ICCJ. Decizia nr. 953/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 953
Dosar nr. 28523/1/2005
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1490/2004 emisă de primarul municipiului Piteşti s-a respins notificarea formulată de Gherghina Maria, având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 440 mp şi restituirea în echivalent a suprafeţei de 400 mp, situat în Piteşti, cu motivarea că notificatoare nu a dovedit cu acte că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, ci prin cedarea lui de bună voie şi, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 2.3 din Normele metodologice în cazul donaţiilor se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatare a nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Petenta a formulat contestaţie împotriva acestei dispoziţii, solicitând anularea acesteia şi restituirea imobilului, în natură a suprafeţei de 440 mp şi în echivalent pentru 400 mp, cu motivarea că declaraţia dată la 7 mai 1960 prin care se obligă să cedeze suprafaţa de 876 mp teren, în schimbul acestuia pretinzând despăgubiri conform H.C.M. nr. 1676/1959, nu poate fi considerată o donaţie, întrucât nu a existat consimţământul donatorului, solicitare pecuniară fiind de natură a înlătura orice dubiu cu privire la semnificaţia termenului „a ceda".
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 18 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a admis cererea şi s-a anulat dispoziţia nr .1490/2004, dispunându-se restituirea în natură a suprafeţei de 440 mp teren, situat în Piteşti.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele: conform declaraţiei dată în anul 1960, petenta şi autorul său G.S. au cedat statului suprafaţa de 876 mp, în schimbul acestor terenuri solicitând despăgubiri în numerar potrivit H.C.M. nr. 1676/1959. Această declaraţie nu este un act gratuit, întrucât s-au cerut despăgubiri, gratuitatea fiind de esenţa donaţiei, conform art. 801 şi art. 803 C. civ. Ca atare, se arată în motivare, nu se poate reţine că modalitatea de intrare a imobilului în proprietatea statului a fost donaţia, astfel că în mod nelegal s-a respins notificarea.
În raport cu dispoziţiile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 440 mp, rămasă liberă, după cum s-a constatat prin raportul de expertiză efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul Primarul municipiului Piteşti, care a susţinut că notificatoare nu a făcut dovada că imobilul a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, că aceasta nu a dovedit că în schimbul donaţiei a primit vreo sumă de bani, încât să se considere că actul intitulat „declaraţie" nu constituie donaţie în favoarea statului şi că instanţa de fond a făcut o interpretare subiectivă a donaţiei şi a naturii juridice a acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 379/A din 20 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa, în sensul că acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin actul denumit „declaraţie" terenul în litigiu a fost cedat statului şi nu s-a făcut dovada că petenta ar fi primit despăgubire în schimbul donaţiei.
S-a mai reţinut că în speţă nu există o hotărâre judecătorească prin care s-a admis acţiunea în anulare sau constatarea nulităţii donaţiei, aşa cum cer dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 din Normele metodologice.
Contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa a interpretat greşit, actul dedus judecăţii şi prin aceasta a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, astfel, „declaraţia" din 7 mai 1960 nu este o donaţie, întrucât nu îndeplineşte cerinţele art. 801 şi art. 803 C. civ., lipsind intenţia de a gratifica, cedarea imobilului fiind condiţionată de obţinerea unei despăgubiri în numerar, potrivit HCM nr. 1676/1959.
În susţinerea acestui motiv de recurs, se invocă şi lipsa actului de acceptare a donaţiei, prevăzut prin Decretul nr. 478/1954, în concordanţă cu dispoziţiile art. 814 C. civ., şi se concluzionează că respectiva declaraţie este o promisiune unilaterală de a vinde;
- hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind vorba de o donaţie şi cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. g) din acelaşi act normativ, referitoare la „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil..".
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a actului dedus judecăţii şi, prin aceasta, a schimbat natura şi înţelesul lui.
Astfel, s-a apreciat în mod eronat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, reţinând că înscrisul autentic încheiat la data de 7 mai 1960, denumit „declaraţie", este un contract de donaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 801 şi art. 803 C. civ., „donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit, prin care una din părţi numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează patrimoniul cu un drept privind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar fără a urmări să primească ceva în schimb".
Ca atare, ceea ce caracterizează donaţia este intenţia de a gratifica, animus donandi.
În speţă, declaraţia la care se face referire cu cuprinde acest element subiectiv, care este de esenţa donaţiei. Astfel, în respectivul act (f.31 fond), s-a menţionat expres că „în schimbul suprafeţei cedate, pretindem să ni se dea o despăgubire legală în numerar, potrivit HCM nr. 1676/1959". Prin art. 1 din acest act normativ se stabilea „tarifele de plată ale construcţiilor şi terenurilor din oraşe şi comune", „pentru evaluarea terenurilor şi construcţiilor trecute în proprietatea statului prin expropriere, schimb sau vânzare cumpărare".
Este evident că o „cedare" de imobile efectuată în baza acestui act normativ nu era făcută cu scopul de a gratifica, ci cu titlul oneros, în scopul obţinerii despăgubirii prevăzute de HCM nr. 1676/1959 şi Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea statului a terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau acţiuni de interes public naţional.
Un alt element esenţial al donaţiei este acceptarea donaţiei, acceptare care trebuie făcută prin act autentic, în raport cu dispoziţiile art. 814 C. civ. şi art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului.
O asemenea cerinţă legală nu a fost îndeplinită în cauză.
În acest context, în lipsa celor două elemente esenţiale, intenţia de a gratifica şi acceptarea donaţiei, nu putem vorbi de un contract de donaţie în cauza de faţă.
Întrucât nu ne aflăm în prezenţa unui astfel de contract, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, care condiţionează restituirea imobilelor donate statului de admiterea unei acţiuni în anulare sau constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi în ce priveşte dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 prin care se defineşte noţiunea de imobile preluate în mod abuziv. În litera şi spiritul acestei legi este vorba de o preluare abuzivă indiferent dacă imobilul a fost luat cu titlu sau fără titlu.
În speţă însă, imobilul a fost preluat de stat fără titlu, actul de care s-au prevalat, „declaraţia" din anul 1960, nu are valoarea juridică a unui contract de donaţie, cum s-a susţinut.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica Decizia pronunţată în apel în sensul respingerii apelului declarat de Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Argeş, în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.M. împotriva deciziei civile nr. 379/A din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 9 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 965/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 963/2005. Civil → |
|---|
