ICCJ. Decizia nr. 963/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 963
Dosar nr. 3717/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului cererii de intervenţie şi a recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Prahova, la 28 noiembrie 2000 reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâţii M.L., G.S. şi B.D.M. pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren de 2270 mp situat în Buşteni, Poiana Ţapului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul prin cumpărare de la N.C.(contract încheiat la 22 noiembrie 1945 şi autentificat la nr. 3690/1945 transcris la nr. 4784 la Tribunalul Prahova), teren situat în Buşteni punctul „Cumpătu" obţinut terenul prin secţia civilă 584 din 30 iunie 1999 a Judecătoriei Sinaia în urma unui partaj succesoral de pe urma defunctului N.C. decedat la 2 ianuarie 1953.
Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 73 din 15 februarie 2002 a admis în parte acţiunea. A obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 1529,6 mp situat în Buşteni, cartier Poiana Ţapului, identificat potrivit raportului de expertiză topometrică întocmită de ing. P.A. pentru aliniamentul 1 c bd c 31.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.831.480 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
N.C., autorul pârâţilor a fost împroprietărit în 1925 cu teren 10.000 mp în Poiana Ţapului punctul „Cumpătu" şi acesta, în timpul vieţii, a înstrăinat succesiv acest teren mai multor persoane, suprafaţa de 9510 mp
Înstrăinările au fost făcute la 25 iunie 1945, lui G.Ş. (teren de 510 mp), lui P.S.(teren de 2.000 mp), lui Ş.A.(teren de 2000 mp), iar la 22 noiembrie 1945 către M.G.A.(teren de 1.000 mp), către O.A.(teren de 1.000 mp), şi către N.E. (teren de 3.000 mp).
Ca urmare, la momentul decesului lui N.C., în 1953, în masa de împărţit nu putea fi menţionată nici o suprafaţă de teren.
S-a mai reţinut că în 1999 a avut loc o partajare între comoştenitori a terenului de 3840 mp despre care Primăria Buşteni a arătat că provine din împroprietărirea făcută defunctului în 1925. Această atribuţie nu poate fi opusă reclamantei, ea dovedind cu înscrisuri autentice că autorul ei a înstrăinat încă din timpul vieţii sale suprafaţa de teren cu care a fost împroprietărit.
În prezenţa titlurilor invocate pentru terenul revendicat de reclamantă: actul de vânzare-cumpărare din 1945 şi respectiv de pârâţi pentru terenul deţinut, sentinţa civilă nr. 584/1994 a Judecătoriei Sinaia, instanţa a cumpărat titlurile.
Constatând că ele provin de la acelaşi autor s-a dat prioritate titlului mai vechi.
Împotriva acestei soluţii pârâţii B.D.M., G.S. şi M.L. au declarat apel.
Curtea de Apel Ploieşti din Decizia 54 din 5 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul.
Criticile formulate în apel.
- nulitatea acţiunii cu care a fost investită instanţa prin aceea că reclamanta nu a semnat şi nu şi-a indicat nici domiciliul nici datele de stare civilă.
- ignorarea dispoziţiilor privind necesitatea supralegalizării actelor străine folosite în proces (procură) potrivit art. 165 Legea 195/1992, a dispoziţiilor art. 112 şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ.;
- neidentificarea terenului revendicat;
au fost respinse ca nefondate.
S-a reţinut că sub aspectul formal nu au fost invocate criticile pe parcursul procesului, motive de anulare invocate putând fi acoperite. S-a mai constatat că în cuvântul de fond apelanţii au cerut respingerea acţiunii ca nedovedită şi nu constatarea nulităţii cererii. Analizând însă acţiunea şi din perspectiva condiţiile de formă supus de regulile de procedură s-a constatat că acesteia nu i se pot reţine neajunsuri care să atragă sancţiunea nulităţii la dosar existând dovada că reclamanta a dat procură numitei S.R.M. S-a mai reţinut că în cauză nu se aplică Legea nr. 105/1992 reclamanta formulând acţiunea prin avocat ales cu mandat valabil ceea ce face de prisos examinarea procurii.
