ICCJ. Decizia nr. 10047/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1274/c din 3 septembrie 2004 reclamantul P.R. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3), art. 52 alin. (3) din Constituția României,art. 504 alin. (2) și (3), art. 505 și art. 506 C. proc. pen., obligarea acestuia la plata daunelor morale în cuantum de 20 miliarde lei și daunelor materiale în cuantum de 400 milioane lei, ca urmare a arestării preventive în calitate de inculpat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de luare de mită, fals intelectual, uz de fals, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fapte de a căror comitere s-a constatat ulterior că nu se face vinovat.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 12 iunie 2002 a fost arestat preventiv în baza mandatului nr. 16 emis în dosarul nr. 55/P/99 al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel București, însă această măsură a fost revocată după 45 de zile prin decizia nr. 3622 din 25 iulie 2002 a Curții Supreme de Justiție, constatându-se că i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare. Urmare demilitarizării poliției și înființării PNA, în august 2002 cauza a fost preluată de această nouă instituție care, la 18 noiembrie 2003, a dispus, prin Ordonanța nr. 4/P/2002, scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de luare de mită, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în privința celorlalte trei infracțiuni.
Prin Ordonanța nr. 213/P/2003 din 23 martie 2004 a acestui din urmă parchet s-a dispus de asemenea scoaterea de sub urmărirea penală, astfel că se reliefează caracterul nelegal al privării sale de libertate.
Reclamantul a mai arătat că în timpul arestării a fost supus unor presiuni psihice deosebite, pentru a fi determinat să declare și să recunoască fapte de care nu avea cunoștință, că nu s-a ținut seama de starea gravă a sănătății sale, iar prejudiciul material se compune din cheltuielile speciale pe care a fost nevoit să le facă în această perioadă.
La data de 21 septembrie 2004 reclamantul și-a completat acțiunea solicitând ca pârâtul să fie obligat și la plata sumei de 300 milioane lei, reprezentând diferența de retribuție, soldele ce i se cuveneau cu ocazia pensionării și diferența de pensie aferentă perioadei mai-1 decembrie 2002, sumă care să fie actualizată corespunzător indicelui de inflație până la data când i-a fost plătită și anume iulie 2004.
Pârâtul în cauză, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, introdusă peste termenul de 18 luni prevăzut de art. 504-506 C. proc. pen. Pe fond, s-a susținut că reclamantul nu a făcut dovada pagubei suferite.
Prin sentința civilă nr. 142/c din 18 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, s-a admis excepția tardivității acțiunii și s-a respins ca tardivă acțiunea în reparare pagubă materială și daune morale formulată de reclamant în temeiul art. 504 și urm. C. proc. pen.
S-a admis în parte acțiunea în despăgubiri civile delictuale și a fost obligat pârâtul, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 15.000.000.000 lei cu titlu de daune morale și 150.000.000 lei daune materiale, din care 28.483.238 lei urmează a fi actualizată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea este formulată după împlinirea termenului de 18 luni, termen imperativ și care a început să curgă la data pronunțării deciziei nr. 3622/2002 a Curții Supreme de Justiție, respectiv la 25 iulie 2002, act prin care s-a constatat nelegala privare de libertate a reclamantului.
S-a mai reținut că reclamantul a solicitat admiterea acțiunii avându-se în vedere și dispozițiile art. 21 alin. (1) și (3), art. 52 alin. (3) din Constituția României, precum și dispozițiile art. 998-999 C. civ., iar acțiunea a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
împotriva sentinței pronunțată în cauză au declarat apel reclamantul, pârâtul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, prin Ministerul Public.
Apelantul-reclamant a criticat sentința în privința cuantumului despăgubirilor acordate, susținând că se impunea acordarea acestora în totalitate, întrucât prin lipsirea sa de libertate i-a fost atinsă demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, fiind nevoit să se pensioneze.
Apelanta D.G.F.P. Neamț, în numele și prin Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român a susținut, în esență, excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât, conform art. 37 din Decretul nr. 31/1954 statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat dacă ele sunt persoane juridice.
A mai susținut că angajarea răspunderii statului pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale în cazul erorilor judiciare nu subzistă în situația în care acțiunea a fost admisă în baza art. 998 și art. 999 C. civ., iar cuantumul daunelor morale acordate este exagerat.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a criticat sentința pentru nelegalitate și temeinicie, susținând că în mod greșit a fost admisă excepția de tardivitate față de dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. pen., că în mod greșit a fost admisă acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C. civ. atât timp cât reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen., iar cuantumul daunelor morale stabilite este mult supradimensionat.
