ICCJ. Decizia nr. 10209/2006. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5434 din 20 octombrie 2004, reclamantul R.C. a solicitat anularea dispoziției nr. 2163/2004 emisă de Primăria Pucioasa și restituirea terenului în suprafață de 420 mp situat în intravilanul orașului Pucioasa.
în motivarea cererii, s-a arătat că terenul a aparținut tatălui reclamantului pe care acesta l-a moștenit, că a fost preluat în mod abuziv de către stat și că eronat s-a reținut, potrivit dispoziției atacate, faptul că nu ar fi fost făcută dovada dreptului de proprietate.
în cauză, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către R.E., care a arătat că invocă același drept de proprietate ca și reclamantul, în calitatea sa de soție supraviețuitoare a lui R.Ș.
Prin sentința nr. 684 din 8 iulie 2005, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis cererea reclamantului, a anulat dispoziția atacată și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de R.E.
Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului aparținând tatălui acestuia, ca și dovada calității sale de moștenitor. Că terenul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 70/1953, astfel încât reclamantul este îndreptățit la despăgubiri bănești, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de R.E. a fost apreciată ca neîntemeiată, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile reglementată de Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și Primăria Puioasa.
Prin criticile aduse sentinței, reclamantul a susținut că nu au fost analizate corect toate probele dosarului, că se impunea restituirea în natură a terenului, față de împrejurarea că cea mai mare parte a acestuia nu este afectată de construcții.
Primăria Pucioasa a criticat sentința sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, arătând că acordarea despăgubirilor bănești nu-și are suportul în dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport de care i s-ar fi cuvenit titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Au fost invocate de asemenea, prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, cu consecințe asupra modalității în care trebuie realizată restituirea imobilelor preluate abuziv.
Prin decizia nr. 1073 din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
în considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticilor reclamantului, în condițiile în care soluția tribunalului s-a sprijinit pe toate probele administrate în cauză (inclusiv raportul de expertiză, completat urmare a obiecțiunilor formulate), pe baza cărora s-a stabilit situația terenului, ca nefiind restituibil. Faptul că terenul este ocupat de construcții și amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri de locuințe (stații de pompare, punct termic, post de transformare pentru energie electrică) face ca acesta să nu poată fi restituit în natură. Suprafața de 234,7 mp teren, deși liberă, este adiacentă clădirii, grevată la subsol cu trasee de conducte de apă, încălzire și electrice, de cabluri care deservesc blocurile de locuințe din zonă.
Ca atare, s-a apreciat că pentru normala exploatare a construcțiilor din zonă, sunt necesare căi de acces, lucrări de deservire, care alcătuiesc un tot inseparabil, ceea ce face ca terenul să nu poată fi restituit în natură.
Referitor la modalitatea în care au fost stabilite măsurile reparatorii, s-a considerat că aceasta este corectă, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Nu se poate dispune acordarea de titluri de valoare nominală, câtă vreme reclamantul nu a optat pentru o asemenea formă de despăgubire.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul, Primăria orașului Pucioasa și intervenienta R.E.
1. în recursul său, intervenienta a susținut caracterul nelegal al soluției întrucât nu a analizat probele administrate, considerând greșit că reclamantul este singurul moștenitor al titularului dreptului de proprietate.
2. Reclamantul a criticat decizia arătând că aceasta s-a întemeiat pe o expertiză ce nu a reflectat realitatea în legătură cu situația terenului și cu natura construcțiilor de pe teren.
Faptul că terenul ar aparține domeniului public nu este suficient, prin el însuși, pentru a-l exclude de la restituire.
S-a susținut de asemenea, că era necesară o contraexpertiză și nu doar o completare a raportului de expertiză.
3. Primăria orașului Pucioasa a formulat critici în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că soluția pronunțată nu a avut în vedere modificările și completările aduse Legii nr. 10/2001 cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Astfel, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii sau în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanța a greșit acordându-i petentului despăgubiri bănești, acestuia cuvenindu-i-se titluri de despăgubiri.
în faza recursului s-a depus de către reclamant un raport de expertiză extrajudiciară privind individualizarea terenului în litigiu.
Prin întâmpinarea formulată, Primăria orașului Pucioasa a solicitat respingerea recursului declarat de intervenientă, în condițiile în care aceasta nu a atacat hotărârea primei instanțe.
Examinând motivele formulate prin intermediul celor trei recursuri, curtea constată următoarele:
1) Criticile aduse deciziei de către intervenientă nu pot fi primite, având în vedere că aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței primei instanțe.
Astfel fiind, hotărârea tribunalului prin care a fost respinsă cererea de intervenție principală, cu motivarea că nu a fost urmată de către intervenientă procedura prealabilă reglementată de legea nr. 10/2001, a rămas irevocabilă.
Intervenienta nu poate, depășind o etapă jurisdicțională (a apelului) să formuleze critici omisso medio, adică, direct în calea de atac a recursului, întrucât sub aspectul pe care aceasta dorește să-l supună controlului, hotărârea a rămas irevocabilă.
