ICCJ. Decizia nr. 9979/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9979
Dosar nr. 23075/1/2005
(Nr. vechi 7162/2005)
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 208 din 17 februarie 2004 reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, anularea dispoziţiei nr. 1918 din 19 noiembrie 2003 emisă de pârât şi restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce a aparţinut sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti, în speţă C.M.C.C. Bucureşti, imobil preluat abuziv prin transformarea cooperativei în întreprindere a industriei locale.
În motivarea cererii s-a arătat că a solicitat restituirea imobilului ce a fost preluat de stat prin H.C.M. nr. 1594/1959, însă prin dispoziţia ce o contestă notificarea i-a fost respinsă, comunicarea dispoziţiei făcându-se cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 26.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în primul rând, că termenul prevăzut de art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 10/2001 nu este de decădere, cum susţine reclamanta, ci unul de recomandare, nerespectarea acestuia dându-i posibilitatea reclamantei să recurgă la alte mijloace juridice pentru obligarea pârâtei la respectarea dispoziţiei legale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod eronat s-a respins proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă şi astfel nu s-au putut produce dovezi temeinice pentru a demonstra ca reclamanta este succesoarea de drept a U.C.C.M.
Prin Decizia civilă nr. 270 din 16 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond s-a admis contestaţia, s-a anulat dispoziţia emisă de pârât şi a fost obligat acesta la restituirea imobilului în natură.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că din conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei în apel, respectiv H.C.M. nr. 1954/1959, rezultă că imobilul aparţinând C.C.C. a fost preluat de către stat fără plată, la momentul transformării cooperativelor meşteşugăreşti în unităţi productive de stat. Se fac de asemenea referiri la statutul model al Cooperativei meşteşugăreşti adoptat în anul 1955 de către U.C.E.C.O.M., privitor la patrimoniul cooperativelor.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâtul, care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că apelanta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, întrucât nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici calitatea de succesor în drepturi cu privire la imobil.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed.
Scopul şi raţiunea Legii nr. 10/2001 este acela de a se acorda măsuri reparatorii foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă.
Prin art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt enumerate, limitativ, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Art. 3 lit. c) impune expres condiţia ca persoana juridică îndreptăţită la restituire să-şi fi continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă se constată prin hotărâre judecătorească că sunt una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
În speţă nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.
În susţinerea afirmaţiei că se încadrează în prima categorie de persoane juridice îndreptăţite avute în vedere de legiuitor şi anume persoane juridice care şi-au continuat activitatea neîntrerupt, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 66/1990 potrivit cărora U.C.E.C.O.M. dobândeşte personalitate juridică şi art. 1 alin. (1) din Statutul U.C.E.C.O.M. adoptat în 2000, concluzionând că A.N.C.O.M.U.C.E.C.O.M. este una şi aceeaşi persoană juridică cu U.C.M.M. România înfiinţată în anul 1951.
Aceste argumente însă nu răspund cerinţelor exprese şi imperative ale art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu fac dovada identităţii dintre reclamanta din prezenta cauză şi fosta C.M.C.C. Bucureşti.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului solicitat.
În acest sens, este de menţionat în primul rând că nici prin notificare şi nici prin acţiunea introductivă reclamanta nu a precizat expres bunul imobil solicitat, neindicând nici un element de identificare a acestuia, în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precizând doar că imobilul era situat, la data transformării, în localitatea Bucureşti.
În tabelul anexă al H.C.M. nr. 1594 din 4 noiembrie 1959 privind transformarea unor cooperative meşteşugăreşti în unităţi productive de stat, de care se prevalează reclamanta, se menţionează la poziţia 28 C.C.C., nefăcându-se nici o menţiune referitoare la vreun imobil anume.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, situaţie faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat în cauză, a casa Decizia recurată şi, în fond, va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr. 270 din 16 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi, în fond, respinge apelul declarat de reclamanta A.N.C.M.U.C.E.C.O.M. împotriva sentinţei nr. 332 din 26 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9506/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
