ICCJ. Decizia nr. 9938/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7142/2004, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea formulată de reclamanții B.A.C., așa după cum aceasta a fost precizată și pe cale de consecință, a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să răspundă notificării expediate de reclamant, printr-o decizie (dispoziție) motivată cu privire la apartamentul situat în sector 3.
Sentința a rămas definitivă ca efect al respingerii apelului declarat de pârât, prin decizia civilă nr. 651 A/2005 pronunțată de Curtea de Apel București.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primar General criticând-o pentru greșita obligare a sa la emiterea unui răspuns notificării adresate de reclamant. Greșeala instanței provine, în opinia recurentului, din interpretarea greșită a dispozițiilor art. 20-23 din Legea nr. 10/2001 care, stabilind termenul de 60 de zile pentru emiterea unui răspuns, nu a prevăzut sancțiunea decăderii pentru încălcarea acestui termen așa încât, se poate concluziona caracterul de recomandare al acestui termen. în condițiile depășirii lui din vina părții care nu a anexat actele doveditoare la notificarea expediată organului administrativ, cum este cazul în speță, reclamantul nu avea deschisă calea acțiunii în justiție până la primirea răspunsului.
Procedând la examinarea recursului din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., instanța constată că cererea reclamantului de obligare a pârâtului să emită decizie/dispoziție, motivată, cu privire la notificarea sa, nu este o acțiune de drept comun respectiv o obligație de a face așa după cum a fost definită de către instanța de fond și apel. Aceasta deoarece, ea nu se întemeiază pe prevederile art. 1075 C. civ. ci pe prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 care constituie legea specială, derogatorie de la prevederile generale ale Codului civil, cu privire la restituirea imobilelor preluate ilegal sau abuziv, de către Statul Român.
Atâta timp cât, în această materie există o lege specială ce prevede o procedură vizând retrocedarea ori acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, derogatorie de la procedura de drept comun, cea dintâi trebuie în mod prioritar urmată pentru respectarea principiului potrivit căruia specialul derogă de la general.
Cum în cadrul acestei proceduri speciale se prevede în mod expres dreptul persoanei nemulțumite de răspunsul primit la notificare și implicit, de refuzul emiterii unui astfel de răspuns, de a se adresa instanței iar această primă instanță este Tribunalul conform art. 23 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, rezultă că în speță, cauza nu a fost soluționată în primă instanță, cu respectarea competenței materiale prevăzute de lege.
Fiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit art. 312 pct. 6 C. proc. civ. a fost admis recursul, au fost casate cele două hotărâri ca fiind pronunțate de instanțe necompetente și a fost trimisă cauza la Tribunal pentru soluționarea cauzei în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9932/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9935/2005. Civil → |
|---|
