamente naţionalizate" instanţa va stabili care este compunerea imobilului a cărei retrocedare o solicită reclamantul (nr. 223) şi dacă acesta este distinct de cel situat la nr. 151 şi care face obiectul unei alte cereri de restituire formulată într-un alt proces de numita H.C.
Dată fiind strânsa legătură existentă între cele două cereri de restituire a celor două imobile instanţa urmează a analiza utilitatea întrunirii celor douăprocese.
În soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului, instanţele de fond vor avea în vedere că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscut în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Cu alte cuvinte, în speţa dedusă judecăţii, întinderea dreptului de proprietate al reclamantului ca, de altminteri, şi cel al moştenitoarei defunctului D.E.Z., H.C., se prezumă a fi cea trecută la poziţia 8 din anexa la Decretul nr. 92/1958.
Totodată, instanţele vor avea în vedere că prin intrarea în vigoare la 14 februarie 2001a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilele care cădeau în sfera sa de aplicare a acestui act normativ, cum este şi cel în litigiu, opera o indisponibilizare legală până la finalizarea procedurilor legale instituite prin acest act normativ în favoarea foştilor proprietari deposedaţi de stat în mod abuziv sau a moştenitorilor acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Tecuci prin Primar împotriva deciziei nr. 291/A din 22 februarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 557 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9119/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8549/2005. Civil → |
|---|