S-a mai constatat că deplasarea în România a reclamantei a fost împiedicată de raţiuni medicale şi rezolvarea pe fond a cauzei a fost confirmată de instanţa de apel. Nu s-au primit nici criticile cu privire la efectuare expertizei neindicându-i dispoziţiile procedurale nerespectate, admiterea sau respingerea unui supliment de expertiză fiind de atributul instanţei.
Împotriva acestei soluţii pârâţii au formulat recurs întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Sub primul aspect invocat tot pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 82 şi art. 112 modificate de OG nr. 59/2002, acţiunea trebuind să fie anulată pentru că nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai arătat că nu s-au respectat dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 105/1992 în sensul că nu s-a respectat cerinţa supralegalizării documentelor străine.
Pe fond s-a arătat că soluţia e nelegală pentru că terenul nu s-a identificat iar expertiza nu a fost corect întemeiată.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru considerentele următoare:
Critica privind nerespectarea art. 165 Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raportului de drept internaţional privat este nefondată.
Pârâţii s-au referit la procura dată numitei S., de către reclamantă care s-ar putea nici să nu mai fie în viaţă, ea nefiind niciodată legitimate.
Se reţine că prin acţiune reclamanta şi-a ales domiciliul procesual la numita S.R., acţiunea fiind semnată de avocat, cu dezlegare în dosar. Pe parcursul procesului s-au prezentat 3 procuri date de reclamantă numitei S. la 3 decembrie 2001 (dosar de fond), 22 ianuarie 2004 şi 28 octombrie 2003 (în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În raport de modalitatea aleasă de reclamantă pentru formularea acţiunii, cu domiciliu ales şi angajarea unui avocat nu era nevoie să prezinte procură pentru persoana la care şi-a ales domiciliul pentru a-i fi comunicate actele în proces.
În al doilea rând se constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 105/1992.
Aplicarea acestei legi este exclusă, potrivit art. 10, în cazul în care convenţii internaţionale la care România este parte, stabilesc o altă reglementare.
În speţă reclamanta, folosindu-se de acte eliberate pe teritoriul SUA, pentru puterea lor probatorie, ar putea fi incidente dispoziţiile Convenţiei de la Haga 1961 cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine. La această convenţie sunt părţi atât SUA cât şi România (aceasta din urmă a adoptat Convenţia prin OG din 24 august 1999). Potrivit acestei convenţii, art. 2, fiecare stat scuteşte de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său.
Potrivit art. 3 al aceleiaşi Convenţii, singura formulată care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarului actului, identitatea sigiliului sau ştampilei este aplicarea unei apostile.
În cazul concret, dedus judecăţii fiind însă vorba de o procură dată de reclamantă la New York în faţa şi autentificată de un consul român de la Consulatul României la New York (în dosarul de recurs), o asemenea formalitate nu mai este necesară, documentele întocmite de agenţii diplomatici sau consulari ieşind de sub incidenţa Convenţiei de la Haga[potrivit dispoziţiilor exprese prevăzute în art. 1 alin. (3) al aceleiaşi Convenţii].
Potrivit consemnării agentului consular, reclamanta a fost identificată cu paşaportul SUA nr. 157451746 eliberat de Passport Agency National CTR la 17 februarie 1998.
Actul întocmit de diplomaţia română are puterea unui act autentic în temeiul art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995.
Nici pe fond, criticile formulate de pârâţi nu sunt întemeiate.
Instanţele au făcut o corectă apreciere a faptelor deduse judecăţii, când au constatat că asupra terenului pretins atât reclamanta cât şi pârâţii au prezentat titluri valabile care au avut ca autor pe aceeaşi persoană.
Instanţa prin compararea titlului în mod corect a dat preferinţă actului reclamantei, având în vedere vechimea actului reclamantei (1945) în raport de actul pârâţilor (1999) precum şi în raport de probele administrate şi având în vedere dovezile proprietarului iniţial al terenului, N.C., a vândut, cât era în viaţă, cu acte autentice cca 9500 mp din cei 10.000 mp teren cu care a fost împroprietărit în 1925.