2) Recursul reclamantului, care vizează aspecte de apreciere a probatoriului este de asemenea, nefondat.
Criticile formulate de acesta privesc în principal, modalitatea în care instanța a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, situația de fapt, de unde a dedus regimul juridic al bunului și măsurile reparatorii ce se impun.
Or, statuarea asupra elementelor de fapt, pe baza probatoriului administrat, cade în competența exclusivă a instanțelor fondului.
în cadrul recursului pot fi valorificate doar aspecte de nelegalitate, respectiv, în ce măsură instanța a aplicat corect legea la situația de fapt determinată.
De aceea, criticile în legătură cu modalitatea în care instanța de apel a aplicat probatoriul exced conținutului motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Referitor la susținerea potrivit căreia apartenența terenului la domeniul public nu este de natură să-l excludă de la restituire, urmează să se constate că nu acesta a fost argumentul determinant al soluției adoptate.
Ceea ce au avut în vedere instanțele atunci când au apreciat asupra imposibilității restituirii, a fost situația terenului, grevat de construcții și de alte amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri.
Critica privitoare la necesitatea unei contraexpertize a cărei administrare în mod greșit nu a fost ordonată, este de asemenea nefondată.
Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
în speță, s-a efectuat un raport de expertiză și au fost încuviințate obiecțiunile reclamantului față de lucrarea inițială, acestea găsindu-și răspunsul într-un supliment la raportul de expertiză.
Așadar, cu respectarea dispozițiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., instanța a dispus o întregire a expertizei, nejustificându-se și nici nefiind de altfel, solicitată o contraexpertiză, la primul termen după depunerea lucrării [art. 212 alin. (2) C. proc. civ.], cererea fiind în sensul unei completări a raportului de expertiză, urmare a obiecțiunilor formulate.
Cum în legătură cu administrarea probatoriului nu au fost încălcate norme procedurale rezultă că și această critică, încadrabilă în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiată.
Referitor la raportul de expertiză extrajudiciară depus în faza recursului, el nu poate fi valorificat ca mijloc de probă în această etapă procesuală, având în vedere dispozițiile art. 305 C. proc. civ., care permit doar administrarea de înscrisuri noi (categorie din care nu face parte și expertiza, reglementată distinct ca mijloc de probă).
în consecință și față de considerentele expuse anterior, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
3) Recursul Primăriei orașului Pucioasa va fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Stabilind natura măsurilor reparatorii pentru terenul preluat abuziv, sub forma despăgubirilor bănești, prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apreciind că această măsură este corectă, instanța de apel a schimbat doar temeiul juridic, reținând în considerentele deciziei că această formă de reparație se cuvine reclamantului, potrivit art. 11 alin. (3) din legea nr. 10/2001.
Astfel cum se susține în recursul declarat, această modalitate de despăgubire este greșită, raportată la regimul juridic al bunului ce a făcut obiectul preluării abuzive de către stat.
Dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pe care și-a întemeiat soluția curtea de apel, reglementează (în forma existentă înainte de republicarea actului normativ), situația construcțiilor expropriate, integral demolate. Nici pentru aceste construcții, reparația nu se putea face însă sub forma despăgubirilor bănești, ci în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (8), adică prin titluri de valoare nominală sau acțiuni.
Regimul juridic al imobilului, cu altă destinație decât aceea de locuință și a cărui restituire în natură nu este posibilă, îl făcea încadrabil în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, "restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.
De aceea, critica recurentei potrivit căreia stabilirea despăgubirilor bănești s-a făcut cu ignorarea textelor de lege incidente, este corectă.
Instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, prin aplicarea greșită a textelor de lege a căror incidență o atrăgea situația juridică a bunului.
Considerentul instanței în sensul că nu puteau fi stabilite astfel de măsuri reparatorii, deoarece persoana îndreptățită nu a optat pentru una din ele este de asemenea, greșit.
Stabilirea măsurilor se face în temeiul textului de lege în mod alternativ, urmând ca acordarea efectivă a unei forme sau a alteia, să se realizeze în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.
Este în același timp, întemeiată critica privitoare la incidența reglementărilor noi aduse prin Legea nr. 247/2005.
întrucât actul normativ era în vigoare la data judecății în apel, în cadrul devoluării fondului instanța trebuia să țină seama de noile prevederi, care sunt de imediată aplicabilitate, prevederi a căror incidență a fost invocată de altfel, de către apelanta-pârâtă.
în acest sens, art. 1 din Titlul VII al actului normativ menționat (intitulat "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv") statuează faptul că "prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001".
Ca atare, pe baza hotărârii judecătorești care stabilește îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent (pentru terenul intravilan în suprafață de 420 mp), urmează ca în conformitate cu art. 16 al Titlului VII menționat anterior, Comisia Centrală de Despăgubiri să procedeze, pe bază de evaluare, la emiterea titlurilor de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de Primăria orașului Pucioasa a fost admis și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificată în parte, decizia atacată, prin admiterea apelului pârâtei. în consecință, a fost schimbată în parte sentința, în sensul constatării faptului că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10250/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10206/2006. Civil → |
|---|
