ICCJ. Decizia nr. 9037/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9037
Dosar nr. 7254/1/2005
nr. vechi 1715/2005
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată iniţial la data de 11 septembrie 2001 reclamanta J.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei Dumbrăveni, judeţul Vrancea anularea dispoziţiei nr. 43 din 14 august 2001 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1371 mp, situat în comuna Dumbrăveni, făcându-i-se ofertă pentru plata sumei de 50.356.820 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că în mod nejustificat pârâta a considerat că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât Ordinul nr. 26 din 8 februarie 2001 emis de prefectul judeţului Vrancea prin care i-a fost atribuită în proprietate suprafaţa de 1248 mp numitului I.I. a fost anulat prin Ordinul nr. 154 din 24 august 1993, iar prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în contradictoriu cu I.I. s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că acestuia i-a fost atribuită în folosinţă, în vederea construirii unei locuinţe numai suprafaţa de 250 mp teren.
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Vrancea s-a respins ca nefondată contestaţia, reţinându-se, în esenţă, că dispoziţia nr. 43 din 14 august 2001 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nemaifiind posibilă.
Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, însă prin Decizia civilă nr. 20/A din 8 aprilie 2002 Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul, cu motivarea că I.I. a edificat pe terenul în litigiu o serie de construcţii în baza unei autorizaţii de construcţie, iar faptul că ulterior aceasta a fost anulată nu poate conduce la concluzia că I.I. a ridicat construcţiile fără forme legale.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către contestatoare care a criticat hotărârea în sensul că s-a considerat în mod greşit că restituirea terenului în natură nu este posibilă întrucât numitului I.I. i-a fost atribuită numai suprafaţa de 250 mp.
Prin Decizia nr. 4283 din 28 octombrie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, s-a admis recursul declarat de contestatoare, s-a casat Decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt se impune a se discuta necesitatea efectuării unor expertize tehnice pentru a se individualiza întreaga suprafaţă de teren ce a constituit proprietatea autorilor reclamantei, a se determina suprafaţa de teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a se determina suprafaţa de 250 mp teren atribuită în folosinţă lui I.I. şi a se identifica amplasamentul construcţiei edificată de acesta în limitele autorizaţiei administrative.
În rejudecare, I.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul Primăriei, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei.
În sensul dispoziţiilor deciziei de casare, în cauză s-a efectuat o expertiză topometrică.
Prin Decizia civilă nr. 1394/A din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a admis apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 10/2002 a Tribunalului Vrancea pe care a schimbat-o şi în rejudecare, s-a admis acţiunea formulată de reclamantă, s-a anulat în parte dispoziţia nr. 43 din 14 august 2001 emisă de primarul comunei Dumbrăveni numai în ce priveşte pct. 2 în sensul că s-a dispus restituirea în natură reclamantei a suprafeţei de 1321 mp teren intravilan în comuna Dumbrăveni, astfel cum a fost delimitat în schiţa anexa 2 la raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză.
A fost menţinută oferta de restituire prin echivalent valoric pentru suprafaţa de 250 mp intravilan, precum şi restul dispoziţiei nr. 43/2001.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele considerente: prin sentinţa civilă nr. 144 din 5 iulie 1996 a Curţii de Apel Ploieşti, irevocabilă, s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 prin care s-a atribuit în proprietatea numitului I.I. suprafaţa de 1248 mp intravilan. Construcţiile şi amenajările ridicate de intervenient în afara suprafeţei de 250 mp şi a autorizaţiei nr. 1/1990 constituie construcţii fără autorizaţie şi terenul pe care s-au edificat trebuie restituit foştilor proprietari.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că Decizia este netemeinică şi nelegală în parte, în ceea ce priveşte „atribuirea în proprietate către I.I. a suprafeţei de 250 mp", întrucât i-a creat acestuia o situaţie avantajoasă, de a transforma dreptul de folosinţă atribuit în anul 1990, într-un drept de proprietate.
