ICCJ. Decizia nr. 9934/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea nr. 74 din 17 mai 2001 adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, numitul S.P.V. a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 15, situat în municipiul Cluj-Napoca, bun trecut în proprietatea statului printr-o decizie emisă în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin dispoziția nr. 14 din 7 ianuarie 2003 primarul municipiului Cluj-Napoca a restituit în natură petentului S.P.V. cota de 1 parte din apartamentul nr. 15 din imobilul situat în Cluj-Napoca, compus din trei camere și dependințe, cu părțile indivize comune în cotă de 3,6/100 parte, condiționat de restituirea sumei de 40.000 lei, actualizată la data plății, reprezentând despăgubirea primită pentru apartament și creditul nerambursat.
Potrivit referatului nr. 28838/3/452 din 26 noiembrie 2002 a Comisiei Municipale Cluj pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 (fila 38 dosar de fond), referat care a stat la baza dispoziției, s-a restituit numitului S.P.V. numai cota de 1 parte din imobil, deoarece numai acest petent a formulat notificare, nu și soția lui, S.I., fostă coproprietară a apartamentului (care a depus acte în acest sens).
La data de 22 ianuarie 2003 reclamanții S.P.V. și S.I. au atacat în justiție dispoziția și invocând prevederile art. 35 C. fam., au solicitat anularea actului emis de primar și restituirea în întregime a apartamentului.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 370 din 11 aprilie 2003, a admis acțiunea, a anulat dispoziția emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca și a dispus restituirea în favoarea reclamanților a cotei de 1/1 parte din imobilul situat în Cluj-Napoca, evidențiat în C.F. Cluj-Napoca, nr. top 10.085/1/S/XV, restituirea urmând a fi făcută în natură.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a motivat că notificarea petentului S.P.V. în scopul restituirii în natură a imobilului se impune a fi încadrată în categoria actelor de conservare, fiind necesară pentru păstrarea unui drept, astfel încât se prezumă că petentul, la momentul efectuării notificării, a acționat și în numele soției sale S.I., în baza mandatului tacit reciproc, reglementat de art. 35 alin. (2) C. fam.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
La data de 5 septembrie 2003, în apel, numita G.D. a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului-apelant Primarul Municipiului Cluj-Napoca și a solicitat admiterea apelului declarat de pârât, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii.
în motivarea cererii de intervenție accesorie s-a arătat că în mod greșit prima instanță a aplicat art. 35 alin. (2) C. fam., că restituirea se face numai în limita cotelor ideale cuvenite fiecărui coproprietar și că intervenienta are interes în cauză întrucât deține apartamentul în calitate de chiriaș în urma preluării abuzive și demolării a trei imobile aparținând familiei intervenientei.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 137/A din 23 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum și cererea de intervenție în interes alăturat promovată de G.D.
împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, au declarat recurs atât pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca cât și intervenienta G.D.
în susținerea celor două recursuri, deși s-au adus argumente diferite, s-au invocat, în esență, următoarele motive de casare comune: soluția instanțelor este nelegală și s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deoarece, în art. 4 alin. (1) din lege se stabilește că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se stabilește pe cote părți ideale; art. 21 din Legea nr. 10/2001 dispune că persoana îndreptățită trebuie să adreseze persoanei juridice deținătoare o notificare, condiție nerealizată în cazul reclamantei S.I., mai ales că imobilul a fost preluat prin două decizii emise în baza Decretului nr. 223/1974; restituirea imobilelor nu se poate face în temeiul unei prezumții de reprezentare; greșit instanțele au făcut aplicațiunea art. 30 și art. 35 C. fam. și au apreciat că notificarea reclamantului S.P.V. reprezintă un act de conservare în baza mandatului tacit.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit extrasului de C.F. Cluj Napoca, nr. top 10.085/1/S/XV, apartamentul nr. 15 situat în Cluj-Napoca, a constituit proprietatea reclamanților S.P.V. și S.I., imobilul fiind bun comun, dobândit în timpul căsătoriei, prin cumpărare (fila 42 dosar de fond).