Prin decizia civilă nr. 94 din 26 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul art. 504 C. proc. pen.
S-a admis în parte acțiunea și a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 350.000 lei noi cu titlu de daune morale, reactualizate la data executării efective, în loc de 15.000.000.000 lei vechi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acestei decizii s-au reținut în esență următoarele: în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., situație în care Statul Român are calitate procesuală pasivă, astfel că în mod corect s-a respins această excepție.
Referitor la excepția tardivității acțiunii s-a reținut că în mod greșit a fost admisă, în cauză operând termenul de 1 an de formulare a acțiunii, care curge de la data de 23 martie 2004 când reclamantul a fost scos de sub urmărire penală pentru ultimele infracțiuni imputate, prin Ordonanța nr. 213/P/2003, iar acțiunea a fost introdusă la data de 3 septembrie 2004, deci în termenul de 1 an care este un termen de prescripție și nu de decădere, legiuitorul prevăzând norme speciale prin art. 504 și urm. C. proc. pen.
în ceea ce privește valoarea prejudiciului s-a reținut că suma stabilită pentru prejudiciul moral adus reclamantului este exagerată, având în vedere și jurisprudența Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, în cauze similare apreciindu-se că suma de 350.000 lei noi este suficientă.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul, D.G.F.P. Neamț, în numele Ministerului Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Recurentul-reclamant a susținut în motivarea recursului, că în mod greșit nu i-au fost acordate despăgubirile materiale solicitate de 400 milioane lei, întrucât a dovedit că în perioada când a fost arestat a efectuat cheltuieli suplimentare de această valoare. A mai susținut că în mod greșit instanța de apel a refuzat să acorde indicele de actualizare de la data arestării și până la data plății efective a despăgubirilor, că în mod greșit nu i s-au acordat despăgubirile morale în suma solicitată, având în vedere suferințele fizice și psihice suportate și că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată deși s-au cerut.
Critica cuprinsă în dezvoltarea motivelor de recurs declarat de pârât se referă la cuantumul daunelor morale acordate, considerat exagerat, solicitându-se reducerea sumei acordate ca despăgubiri morale la nivelul uneia cu caracter decent și reparator.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține, în esență, aceeași critică referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, considerate a fi mult prea mari raportat la prejudiciul efectiv suferit de reclamant.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale aplicabile, înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în sensul considerentelor ce succed.
Recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se solicită modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, după cum se prevede expres prin dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Prin toate cele trei recursuri declarate în cauză se critică decizia recurată numai sub aspectul temeiniciei, respectiv cuantumul daunelor morale acordate, apreciate de recurenți ca mici sau dimpotrivă ca exagerate, în funcție de interesul generat de poziția procesuală în cauză.
Instanța de recurs însă nu face o reapreciere a obiectului dedus judecății sub aspectul cuantumului despăgubirilor solicitate, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.
în recurs se poate verifica o hotărâre judecătorească numai prin prisma celor nouă motive prevăzute expres prin dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., care sunt numai motive de nelegalitate.
în speță, însă, motivele invocate de recurenți nu se încadrează în nici unul din cele nouă puncte ale art. 304 C. proc. civ., acestea vizând exclusiv motive de netemeinicie.
Ca atare, au fost respinse recursurile declarate în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
ROMâNIA
îNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
îNCHEIERE Dosar nr. 12317/1/2006
Ședința de la 20 februarie 2007
S-a luat în examinare, din oficiu, în camera de consiliu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 10047 din 7 decembrie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
în lipsa părților, care nu au fost citate.
îNALTA CURTE
Examinând dispozitivul deciziei nr. 10047 din 7 decembrie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, constată că, dintr-o vădită eroare materială, s-a consemnat că se resping ca nefondate recursurile declarate de P.R., D.G.F.P. Neamț și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, când, în realitate, este vorba de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc. civ.;
îN NUMELE LEGII
DISPUNE:
îndreaptă eroarea materială din dispozitivul deciziei nr. 10047 din 7 decembrie 2006, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, în sensul că:
"Respinge ca nefondate recursurile declarate de P.R., D.G.F.P. Neamț și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în loc de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva deciziei nr. 94 din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.
Irevocabilă.
Prezenta încheiere face parte de drept din încheierea astfel rectificată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10110/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10043/2006. Civil → |
|---|