În acest mod, susţine recurenta, au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cât şi autoritatea de lucru judecat reţinută în Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ, nr. 2266/1997 prin care s-a reţinut că intervenientului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 22 şi art. 35 din Legea nr. 18/1991.
Pârâtul primarul comunei Dumbrăveni a invocat drept temei legal al recursului prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs acest pârât susţine că s-au încălcat prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, întrucât toate construcţiile edificate de intervenient sunt autorizate, cu câteva excepţii pentru construcţiile care nu necesitau emiterea de autorizaţie şi nu sunt demontabile. Prevederile art. 23 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 18/1991 atestă dreptul de proprietate în zona cooperativizată, situaţie în care se află şi intervenientul în cauză.
Se mai susţine că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1321 mp, şi menţinerea dispoziţiei pentru 250 mp, diferenţa dintre aceste suprafeţe fiind de 1121 mp.
În sensul prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se critică Decizia pentru ignorarea punctului de vedere exprimat de expertul consilier C.D. şi a obiecţiunilor formulate faţă de expert C.A.
Recursul declarat de intervenient este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., regăsindu-se aceleaşi critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, neconcordanţa suprafeţelor de teren cuprinse în decizie şi cât ar rămâne în realitate după scăderea suprafeţei de 250 mp, precum şi modul de apreciere şi însuşire a expertizei efectuate în cauză, ca şi în recursul declarat de pârât.
Verificându-se legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că toate recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Deşi recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 nu precizează care dispoziţii au fost încălcate şi în ce anume constă pretinsa încălcare, pentru a se putea exercita un control asupra legalităţii deciziei recurate.
Nu se poate reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat, invocată de această recurentă, în legătură cu Decizia nr. 2266/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia contencios administrativ.
Această instituţie poate fi invocată numai în situaţia îndeplinirii cerinţelor exprese ale art. 1201 C. civ. privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care însă nu se regăseşte în speţa de faţă.
Întrucât motivele de recurs formulate de pârât şi intervenient privesc aceleaşi critici aduse deciziei pronunţată în apel, analiza acestora se constituie răspuns pentru ambele recursuri.
Esenţial în rezolvarea litigiului de faţă este faptul că prin sentinţa civilă nr. 144/1996 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi comercial, irevocabilă prin Decizia nr. 2266/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 emis de Prefectul judeţului Vrancea, prin care i se atribuise intervenientului Iacob Ion, în proprietate, suprafaţa de 1248 mp teren, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 18/1991.
Faţă de această hotărâre cu autoritate de lucru judecat, nu mai pot fi luate în consideraţie susţinerile celor doi pârâţi privind edificarea construcţiilor de către intervenient în baza autorizaţiilor nr. 4/1994 şi respectiv nr. 1617/1995, având în vedere că ordinul în baza căruia au fost emise a fost anulat.
Ca atare, întreaga apărare formulată de recurenţii în cauză în legătură cu teoria construcţiilor autorizate şi implicit încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 23 din Legea nr. 18/1991, este irelevantă faţă de situaţia ulterioară pronunţării hotărârii prin care s-a anulat ordinul nr. 154/1993, intervenientul pierzând titlul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Criticile vizând neconcordanţa dintre suprafaţa de teren ce se atribuie reclamantei şi diferenţa care ar rezulta din operaţiunea de scădere a 250 mp din totalul de 1321 mp, sunt întemeiate, însă nu pot fi luate în considerare ca şi motiv de recurs, întrucât situaţia semnalată poate fi remediată în condiţiile art. 281 C. proc. civ., fiind evident o eroare materială.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. privind modul de apreciere şi însuşire a expertizelor efectuate în cauză este de asemeni nefondat, atât timp cât se are în vedere o suprafaţă de teren ce excede celei de 250 mp, situaţie tranşată, în raport cu cele menţionate.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea J.E., de pârâtul Primarul comunei Dumbrăveni şi de intervenientul I.I. împotriva deciziei nr. 1394/A din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8994/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 903/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