Nici critica în sensul că terenul pretins de reclamantă nu a fost identificat nu poate fi reţinută.
La instanţa de fond s-a efectuat o expertiză topografică de către expert A.P. care a răspuns şi la obiecţiunile formulate de pârâţi.
S-a reţinut că expertul a analizat titlurile părţilor, în raport de constatările de pe teren a individualizat terenul conform schiţei de la filele 49 şi 118 din dosarul 9079/2000 în cadrul suprafeţei totale măsurată de 3506 mp a identificat atât terenul revendicat de reclamantă, 2262 mp (în perimetrul a BCbdef) cât şi terenul ocupat de pârâţi 1938 mp conform sentinţei civile 584/1999 (în perimetrul 1C23).
Instanţa a scăzut din terenul măsurat, terenul deţinut de pârâţi şi a constatat suprafaţa de 1568 mp.
Din această suprafaţă a fost exceptată porţiunea de teren constatată a fi deţinută de A.M., persoană care nu figurează în proces.
A fost astfel admisă acţiunea numai pentru 1529,6 mp situată, conform schiţei amintite, în perimetrul 1cbde31.
În sfârşit instanţa de recurs urmează a se pronunţa şi asupra cererii de intervenţie în interesul pârâtei S.G., de către Liga Democratică pentru Dreptate.
Cu privire la această cerere se constată următoarele:
La 7 aprilie 2003 înainte de primul termen de judecată în recurs intimata mai sus amintită a formulat o cerere de intervenţie în interesul unuia din pârâţi, S.G.
Prin cererea de intervenţie care nu a fost motivată în drept, a fost supusă în atenţia instanţei situaţia pârâtei G.S. care este totodată şi membră a Ligii şi care a dat acesteia procură de reprezentare în proces (autentificate la nr. 404 din 6 martie 2003).
S-a arătat că Liga are „deplină încredere în completul de judecată fiind convinşi că în baza probelor administrate acesta va pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.
În notele scrise depuse la dosar la 17 ianuarie 2005 Liga şi-a argumentat calitatea de intervenient pe următoarele acte:
- sentinţa civilă 2312/1990 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i s-a acordat personalitate juridică;
- autorizaţie de funcţionare;
- certificatul de înscriere a persoanei juridice şi pe dispoziţiile din Statutul Federaţiei Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Integrare Euro-Atlantică din România.
În proces pârâţii B.D.M. şi M.L. au dat procură de reprezentare pârâtei G.S.(filele 51 – 52 dosar de recurs).
Potrivit art. 67 C. proc. civ. părţile pot să exercite drepturile procesuale personale sau prin mandatar, iar mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Liga Democratică pentru Dreptate a fost mandatată în mod expres de pârâta G.S., prin procura 404 din 6 martie 2003 (fila 17 din dosar), să reprezinte şi să-i susţină interesele acestei părţi în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale, în condiţiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare Liga participă în proces în calitate de parte în reprezentarea pârâtei G.S.
Această calitate exclude introducerea în cadrul aceluiaşi proces şi în numele părţilor reprezentate o cerere de intervenţie în interesul părţilor pe care de fapt şi de drept (procedural) le reprezintă.
Ca urmare, cererea de intervenţie se va respinge ca neîntemeiate condiţiile prevăzute de art. 49 C. proc. civ. impunând ca intervenţia să fie făcută, într-o „pricină ce urmează între cele două părţi".
Ca atare, nu se poate identifica intervenientul cu una din părţi, cum este cazul în procesul de faţă.
Cât priveşte apărările pârâţilor s-a răspuns la acestea în analizarea motivelor de recurs.
Pentru considerentele arătate se va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de intervenţie formulată de Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în favoarea recurentei-pârâte G.S.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâţii B.D.M., M.L. şi G.S. împotriva deciziei nr. 54 din 5 iunie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 953/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 934/2005. Civil → |
|---|
