ICCJ. Decizia nr. 97/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 97
Dosar nr. 7953/44/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 6367/2002, C.E. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 4536/2002 emisă de Primarul municipiului Brăila prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 120,77 mp situat în Brăila, cu motivarea că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că mama sa T.M. a cumpărat de la numitul U.E., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8370 din 14 octombrie 1971, imobilul compus din terenul în suprafaţă de 235 mp şi construcţia având 3 camere, 3 antreuri, bucătărie, magazie, de la adresa sus-menţionată.
La data de 4 noiembrie 1976, mama sa a vândut soţilor C.C. şi T. o parte din imobil, respectiv 2 camere şi 2 antreuri, suprafaţa de 120,77 mp trecând în proprietatea statului, ca efect al Legii nr. 58/1974.
În anul 1983, soţii C. au vândut construcţia cumpărată către soţii D.R. şi D.A., fără terenul de 120,77 mp care fusese scos din circuitul civil în baza Legii nr. 58/1974.
În anul 1993 soţii D. au obţinut titlu de proprietate pentru acest teren prin Ordinul Prefectului judeţului Brăila nr. 266 din 11 martie 1993, ordin care însă a fost parţial anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 612 din 23 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila s-a respins ca nefondată contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că terenul în suprafaţă de 120,77 mp a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cumpărătorilor transmiţându-li-se numai dreptul de folosinţă.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului judeţului Brăila nr. 266 din 11 martie 1993 s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul în cauză în favoarea actualilor deţinători ai construcţiei, soţii D.
Prin Decizia nr. 614 din 7 iunie 1998 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ordinul sus-menţionat a fost anulat parţial, fiind menţinut în limita suprafeţei de 100 mp.
Faţă de această nouă situaţie, Prefectul judeţului Brăila a emis Ordinul nr. 108 din 10 martie 2005 prin care i se recunoaşte numitei C.E. dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 20,17 mp, indiviz din 120,77 mp, ordin care nu a fost desfiinţat.
Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză, invocând nulitatea absolută a acesteia întrucât nu este motivată în drept. S-a mai susţinut că se impunea admiterea contestaţiei şi restituirea în natură a terenului, atât timp cât a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 120,77 mp.
Prin Decizia civilă nr. 861/A din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt existentă, pe baza interpretării judicioase a probelor legal administrate şi a motivat amplu şi convingător, cu trimitere la textele de lege aplicabile.
S-a mai reţinut că deşi reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitoare a defunctei Toma Maria, restituirea suprafeţei de 120,77 mp nu este posibilă, deoarece Ordinul prin care li s-a reconstituit soţilor D. dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 100 mp nu a fost desfiinţat, astfel că este justificată numai restituirea suprafeţei de 20,17 mp.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea a fost motivată lapidar, ceea ce echivalează cu lipsa motivării şi că a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susţine că motivarea în sine a deciziei recurate cuprinde doar o frază, fără a se explica de ce nu se aplică dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 şi de ce ordinul nr. 266/1993 este opozabil instanţei, în condiţiile în care la data emiterii sale Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare.
Se mai susţine că hotărârea se bazează pe o interpretare greşită a Legii nr. 10/201, deoarece terenul în litigiu a fost confiscat ca urmare a Legii nr. 58/1974, fără despăgubire, iar toată argumentaţia juridică este fundamentată pe existenţa Ordinului nr. 108/2005 care nu a fost atacat de recurentă, motivare contrară însă art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate de recurentă, neregăsindu-se cele două ipoteze consacrate de text, deoarece Decizia pronunţată în apel este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Chiar dacă motivarea deciziei recurate este succintă, se antamează problemele esenţiale ale speţei, ştiut fiind că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere.
Nu este întemeiată nici critica vizând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că nu sunt îndeplinite cerinţele ipotezelor indicate de text, întrucât Decizia recurată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele deciziei criticate relevă elementele de fapt care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă nu a fost încălcată în litera şi specificul ei, nu a fost interpretată eronat şi nici aplicată greşit.
Situaţia terenului în litigiu, în suprafaţă de 120,77 mp, a fost rezolvată prin emiterea Ordinului nr. 266/1993 şi nr. 108/2005, în baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, republicată, împrejurare faţă de care devin incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 (actualmente 47) din Legea nr. 10/2001, cum susţine recurenta.
Acest text de lege acordă posibilitatea solicitării de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile legii, persoanelor îndreptăţite şi celor vătămate într-un drept al lor, cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, li s-au respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiuni având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv, situaţie care însă nu se regăseşte în speţă.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 861/A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 98/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9369/2005. Civil → |
---|