Prin decizia nr. 289 din 20 august 1984 (fila 31 același dosar) emisă de Biroul permanent al Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al județului Cluj în baza Decretului nr. 223/1974, cota-parte de 1 din apartamentul nr. 15 situat în Cluj-Napoca, aparținând reclamantei S.I. a trecut, fără plată, în proprietatea statului. Restul cotei de 1 din apartament, aparținând reclamantului S.P.V., a fost trecută în proprietatea statului, cu plată, prin decizia nr. 19 din 19 ianuarie 1985 (fila 29 dosar de fond) emisă de același organ de stat, în baza aceluiași act normativ.
Prin notificarea nr. 74 din 17 mai 2001 întocmită conform prevederilor Legii nr. 10/2001 reclamantul S.P.V. a solicitat restituirea, în natură, a întregului imobil trecut în proprietatea statului în condițiunile mai sus arătate. Este adevărat că, ulterior, ambii reclamanți S.P.V. și S.I., prin executorul judecătoresc, au formulat o "revenire la notificare" (fila 56 dosar de fond), prin care amândoi soții au cerut retrocedarea nemișcătorului, dar atât entitatea învestită cu soluționarea cererii, cât și instanțele judecătorești au socotit "revenirea" fără eficiență juridică întrucât ea nu a fost datată de cei care au întocmit-o.
Astfel învestit, Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin dispoziția atacată în prezentul litigiu, a restituit petentului S.P.V., singurul a cărei notificare a fost socotită valabilă și în termen, numai cota de 1 din imobil, apreciind că soția S.I., deși a dovedit că este coproprietara nemișcătorului, nu a formulat notificare.
Deși referatul care a stat la baza dispoziției nu spune în mod expres, din lectura lui se poate trage concluzia că au fost aplicate, prin analogie, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun".
Or, întreaga reglementare cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă în speță, deoarece, pe de o parte, textul se referă la situația în care mai multe persoane cer restituirea bunului, iar pe de altă parte, art. 4 din Legea nr. 10/2001, în întregul său, se referă la determinarea cotelor-părți în cadrul coproprietății obișnuite și temporare existente la data deposedării abuzive, coproprietate care poate avea ca izvor, exempli gratia, moștenirea sau contractul, nu și situația determinată în speță de starea de codevălmășie specifică comunității de bunuri.
Așa fiind, în lipsa unei reglementări speciale cuprinsă în Legea nr. 10/2001, în cazul bunurilor codevălmașe sunt de aplicat prevederile de drept comun stabilite prin art. 35 C. fam., potrivit cărora "soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele.
Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț. Cu toate acestea, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț".
Potrivit textului citat, în situația în care, oricare dintre soți, exercită singur acte de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, el "este socotit că are și consimțământul celuilalt soț".
în alte cuvinte, legea instituie o prezumție de mandat tacit reciproc, în temeiul căruia, fiecare din soți este presupus că, atunci când exercită drepturile conferite de lege soților asupra bunurilor lor comune, el o face nu numai în numele său, adică în nume propriu, ci și ca reprezentant al celuilalt soț. Soții sunt, așadar, prezumați de lege că și-au dat reciproc mandat cât privește administrarea și conservarea comunității de bunuri, precum și cu privire la actele de dispoziție privitoare la bunurile comune.
întrucât, în speță, solicitarea codevălmașului S.P.V., prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a cerut restituirea în natură a întregului imobil bun comun nu reprezintă un act de înstrăinare sau de grevare a nemișcătorului, ci, din contra, constituie un mijloc de apropiere a bunului, de readucere a lui în proprietatea codevălmașă a soților, notificarea trebuie calificată ca un act de conservare cu referire la un bun comun, care poate fi promovată, cu deplină eficiență, și numai de către unul dintre soți cu referire la bunul codevălmaș în întregul său.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, ulterior, prin "revenirea la notificare" și prin contestarea în justiție a dispoziției de restituire parțială a nemișcătorului, celălalt soț, nu numai că nu a dărâmat prezumția de mandat tacit reciproc, ci, dimpotrivă, a confirmat că notificantul a cerut restituirea bunului având și consimțământul celuilalt soț exprimat neechivoc în timpul procesului.
Față de cele ce preced, recursurile declarate de pârât și de intervenientă se privesc ca nefondate și au fost respinse în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9972/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9932/2005. Civil → |
|---|
