ICCJ. Decizia nr. 9369/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9369
Dosar nr. 2857/2/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 13 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a a fost respinsă contestaţia formulată de M.A., B.S., B.I., B.Ş.D. şi N.Ş.C. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva dispoziţiei nr. 1540 din 19 septembrie 2003 prin care au fost respinse notificările nr. 1028 din 19 iulie 2001, 1408 din 1 august 2001 şi 1199 din 23 iulie 2001 privind imobilul situat în Bucureşti. Cei în cauză au solicitat să se constate că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, în condiţiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 10/2001 şi în consecinţă au solicitat restituirea în natură a părţii din imobil, ce nu a fost înstrăinată şi în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit tabelului de depunători de acţiuni la B.C. SA Craiova autorii lor: C.C.N., C.N., M.B., V.M., C.M., E. şi B.N. au avut această calitate. S-a reţinut calitatea de moştenitori legali ai contestatorilor, cu excepţia lui N.Ş.C., al cărui certificat de moştenitor creează anumite nelămuriri în raport de împrejurarea că acesta a fost considerat moştenitor legal deşi autorul său a decedat în anul 1948, iar fiica acestuia G.I.C. a renunţat la moştenire, conform declaraţiei autentificate sub nr. 169 din 8 ianuarie 1949.
Pe fond s-a considerat că Decizia contestată este legală şi temeinică întrucât cei în cauză nu au dovedit calitatea de proprietari asupra imobilului a autorilor lor, ceea ce se putea realiza numai printr-un act translativ sau constitutiv de drepturi, care au forţă probantă absolută de sine stătătoare.
Apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 307 din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentinţa, fiind admisă contestaţia.
S-a dispus anularea dispoziţiei contestate şi obligarea Primarului Municipiului Bucureşti de a soluţiona notificările în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005.
S-a considerat că cei în cauză au produs dovezi în legătură cu dreptul de proprietate al autorilor lor cu referire la art. 22 alin. (1) lit. d) din HG nr. 498/2003 şi art. 221 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005, care instituie o prezumţie legală a existenţei şi întinderii dreptului de proprietate. De asemenea s-a reţinut că părţile şi-au dovedit calitatea de moştenitori legali, inclusiv N.Ş.C., al cărui certificat de moştenitor nu a fost anulat. În această calitate de moştenitori ai acţionarilor unei persoane juridice, cei în cauză nu au vocaţie la restituire în natură, ci numai îndreptăţirea la despăgubiri potrivit legii speciale.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile de intervenţie accesorie formulate de SC D.G.A.I. SRL şi SC C.P. Lipscani, dată fiind soluţia asupra apelului şi poziţia procesuală a părţii în favoarea căreia s-a făcut intervenţia, în raport de care se subordonează.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile.
Primarul Municipiului Bucureşti a solicitat casarea deciziei dată în apel şi menţinerea sentinţei, întrucât cei în cauză nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra imobilului în litigiu şi în plus că actele doveditoare au fost depuse după expirarea termenului de 18 luni prevăzut de lege instanţa având îndreptăţirea de a analiza legalitatea şi temeinicia deciziei numai în raport de actele depuse până la data soluţionării ei.
Contestatorii A.M., S.B., I.C.B., Ş.D.B. şi Ş.C.N. critică hotărârea din apel în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. susţinând că art. 31 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speţă şi că fiind toţi membrii aceleiaşi familii, pot cere restituirea în natură a bunului ce a aparţinut societăţii.
La data de 30 ianuarie 2006 a declarat recurs şi intervenienta SC D.G. A.I. SRL prin care a solicitat casarea deciziei dată în apel şi menţinerea soluţiei de fond, întrucât cei în cauză nu au dovedit dreptul de proprietate pretins iar N.Ş.C. nu are calitatea de moştenitor.
Recursurile nu sunt întemeiate urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:
Curtea de Apel Bucureşti a considerat că cei în cauză sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în raport de probele administrate privind calitatea de acţionari, deţinători de acţiuni ai autorilor lor la B.C. SA şi de cuprinsul actului de naţionalizare.
Se constată că astfel s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, text nou introdus prin Legea nr. 247/2005 potrivit căruia în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Cum în speţă nu au fost administrate probe contrare, actul de preluare fiind necontestat, rezultă că prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale redate, precum şi a dispoziţiilor corespunzătoare din normele de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 498/2003, astfel că recursul declarat de intimat şi intervenientă în interesul acestuia motivat în sensul arătat nu este de admis.
Tot astfel, apare ca eronată teza potrivit căreia instanţa este ţinută să examineze legalitatea şi temeinicia deciziei de soluţionare a notificării numai în raport de actele depuse în faţa comisiei, întrucât nici o dispoziţie legală din legea aplicabilă nu are astfel de
prevederi. În plus, natura juridică a termenului de depunere a actelor, ce poate fi calificată numai ca un termen de recomandare, ceea ce rezultă fără dubii din redactarea textului în sensul că...actele „pot" fi depuse ... este de natură a înlătura susţinerile din recurs.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitor legal a lui N.Ş.C. este de reţinut că acesta şi-a dovedit calitatea invocată prin certificatul de moştenitor nr. 81 din 16 noiembrie 2001 privitor la succesiunea defunctului C.C.N. în calitate de fiu (fila 57 dosar fond).
În prezenţa acestui certificat de moştenitor nu pot fi acceptate alte mijloace de probă şi cu atât mai puţin „îndoieli" pentru a se ajunge la o constatare contrară menţiunilor certificatului. În acest sens sunt dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 potrivit căruia până la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor, face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor.
Faţă de cele arătate recursurile declarate de intimat şi intervenientă împotriva soluţiei dată în apel sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Tot astfel nu este de admis nici recursul declarat de contestatori împotriva aceleiaşi decizii.
Este exact că soluţia dată în apel vizează anularea dispoziţiei Primarului prin care au fost respinse notificările formulate de cei în cauză şi obligarea acestuia de a soluţiona toate cererile în conformitate cu prevederile art. 31din Legea nr. 10/2001. Aceasta înseamnă că s-a hotărât în sensul că cei în cauză sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile legii speciale şi nu la restituire în natură.
Soluţia este în afara criticii pentru că instituirea dreptului la despăgubiri, astfel cum este reglementată de art. 31 din Legea nr. 10/2001 se referă expres la persoanele indicate prin art. 3 alin. (1) lit. b).
Ori, aşa cum s-a arătat îndreptăţirea recurenţilor la măsuri reparatorii este încadrată tocmai în aceste prevederi legale, ce vizează persoanele fizice, în speţă moştenitorii acestora, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilul.
Prin urmare, în temeiul textului menţionat recurenţii au dreptul numai la despăgubiri în condiţiile legii speciale cum s-a hotărât corect prin hotărârea dată în apel.
De aceea, recursurile de faţă urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Primarul General al Municipiului Bucureşti, de intervenienta SC D.G. & A.I. SRL şi de reclamanţii B.C.I., B.S., B.Ş.D., M.A., Ş.C.N. împotriva deciziei civile nr. 307/A din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9311/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
